• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Graficul tratamentelor din livadă: când trebuie să stropim pomii fructiferi

    Roxana Dobre -

    Tratamentele aplicate în livezi sunt obligatorii pentru menținerea dar mai ales prevenirea îmbolnăvirii pomilor. Aplicate la timp acestea ajută pomii să dea recolte productive și sănătoase.

    Pentru a afla cât și când trebuie să aplicăm tratamentele fitosanitare, Agrointeligența a vorbit cu dr. ing. Florin Șerbu de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Blaj. Acesta ne-a explicat că livada are nevoie de cel puțin 5-6 tratamente fito-sanitare pe an, diferența fiind făcută de condițiile meteorologice care pot favoriza apariția bolilor sau a dăunătorilor.

    În plus, inginerul a opinat că pomicultorii care vor să facă producție nu pot produce bio, tratamentele fito-sanitare fiind absolut necesare.

    “Cu macerat de urzică nu poți să menții o plantație și să ai pretenția la producție, mai ales dacă vorbim de o investiție de la 100 de pomi în sus. Pentru consumul propriu, 2-3 pomi, nu este așa important să facem toate aceste tratamente dar când vorbim deja despre o afacere nu putem să facem lucrurile la întâmplare”, ne-a explicat inginerul.

    Tratamentele de toamnă se fac de abia după ce cad frunzele

    În sezonul de toamnă, livada are nevoie de îngrijire, mai ales după ce cad frunzele, când se aplică un tratament cu zeamă bordeleză (piatră vânătă).

    “Tratamentul cu zeamă bordeleză se face pentru dezinfecție cât încă sunt temperaturi pozitive adică undeva în timpul zilei să fie peste 10 grade. Are rol de dezinfectant în caz că sunt ceva dăunători sau boli. În acest fel pomii intră cu mai puțini dăunători în iarnă. În plus de curăță pomii de crengile uscate și se sapă pe lângă ei”, ne-a spus dr. ing. Florin Șerbu.

    Următoarea “intervenție” în livadă este de abia după 10 februarie când se face o tăiere de formare a coroanei pentru pomii tineri iar tratamentele fito-sanitare sunt reluate din luna martie.

    “Către începutul lunii martie se face primul tratament cu ulei horticol, Confidor oil de exemplu, sau orice altă variantă alege pomicultorul. Când deja încep să pornească pomii în vegetație acest ulei are rolul de a crea o peliculă peste pom și, având și un insecticid în el, protejează împotriva dăunătorilor pe care practic îi sufocă sub pelicula sa”, ne-a mai explicat inginerul.

    După aceea alt tratament se aplică la sfârșitul lui martie când mugurele începe să se desfacă. „La sfârșitul lui martie trebuie aplicat un tratament împotriva rapănului și un insecticid. Înainte să se desfacă floarea aplicăm tot un tratament pentru rapăn și un insecticid. Putem alege de exemplu Calypso care nu deranjează albinele, știind că trebuie să luăm și astfel de măsuri”, mai specifică inginerul.

    El completează că tratamentele se continuă și după ce se scutură florile pomilor, atunci când se intervine pentru protejarea acestora împotriva rapănului. Tot atunci se aplică și un insecticid.

    ”Și după aceea depinde de condițiile meteo. În cazul că este o primăvară mai ploioasă trebuie intervenit să fie evitate diverse boli cum ar fi arsurile bacteriene. Dacă condițiile sunt normale tratamentul se repetă din trei în trei săptămâni. Se ajunge la început de iunie când începe fructificarea și se opresc tratamentele. În general este indicat ca tratamentele să fie făcute undeva până în 20-22 de grade. Pomii trebuie să fie uscați, fără rouă. Dacă de exemplu vine o ploaie în 2-3 ore după ce ai aplicat tratamentul, dacă este până în 10 litri nu este necesar să repeți procedura dacă folosești susbstanțe sistemice. În schimb, dacă ploaia depășește această cantitate atunci trebuie să repeți tratamentul”, ne-a mai sfătuit inginerul.


    Te-ar mai putea interesa

    Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului