• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primii fermieri cu proiecte câștigătoare prin noul PNDR

    Gabriela Gimbășanu -

    România a fost printre primele țări care a deschis PNDR 2014-2020, cu trei măsuri de finanțare, încă din luna martie a anului 2015. De atunci și până în prezent au fost depuse 6.542 proiecte pe cele 13 măsuri de finanțare deschise. Valoarea totală a proiectelor ajunge la aproape un miliard de euro.

    ”Dincolo de faptul că am fost printre primele țări care au primit aprobare pentru PNDR 2014-2020. De când s-a aprobat programul și până acum, am deschis 13 măsuri de finanțare și 3 măsuri de plăți directe. Suma totală care a fost pusă la dispoziția fermierilor, a fost de 1,55 miliarde de euro, iar până în acest moment (noiembrie 2015 n.r.) s-au depus 6.542 de proiecte, cu o valoare totală de aproape un miliard de euro. Dincolo de faptul că am aprobat programul, că am deschis sesiunile, am publicat deja 21 de rapoarte de selecție, ceea ce înseamnă că 559 de proiecte au fost aprobate și beneficiarii au semnat, sau urmează să semneze contractele finanțare”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    În 2016 se deschid alte 10 măsuri

    Conform calendarului ministerului agriculturii, sfârșitul de an ar trebui să aducă deschiderea altor 3 măsuri de finanțare, în timp ce, începutul de an, ar trebui să aducă cu sine și deschidere altor 10 măsuri noi de investiții din PNDR 2014-2020.

    ”Sunt trei măsuri pe care le aveam pregătite, conform calendarului pe care îl vom pune la dispoziția viitorului ministru, măsuri care pot fi deschise în luna noiembrie, respectiv luna decembrie a acestui an. Vorbim despre măsura de consiliere, de formare profesională și măsura de selecție a strategiilor de dezvoltare locală. Avem și o listă de măsuri care au fost prevăzute că vor fi deschise în anul 2016, în afară de cele deschide deja, pe principii noi care vor asigura un grad de absorbție mult mai ridicat, încă de la începutul perioadei. Sunt încă 10 măsuri care trebuiesc deschide începând cu anul 2016, printre care: fondurile mutuale și alte măsuri mult așteptate de către fermieri”, a adăugat Constantin.

    Foto: www.dailymail.co.uk


    Te-ar mai putea interesa

    Ordonanță de Urgență: Fermierii care nu-și mai pot amâna creditele la bănci Ministrul Florin Barbu: Creditul Fermierului și Creditul Agricol vor fi disponibile din 15 februarie LANDE: finanțare fără bătăi de cap pentru fermieri!

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte