• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Soarta vinului bio românesc – trecut cu vederea în țară, apreciat de străini: ”Chinezii cumpără sticla cu 2 euro și o vând cu 100 de euro”

    Roxana Dobre -

    Vinul bio românesc este una dintre comorile ce încă așteaptă ca autoritățile să se trezească și să le acorde atenția necesară. Între timp, străinii deja au pus ochii pe producătorii serioși, așa că sticlele ”curg” în străinătate. Nu se mai ține cont nici de embargou, nici de costurile transportului cât timp este vorba despre vin obținut din soiurile românești vechi, produs ca pe vremea bunicilor și străbunicilor noștri.

    Proprietarii celei mai întinse plantații ecologice de viță de vie, frații Lucian și George Neacșu mărturisesc că ”grosul” producției lor de vin pleacă în afară. Mai exact, 1,2 milioane de sticle annual iau drumul străinătății. Se caută mai ales vinul bio, motiv pentru care fondatorii brandului Senator Wine au investit la Însurăței – Brăila, în 250 de hectare de viță de vie ecologică din totalul de 800 de hectare pe care le dețin.

    Frații Neacșu recunosc că nu doar faptul că vinul lor este bio îi atrage pe străini, ci și soiurile vechi pe care le-au păstrat într-un moment în care majoritatea podgoriilor ”au pariat” pe soiurile străine consacrate.

    12140067_1199974350020164_4384458998124033794_o

    Senator Wine are în portofoliu șapte game de vin și 9 soiuri 100% românești printre care unele foarte rare cum ar fi: Băbeasca Gri, Zghihara, Șarba. Cei doi producători au vrut să pună o amprentă personală și unică vinurilor astfel că pe sticlele numite sugestiv Glia sau Omnia au imprimat primele picturi care arată omul cu natura. “Am cumpărat tabloul de la Muzeul Național și l-am multiplicat pe sticlă. Nu am uitat nici femeile frumoase cărora le plac vinurile dulci și am lăsat anumite soiuri la supra-coacere din care am creat o gamă pentru femei, Suav”, ne-a mai explicat Lucian Neacșu, focșăneanul care spune că Senator Wine este singura companie care a păstrat 16 soiurile românești în podgoriile sale.

    Vinul bio se produce ca acum 100 de ani

    Producătorul spune că un vin bio înseamnă că lași lucrurile să decurgă natural, adică exact așa cum făceau bunicii noștri acum 100 de ani. “Noi asigurăm doar condiții de temperatură și igienă și lăsăm practic natura să lucreze. Sunt doar lucruri simple care țin în general de temperatură, o urcăm sau o scădem”, ne-a explicat viticultorul.

    Goerge Neacsu

    George Neacșu, alături de un grup de parteneri din China

    Exporturile nu sunt chiar mană cerească pentru producători chiar dacă străinii plătesc în avans. Cantitățile mari sunt defavoarea producătorului pentru că pierde enorm la preț pe bucată. “Cea mai mare nebunie a fost când am auzit că în China vinul care plecă cu 2 euro de le noi acolo era listat cu 100 de euro”, mai spune producătorul.

    Dar nu China este cea mai mare provocare pentru Lucian Neacșu, ci Rusia. “Acum vindem cantitativ în Rusia și cred că suntem singura firmă care dă acolo și nu am făcut un efort pentru acest lucru. Rușii vor soiuri românești, acolo există un lanț de magazine X5, cum este Carrefour la noi. Livrăm 200-300 de mii de sticle. Prețul este mic pentru că oricine vrea cantitate poate să negocieze și la preț. Iar eu prefer să vând acolo chiar dacă prețul este mic pentru că trebuie să asigur salarii. Avem banii în avans și asta ne convine”, explică producătorul.

    neacsu-lucian

    Lucian Neacșu împreună cu Dean Thomson la Ambasada SUA

    Lucian Neacşu a fost ales antreprenorul lunii ianuarie de către ambasada SUA la Bucureşti și spune că gustul unic al vinului bio l-a cucerit chiar și pe Dean Thomnson, la vremea aceea însărcinat cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite la București și cel care a ținut locul ambasadorului SUA la noi în țară.

    “Demnitarul SUA m-a întrebat ultima dată când ne-am întâlnit, unde este vinul? Este un lucru extraordinar să avem un produs al nostru, cu care oamenii să ne identifice. Noi am reușit de exemplu cu Băbeasca Neagră să exportăm în 20 de țări. În plus, am reușit să ridicăm un alt soi românesc, Șarba care este înlocuitorul Sauvignon-ului dar este mult mai băubil. Pot spune că este valoarea noastră națională pentru că are un potențial extraordinar”, spune plin de mândrie focșăneanul.

    Împreună cu cinci alţi producători, Senator Wine a solicitat şi a primit, în 2011, finanţare UE pentru a-şi promova vinurile în SUA şi a populariza un produs românesc tradiţional pe o piaţă nouă.


    Te-ar mai putea interesa

    Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd