• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Condițiile în care fermierii europeni pot forma carteluri

    agrointeligenta.ro -

    Fermierii europeni pot forma carteluri pentru a vinde în comun ulei de măsline, carne de vită și mânzat și culturi arabile, fără a încălca normele UE în materie de concurență, atât timp cât cota lor de piață nu depășește 20%, a anunțat vineri Comisia Europeană, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

    Comisia Europeană a informat că a adoptat noi orientări cu privire la modul în care unele derogări specifice în domeniul agricol de la normele antitrust ale UE se aplică vânzării în comun ulei de măsline, carne de vită și mânzat și culturi arabile.

    Normele standard de concurență ale UE interzic acordurile prin care se stabilesc prețurile sau alte condiții comerciale sau se împart piețele, cu excepția cazului în care acordurile permit îmbunătățirea producției sau a distribuției, asigurând în același timp consumatorilor o parte echitabilă din profitul rezultat. Normele standard în materie de concurență se aplică sectorului agricol, sub rezerva anumitor derogări specifice. Aceste derogări legate de eficiență permit producătorilor de ulei de măsline, carne de vită și mânzat și culturi arabile să vândă și să stabilească în comun prețurile, volumele și alte condiții prin intermediul organizațiilor recunoscute, dacă îndeplinesc anumite condiții, printre care aceea ca volumele comercializate de o anumită organizație să nu depășească anumite praguri (20% din piața relevantă pentru uleiul de măsline și 15% din piața națională pentru carnea de vită și mânzat și culturi arabile) și ca astfel de organizații să contribuie semnificativ la eficientizarea activității agricultorilor, punându-le la dispoziție activități de sprijin în afara celor de vânzări (de exemplu, depozitare, transport, distribuție).

    ”Obiectivul este de a se asigura faptul că agricultorii europeni pot coopera între ei pentru a rămâne competitivi și pentru a beneficia de putere de negociere față de cumpărători”, a declarat comisarul european responsabil cu politica în domeniul concurenței, Margrethe Vestager.

    ”Orientările vizează consolidarea poziției comune a agricultorilor în lanțul de aprovizionare cu alimente prin stabilirea de norme clare și aplicabile. Acestea îi ajuta pe agricultori să contracareze efectele concentrării crescânde în etapele de prelucrare și de vânzare cu amănuntul ale lanțului”, a declarat la rândul său comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan.

    Noile orientări vor completa reforma politicii agricole comune (PAC) din 2013, care a introdus o serie de modificări la normele privind modul în care pot coopera agricultorii din UE. Reforma politicii agricole comune (PAC) vizează creșterea competitivității și a caracterului durabil al activității agricultorilor din UE și consolidarea puterii de negociere a acestora fața de cumpărători, menținând, în același timp, o abordare orientata către piață.


    Te-ar mai putea interesa

    Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier Cum sunt păcăliți românii care cumpără brânză din piețe și magazine

    Ultimele știri

    O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA