• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Visul lui Valvis: să vândă cea mai scumpă apă din lume

    agrointeligenta.ro -

    Jean Valvis, elveţianul care s-a îmbogăţit din apa Dorna, are ambiţia să cucerească pieţele internaţionale tot cu apă, scrie Capital.

    În mod sigur, lui Jean Valvis, omul de afaceri elveţian de origine elenă care, la sfârşitul lui 2002, vindea cu aproape 40 de milioane de euro către Coca-Cola compania de ape minerale Dorna, îi place să dezvolte noi branduri. „Mare parte“, după cum se exprimă el, din suma încasată din tranzacţiile pe care le-a făcut până acum – cu Coca-Cola, plus vânzarea LaDorna către Lactalis (în aprilie 2008, care i-a adus între 70 şi 90 de milioane de euro) – a reinvestit-o în afacerile reunite azi sub umbrela Valvis Holding. Dintre ele, Aqua Carpatica este „unul din cele mai importante subiecte, care absoarbe şi timp, şi energie, şi mijloace de finanţare“, spune Valvis. Dacă e să trecem la cifre, anul acesta mai mult de jumătate din vânzările hodingului – estimate la 25- 26 de milioane de euro – vor proveni din Aqua Carpatica.

    „În 2011, primul an de prezenţă pe piaţă a brandului, vindeam 16 milioane de litri. În 2012, vânzările au crescut la 55 de milioane de litri, plus undeva la 10 milioane de comenzi neonorate“, arată Valvis cum a evoluat cel de-al doilea brand de apă minerală pe care l-a creat. Creşterea spectaculoasă de pe piaţa internă i-a dat curaj să privească şi în altă parte: în acest moment, marele său pariu este să vândă apă în ţările Uniunii Europene şi în Statele Unite.

    Jean Valvis, în vârstă de 57 de ani, şi-a propus nici mai mult, nici mai puţin decât să deţină cea mai scumpă apă minerală din lume. Întrebat care va fi preţul cu care se va vinde Aqua Carpatica peste graniţe, Valvis a evitat să dea un preţ exact, dar a dat de înţeles că nu va fi departe de suma de 10 euro. „Va fi primul brand de apă minerală de lux care va cuceri pieţele occidentale“, continuă omul de afaceri, explicând că pentru grup din România, „aşa, mijlociu sau mic, cum suntem noi, să mergem pe pieţele internaţionale şi să le spunem giganţilor cu vânzări anuale şi de 40 de miliarde de euro: «Bună ziua! Aşa ceva nu aveţi» – este o adevărată provocare economică“. Pe ce se bazează când vrea să treacă înaintea unora dintre cele mai cunoscute şi scumpe ape minerale din lume, precum Evian, Perrier, San Pellegrino, Apollinaris sau Fiji?

    Răspunsul, pe capital.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Agriculturii încearcă să îi convingă pe fermieri să se fiscalizeze: Veți plăti impozite mai mici! Timac Agro România anunță schimbări în structura managerială a companiei La 10 ani de la lansarea brandului ADAMA, compania omologhează 5 produse noi în România

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte