• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Calendarul târgurilor apicole din 2016: care sunt cele mai importante evenimente dedicate mierii în acest an

    Roxana Dobre -

    Calendarul celor mai importante târguri apicole din 2016 este menit să îi ajute pe apicultori să își valorifice produsele stupului la cele mai bune prețuri. Cum evenimentele dedicate mierii atrag numeroși consumatori direcți, este o idee bună să vă planificați din timp participarea, mai ales că numărul expozițiilor și târgurilor este în creștere de la an la an, la fel ca și oportunitățile de afaceri în acest sector.

    Iată care este calendarul târgurilor de miere din 2016

    9-10 ianuarie- Târgul Apicol Craiova 2016

    Primul eveniment apicol al anului, Târgul Apicol Craiova 2016 – organizat de ApiStar Oltenia, va avea loc în perioada 9-10 ianuarie la Centrul Multifuncțional Craiova. Târgul este cunoscut ca fiind mai restrâns dar fiind prima eveniment apicol al anului, are șanse să se bucure de succes.
    Pentru mai multe detalii și rezervări: tel. 0757.789.801, e-mail: contact@apistaroltenia.ro.

    16-17 ianuarie – Târgul apicol Craiova – ediția a III-a

    Organizat de Stupina BIA, evenimentul ajuns la a III-a ediție are loc în incinta Centrului Multifuncțional situat în str. Târgului, nr.26 din municipiu. Ca și în anii trecuți sunt așteptați producători direcți și comercianți din toată țara de echipamente și utilaje apicole, inventar apicol, stupi, rame, faguri și produse apicole. În 2015, evenimentul s-a bucurat de un real succes iar, conform organizatorilor, peste 5.000 de vizitatori au trecut pe la standurile apicultorilor. “Considerăm, așadar, că sunt create toate premisele ca Târgul Apicol Craiova să-și continue existența și pe mai departe, obiectivul organizatorilor fiind ca acesta să devină unul dintre sau chiar cel mai mare eveniment de profil din țară”, este speranța celor care organizează târgul.
    Pentru mai multe detalii și rezervări: tel. 0744.699.789, e-mail: office@biapartner.ro.

    23-24 ianuarie – Târgul Apicol Târgu Mureș – ediția a II-a

    Ajuns la a II-a ediție, Târgul Apicol Târgu Mureș este organizat de Stupina BIA, și va avea loc la Sala Polivalentă din str. Uzinei.
    Pentru mai multe detalii și rezervări: tel. 0744.699.789, e-mail: office@biapartner.ro.

    6-7 februarie – Târgul Apicol Slobozia 2016

    Târgul Apicol Slobozia 2016 va avea loc în perioada 6-7 februarie, pe Stadionul Municipal, Palatul Copiilor bd. Matei Basarab. Evenimentul este recunoscut în județ și pentru seminariile pe teme apicole pe care le organizează. Temele abordate ţin de dezvoltarea exploataţiilor apicole, importanţa consolidării caracterelor de rasă la populaţiile de albine, aspecte legate de impozitarea activităţilor apicole, rentabilizarea fermei apicole şi valorificarea produselor apicole în concordanţă cu standardele UE .
    Pentru mai multe detalii si rezervari: Tel: 0722 206 827 / 0766 649 371; E-mail: spaa@sloboziail.ro

    6-7 Februarie – Târgul Apicol Târgu Jiu – ediția a III-a

    Evenimentul va avea loc în zona centrală a orașului, Piața Prefecturii și artera pietonală ce străbate centrul orașului. Târgul Apicol Tg. Jiu a ajuns deja la cea de-a treia ediție.
    Pentru mai multe detalii și rezervari: tel: 0744 699 789, e-mail: office@biapartner.ro.

    26-28 februarie –Târgul Mierii 2016 la Câmpina, județul Prahova

    Cea de-a de a XI-a ediție a Târgului Mierii Câmpina 2016 va avea loc în perioada 26-28 februarie, în Casa Tineretului. În deschiderea târgului, ca și la edițiile precedente, organizatorii pregătesc câteva concursuri inedite, adresate apicultorilor și vizitatorilor. Târgul Mierii Câmpina este organizat de Asociația Apicolă „Valea Prahovei” Câmpina, membră a Federației Asociațiilor Apicole din România ROMAPIS.
    Pentru mai multe detalii și rezervări: tel: 0740.452 870, e-mail: contact@aavph.ro.

    27-28 februarie – Târgul apicol Arad 2016

    Cea de-a doua ediție a Târgului Apicol Arad 2016 – A(R)picultura Arad se va desfășura în perioada 27-28 februarie 2016, în incinta Expo Arad. Evenimentul este organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, împreună cu Asociația Crescătorilor de Albine (ACA) filiala Arad. Evenimentul va reuni apicultori din țară și de peste hotare, care vor pune la dispoziția publicului diverse sortimente de miere și produse și accesorii apicole.
    Pentru mai multe detalii și rezervări: tel. 0730.188.287; e-mail: arpicultura@ccia-arad.ro.

    7-8 martie – Târgul apicol ”Pentru un viitor sănătos” 2016

    Locația târgului nu a fost anunțată încă, dar cel mai probabil evenimentul se va desfășura tot în incinta sălii sporturilor “Horia Demian”, ca și anul trecut.
    Pentru mai multe detalii și rezervări: tel. 0264.403.970, e-mail: office@viitorsanatos.ro

    11-13 martie – Târgul Apimoldova Iași

    Cooperativa Agricolă Prisaca Moldova vă invită să participați la prima ediție a Târgului Apimoldova organizat la Iași, în perioada 11-13 martie, unde aveți șansa de a fi martorii lansării unui nou concept pentru piața de profil. În cadrul acestui eveniment, organizatorii și-au propus să reunească cei mai pricepuți apicultori, renumiți furnizori de echipamente și tehnologie, specialiști din țară și din străinătate, atât din domeniul apiculturii, cât și din domeniile conexe. Evenimentul este programat să se desfășoare la Centrul Comercial ”Felicia”, locație ce asigură un trafic de peste 5.000 persoane /weekend.
    Pentru orice informații privind înregistrarea și detaliile de participare, puteți lua legătura cu coordonatorii proiectului: ing. Relu Cojocar (0740069133) și ing. Constantin Amariței (0753575146).

    12-13 martie –Târgul apicol internațional de Primăvară Ghiroda – Timișoara 2016

    Ediția a șasea va avea loc în perioada 12-13 martie în incinta Căminului Cultural Ghiroda, fiind organizată de către Asociația Crescătorilor de Albine din Timișoara și primăria comunei Ghiroda. Manifestarea este una de amploare, la care vor participa apicultori atât din țară cât și din străinatate, vor avea loc sesiuni științifice (cu profesori și doctori atât români cât și străini), se vor organiza tombole și concursuri.
    Pentru mai multe detalii și rezervări: tel. 755.089.100 / 0755.081.340 / 0256.205.201 (primarul comunei Ghiroda, jud. Timis, Ing. Cădariu Vasile Dorel); e-mail: primariaghiroda@yahoo.com

    12-13 martie – Târgul apicol Iași 2016

    Locația Târgului de la Iași va fi în Parcarea de la Carrefour Era, la intrarea în oraș dinspre Târgu-Frumos-Lețcani-Iași. Vizitatorii pot cumpăra miere de albine, polen, propolis, lăptișor de matcă dar și multe alte produse apicole comercializate direct de către producători.
    Detalii și rezervari: tel. 0740.99.80.84 (dr.vet. Sebastian Ciocan), e-mail: ciocansebi@yahoo.com.

    19-20 martie – Târgul apicol Făget

    Cea de-a XIII-a ediție a Târgului apicol Făget, ”Sărbătoarea apiculturii bănățene” se va desfășura în M&D Padeș Ștrand în ziua de sâmbătă, 19 martie, între orele 9-17, și duminică, 20 martie, între orele 9-15. Evenimentul este organizat de Teclem Prod SRL.
    Detalii și rezervări: tel. 0256.320.275, e-mail: teclem.prod@yahoo.it

    19-20 martie – Târgul Apicol “Sărbătoarea mierii – Blaj”

    Târgul Apicol “Sărbătoarea mierii – Blaj” se ține Piața 1848, centrul istoric și administrativ Blaj. Anul trecut, acesta a fost un târg extraordinar, un festival în toată regula. Organizatorii (Apidava, Consiliul Local Blaj și Consiliul Județean Alba) promit multe surprize pentru ediția 2016, printre care conferințe pe teme apicole și un concert în aer liber în seara zilei de sâmbătă, 19 amrtie.
    Pentru detalii si rezervari: tel: 0258.711.428, e-mail: apidava@yahoo.com.

    26-27 martie – Târgul Apicol Galați 2016

    Ajuns la ediția a VII-a, evenimentul va avea loc în perioada de 26-27 martie și este organizat de ACA Galați și Complex Agro-Dunărea. La târgul apicol din Galați se adună producători de profil din toată țara și din străinătate.
    Pentru detalii și rezervări: tel. 0745.546.263, e-mail: saizumatei@yahoo.com.

    1-3 aprilie 2016– Târgul Național al Mierii, ediția a XIV-a, București

    Târgul Național al Mierii 2016, ediția a XIV-a, va avea loc în perioada 1-3 aprilie 2016, pe platforma ACA / I.C.-D. Apicultura din București, B-dul Ficusului nr. 42, sector 1. Înscrierile și rezervările de standuri se vor efectua la sediul A.C.A. din România.
    Pentru mai multe detalii si rezervari: tel. 0212.334.019, e-mail: acaromania@rdsmail.ro.

    17-18 septembrie – Târgul Apicol ”100% Natural” din Drobeta Turnu Severin

    Ajuns la cea de-a doua ediție, Târgul Apicol ”100% Natural” din Drobeta Turnu Severin s-a ținut anul trecut în parcarea centrului comercial din zona Aluniș și a reunit pentru 40 de standuri cu produse ale stupului și cu echipamente pentru apicultori.
    Pentru detalii și rezervări: tel. 0756.989.833, e-mail: george.gantu@gmail.com

    24-25 septembrie 2016 – Târgul Apicol Apiardeal, Sighișoara 2016

    Târgul Apicol Apiardeal, Sighișoara 2016 cu ediția a cincea, va avea loc în Piața Octavian Goga din Sighișoara, la finele lunii septembrie.
    Pentru detalii și rezervări: tel. 0758.506.184, e-mail: orbanstefan64@yahoo.com.

    9-11 septembrie 2016 – Târgul Național al Mierii

    Târgul Național al Mierii este apreciat ca fiind cel mai mare evenimentul apicol al anului și se desfășoară pe platforma apicolă din Băneasa, la începutul lunii septembrie, în perioada 9-11 septembrie. De la târg nu vor lipsi nici în acest an fagurii cu miere, polenul, păstură, lăptișor de matcă, produse energizante realizate pe bază de miere în combinație cu alte produse apicole.
    Pentru mai multe detalii si rezervari: tel. 0212.334.019, e-mail: acaromania@rdsmail.ro.

    Notă: Acest articol va fi actualizat pe parcursul anului 2016. Dacă aveți informații/completări/observații la calendarul evenimentelor apicole, dacă sunteți organizator și doriți să comunicați noutăți despre târgul dumneavoastră, vă rugăm să ne lăsați fie un comentariu, fie să ne dați mail la redactia@agrointel.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare

    Ultimele știri

    Tunsul oilor îi ”arde” la buzunar pe oieri. Prețuri pe județe Egiptul a cumpărat încă 120.000 de tone de grâu din Ucraina Șarpe de doi metri, găsit în cotețul găinilor – jandarmii au intervenit de urgență