• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum îți pregătești mașina de erbicidat pentru iarnă

    agrointeligenta.ro -

    Ultimele zile din an, cu o vreme mai blândă, sunt un prilej bun pentru a verifica starea echipamentelor agricole. Specialiștii de publicația irlandeză Agriland au și câteva sfaturi pentru a preveni înghețarea mașinilor de erbicidat.

    Curățați bine pulverizatorul, mai ales partea de filtre, pompele, robineții și valvele, având grijă să scurgeți toate lichidele rămase pe instalații. O atenție deosebită trebuie acordată și părților externe ale utilajului, prevenind astfel apariția ruginii sau a coroziunii premature.

    După ce ați spălat pulverizatorul, verificați dacă prezintă crăpături, zgârieturi sau ”ciupituri” la nivelul vopselei. Acum este momentul potrivit pentru a ”trata” aceste mici probleme, tot cu rolul de a preveni coroziunea. Inspecția ar trebui însoțită și de ungerea cu ulei a zonelor metalice sensibile, cu precizarea că o atenție deosebită trebuie acordată și verificării bazinului, la care orice problemă, oricât de minoră, ar trebui rezolvată cu prioritate.

    După ce s-a curățat bine partea exterioară a mașinii de erbicidat, urmează ”alimentarea” cu lichid antigel. Acesta ar trebui circulat prin toată instalația mașinii pentru a preveni înghețul. Se recomandă consultarea unui specialist înaintea achiziționării unui astfel de produs, asigurându-vă că optați pentru un lichid prietenos cu mediul și care apoi, dacă ajunge în sol, nu cauzează pierderi.

    masina de erbicidat pregatire iarna

    Specialiștii britanici spun că pentru a reuși pomparea lichidului în toate componentele esențiale, se pot pune 40-50 de litri de amestec cu antigel (concentrație de cel puțin 33%) în bazinul mașinii. De aici, lichidul se pompează în valve. Nu uitați și de rezervorul de apă pentru spălarea mâinilor!

    Depozitarea ideală: într-un loc ferit de ger și de umezeală

    Pulverizatorul ar trebui adăpostit peste iarnă într-un loc în care să fie protejat de îngheț dar și de umiditate. Se recomandă acoperirea tuturor orificiilor prin care, peste iarnă, în interior ar putea pătrunde insecte sau murdărie.

    Protejați conectorii fie cu capacele din dotare, fie pur și simplu cu pungi de plastic prinse la bază cu bandă adezivă. Este o soluție ieftină pentru a preveni orice deteriorare.

    În cazul în care echipamentul rămâne afară, atunci tubulatura trebuie neapărat demontată și depozitată separat. La fel trebuie făcut și cu indicatorul de presiune poziționat în exteriorul mașinii.

    Se scoate și bateria, precum și consolele de la nivelul cabinei, care ar trebui puse la păstrare într-un loc cu temperatură constantă. Altă sugestie demnă de luat în seamă este de a îndepărta toate părțile detașabile din plastic, pe care ar fi bine să le protejați în mod special de ger, dar și de expunere prelungită la soarele iernii, destul de puternic.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA