ABONARE LA ARTICOLE

lavanda2

Trei exemple de culturi pentru care merită să investeşti în agricultură

Agricultorii români renunţă la culturile tradiţionale şi se orientează spre altele “exotice” care le aduc însă profituri mari: lavandă, cătină, plante energetice sau coacăze.

Concurenţa acerbă pe piaţă i-a determinat pe tot mai mulţi agricultori să se reorienteze din mers spre alte culturi decât cele considerate “clasice”. În căutarea de câştiguri, producătorii şi-au dat seama că nu există doar grâu, porumb sau cartofi, ci trebuie să ia în calcul şi alte plante, unele chiar “exotice” pentru România. Sunt nişe de piaţă sau mai simplu spus oportunităţi de pe urma cărora mulţi români au profitat deja.

Nemţii se bat pe cătina românească
Dacă ar produce toată România cătina, tot nu am acoperi cererea din Germania, povesteşte un producător din Ardeal. Mai în glumă, mai în serios, vorbim de o cultură care prinde teren şi care atrage agricultorii în ultima vreme. Deocamdată, în lipsa unor unităţi de procesare, producţia locală merge în mare parte la export, în principal în Germania. Nu este exclus însă ca în câţiva ani să apară şi la noi astfel de unităţi, mai ales că numărul plantaţiilor care vor intra în producţie este în creştere.

Unul dintre cei mai cunoscuţi cultivatori este Alexandru Vulpe, un fost cercetător, care a infiinţat în urmă cu patru ani la Frumuşeni, lângă Arad, prima fermă pilot profesionistă din România – centru de excelenţă pentru cultura cătinei, cum îi place să spună – , unde au fost cultivate soiuri nobile. Vulpe are la dispoziţie circa 32 hectare de teren agricol, unde îşi desfăşoară activitatea pe mai multe paliere: ameliorare, pepinieră şi producţie de fructe. Aproape jumătate din suprafaţă este destinată cultivării cătinei, pe care o vinde în întregime în Germania.

El are însă planuri legate şi de procesare (se pot produce sucuri, siropuri, ulei etc.) pentru că ar putea să câştige „cu două zerouri mai mult” decât acum. Vulpe nu este singurul care se gândeşte să investească într-o unitate de procesare.

Un alt producător, Ioan Morar din Cluj, care deţine 10 hectare de cătină, dar livrează şi material de plantat, are şi el planuri în acest sens. Dacă acum aproape toată producţia este livrată la extern, în câţiva ani speră să realizeze o făbricuţă care să valorifice producţia proprie, dar şi cea preluată de la alţi cutivatori. Morar are chiar un plan de dezvoltare a cătinei, dar şi a coacăzelor negre (alte fructe la mare căutare la export) la nivel naţional pe fondul interesului în creştere pentru aceste culturi şi pe bună dreptate.

La cătină, de exemplu, costurile de înfiinţare a unui hectar sunt destul de mari (in jur de 3.000 de euro), însă merită, numai dacă te gândeşti că investeşti o data şi culegi 25 de ani, după cum spune Morar. În general, producţia maximă este obţinută în anul şapte, în condiţiile în care se poate ajunge şi la 20 de tone la hectar, iar preţul de vânzare a cătinei este de 1,7-1,9 euro la kilogram.

“Cătina este rezistentă la capriciile vremii şi răspunde bine la tehnologia de cultură. Este important însă ca plantele să fie irigate, dar oricum cheltuiala cu irigaţia este de 20 de ori mai rentabilă ca la porumb”, povesteşte Vulpe. El de exemplu, are venituri de circa 20.000 euro la hectar. Din această sumă, aproape jumătate reprezintă cheltuielile, dar tot rămâne un câştig substanţial, spune râzând Vulpe, pentru care cătina este cea mai profitabilă cultură pomicolă din zona temperată a României.

Fostul cercetător vinde producţia de cătină în Germania, unde se caută în general cantităţi mari. Cerere mare este însă şi pentru materialul de plantat. Aşa se face că plantele din pepiniera de la Frumuşeni ajung în Germania, Franţa, Grecia şi Ungaria. Vulpe vinde şi goji, însă doar la comandă. În 2012, de exemplu, a produs material de plantat pentru înfiinţarea unei plantaţii de 40 ha de goji în Grecia.

Cu alte cuvinte, nu ţine toate ouăle în acelaşi coş. La fel procedează şi Morar. La nemţi vinde nu doar cătină, ci şi rubarbă, care ajunge şi pe piaţa din Marea Britanie. O nişă de piaţă de pe urma căreia Morar câştigă bani buni (preţul pe kg este de peste 1 euro) şi o dovadă că dacă chiar vrei ceva cu adevărat există şanse să şi reuşeşti.

Parfum de lavandă
Una dintre cele mai profitabile culturi este lavanda. Chiar dacă în România, sectorul este la început de drum, există şi cultivatori care au trecut deja de stadiul primelor experimente. Ce-i drept, nu se pot compara cu cei din Provence (regiune din Franta, celebră pentru plantaţiile de lavandă), dar începutul se dovedeşte promiţător. O investiţie care merită, susţin cultivatorii, pentru că poate fi amortizată încă din primii ani de producţie în ciuda costurilor mari (8.000 de euro pe hectar).

În plus, plantaţia poate fi exploatată până la 18 ani, perioadă în care cheltuielile de întreţinere sunt minime. Lavanda a prins cel mai bine în partea de Vest a ţării, dar plantaţii există şi în sud. Unul dintre cei mai cunoscuţi cultivatori este Ioan Iakob din Ocna Mureş, care s-a lansat în domeniu în urmă cu patru ani.

După ce şi-a încercat norocul cu porumb şi orzoaică, culturi tradiţionale în zonă, Iakob şi-a dat seama că nu are cum să iasă pe profit decât dacă “schimbă ceva”. Altfel, nu-şi scoate nici măcar banii pe care i-a dat pe pământ. S-a hotărât să pună lavandă, desi nu cunoştea mare lucru despre tehnologia culturii. Ştia însă că exista o cerere mare în piaţă, ceea ce se întâmplă şi acum. Iar dacă la început, vecinii se uitau ciudat la “ierburile lui”, acum au început să facă la fel.

“Cel mai greu este în primul an, când se plantează butaşii şi plantele trebuie curăţate de iarbă de 5-6 ori. Şi terenul trebuie să fie foarte bine lucrat, pentru că rădăcina plantei intră chiar şi până la un metru în pământ. Dacă treci însă de primul an, după aceea este mai uşor”, povesteşte Iakob.

El şi-a scos cheltuiala încă din anul doi, chiar dacă între timp a rămas cu 1 ha de lavandă, după ce a pierdut 70 de ari de plantaţie din cauza inundaţiilor. Din anul trei a intrat pe profit, mai ales că producţia creşte de la un an la altul, pe măsură ce plantele ajung la maturitate. În al treilea an, Iakob a avut o producţie de circa 4.000 kilograme la hectar, pe care a vândut-o în întregime. Nici n-a avut producţie la cât de mare a a fost cererea. Şi dublu să fi avut, tot găsea cumpărători, povesteşte agricultorul, care se plânge că nu a putut să onoreze o cerere de şase tone venită de la fabrica de medicamente din Orăştie.

Plantele verzi le-a vândut cu 5 lei kilogramul, iar cele uscate cu un preţ care variază între 12 şi 15 lei pe kilogram. Clienţii sunt în general magazinele de produse naturiste din ţară, dar şi furnizorii de materii prime pentru industria cosmetică sau farma. Sunt cereri şi din partea florăriilor, dar şi de la fermierii care vor să se apuce de această cultură.
Lavanda este o plantă rezistentă la boli, dar şi la secetă spre deosebire de porumb, de exemplu, Ba chiar îi merge mai bine pe secetă, spune Iacob.

Pe el, lavanda l-a convins. Acum se gândeşte chiar să mărească suprafaţa cultivată la 3-4 hectare, mai ales că îl ajută şi băiatul, care s-a întors din Spania. Iakob este mulţumit nu doar că munca lui este profitabilă, dar şi pentru că a convins şi pe alţi agricultori să cultive lavandă, nu doar la Ocna Mureş, ci peste tot în ţară unde a furnizat butaşi. Doar un argument: după ce se maturizează şi cultura, dar şi fermierul, profitul poate ajunge şi la 8.000 de euro pe hectar.

Chinezii ne cumpără muştarul
Pe lista produselor solicitate la export se află şi plantele aromatice. Un agricultor din Agigea, de exemplu, scoate profit din culturi de muştar şi coriandru, pentru care are cerere din ţără, dar mai ales de la chinezi. Şi nu de ieri-de azi, ci de vreo 15 ani, de când şi-a dat seama că are de-a face cu plante rezistente la secetă, care pot fi o alternativă la cultura de porumb.

Gheorghe Lămureanu, inginer agronom, de profesie, se numără printe puţinii agricultori din judeţul Constanţa care pun muştar. Lămureanu seamănă în fiecare an circa 100 de hectare de muştar şi coriandru, iar chiar dacă are ani mai proşti, tot obţine cât să fie rentabil. Costurile pentru înfiinţarea şi întreţinerea unui hectar de muştar ajung în general la circa 2.000 de lei. Şi la coriandru, tehnologia este aproape la fel, cu observaţia că perioada de vegetaţie este mai mare, respectiv 5-6 luni.

La o producţie de peste o tonă la hectar, în condiţiile în care vinde muştarul cu 625 de euro pe tonă, iar coriandrul cu vreo 420 de euro, Lămureanu se declară mulţumit. De cumpărători chiar nu duce lipsă, muştarul îl vinde în ţară, dar şi în ţările vecine, în timp ce coriandrul ajunge până în China, Coreea sau Indonezia, ţări cu consum mare.

In 2012, Lămureanu a mai încercat şi grâu durum, tot pentru export, dar a fost “dezamăgit” de cumpărători, deşi a primit un preţ bun.Cât despre plante energetice precum anghinarea sau camelina, acestea nu l-au convins. Preferă mai degrabă rapiţa, pentru care are cerere mare la export, în special din Austria.

Cele mai profitabile culturi
– Costurile pentru înfiinţarea unui hectar de cătină şi pentru întreţinerea lui până la intrarea pe rod (anul trei) se ridică la circa 6.000 de euro. Profitul poate să ajungă şi la 10.000 euro pe an la hectar.
– Înfiinţarea unui hectar de lavandă costă aproximativ 8.000 de euro, iar investiţia poate fi recuperată în câţiva ani de producţie. În anii buni se poate ajunge la profituri de 8.000 de euro pe hectar.
-Un hectar de coacăze negre presupune costuri de circa 4.500 de euro. Producţia se ridică chiar şi la 10 tone pe hectar, preţul de vânzare fiind de 1,5 euro pe kilogram

FII INFORMAT! ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER!
COMENTARII FACEBOOK
TOATE COMENTARIILE
  1. Cu porumbul graul etc.nu mai faci mare branza pe cateva hectare. Cu catina sau lavanda se poate ! Si mai sunt si alte nise !

    RĂSPUNDE
  2. doresc sa cumpar goji si informatiide cultura

    RĂSPUNDE
  3. Atentie cu lavanda, la copii si tineri provoaca grave degenereri sexuale

    RĂSPUNDE
  4. doresc sa infiintez un hectar de lavanda. multumesc pentru ajutor

    RĂSPUNDE
  5. Tuberculii de iris (stanjenel) sunt f cautati in industria parfumului – nu se gasesc si sunt scumpi in Franta…

    RĂSPUNDE
  6. Te pot ajuta eu cu acuarele profesionale si 3 pensule !!!

    RĂSPUNDE
  7. Pune si galben de oua sau stropi de roua si putin aer proaspat.

    RĂSPUNDE
  8. Apucati-va de crescut ciuperci. Mergeti la curve, caci ele va dau miceliu gratis.

    RĂSPUNDE
  9. pentru Carolina Barsan ;cumpara o punga de fructe de goji de la un magazin naturist ,pune fructele in apa cateva ore ,dupa care scoate semintele si le sameni in pahare de unica folosinta ,binenteles gaurite la fund . restul ca la orice planta .am experimentat si dintr-o punga de fructe ce m-a costat 9 lei am sute de plante . succes!!!

    RĂSPUNDE
  10. In jumatate din tara orice ai cultiva vin ciorile noaptea si fura. Hai sa exterminam ciorile intai, ii bagam la ingrasamant si pe urma sa vedeti ce tara si agricultura rodnica avem.

    Am si solutia – EU va plati in curand 1000 de euro pe cap de cioara taiat si adus la politie.

    RĂSPUNDE
  11. unde se pot gasi goji?mar interesa mult sa cumpar o planta, doua.cu temperaturi de minus 25 grade, rezista?multumesc mult

    RĂSPUNDE
  12. ptr desfacerea lavandei este posibil ?se gaseste unde sa o dam?multumesc mult

    RĂSPUNDE
  13. si eu am facut deja primul pas cu lavanda, am cumparat seminte ptr. un ha

    RĂSPUNDE
  14. Vreau sa plantez 1ha de coacaz negru, as dori sa stiu de unde cumpar arbusti, imi ofera garantzia ca-mi cumpara productzia? va multzumesc!

    RĂSPUNDE
  15. Ati infintat plantatia de coacaze,va pot oferi cel mai productiv si rezistent soi

    RĂSPUNDE
NUME (necesar)
E-MAIL (nu va fi publicat)
WEBSITE (opţional)
E-NERGIA.RO
La ce să te uiţi dacă vrei centrală termică. Explicaţiile specialiştilor

La ce să te uiţi dacă vrei centrală termică. Explicaţiile specialiştilor

Merită să produci curent acasă?

Merită să produci curent acasă?

Cum să faci biogaz la tine in curte – lecţie de chimie pentru elevii din Canada

Cum să faci biogaz la tine in curte – lecţie de chimie pentru elevii din Canada

RISCOGRAMA.RO
exploatatia -agricola-medie-ue

7 idei de afaceri în agricultură profitabile pe suprafeţe mici şi foarte mici

hidroponic

5 tehnologii agricole care pot mări spectaculos profitul

preturi-hectar-teren-agricol

5 lucruri de care trebuie să te fereşti înainte de-a investi în teren agricol

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE
CĂUTARE PE SITE
PRIMA PAGINĂ[CLICK AICI DACĂ NU SE ÎNCARCĂ]
luffa

Cultura de lufa – buretele vegetal. Cum a reușit o brăileancă să transforme o plantă comună într-o afacere de succes pe o suprafață mai mică de un hectar

Castravete lufa din care se obțin bureții vegetali, un produs de îngrijire corporală, dar nu numai, sunt o cultură agricolă profitabilă pentru cei care au descoperit această nișă. Cea mai bună dovadă este Mihaela Arion din Brăila, care a reușit să dezvolte în ultimii ani o afacere în adevăratul sens al cuvântului și care are […]

ULTIMA ORĂ
luffa

Cultura de lufa – buretele vegetal. Cum a reușit o brăileancă să transforme o plantă comună într-o afacere de succes pe o suprafață mai mică de un hectar

piata

Legea piețelor a fost promulgată de Băsescu. Va intra în vigoare în luna noiembrie

fermier porumb

Prețul porumbului: Care este regiunea unde fermierii români pot obține cel mai bun profit

EVENIMENT
ŞTIRI
carne export

Rusia impune embargou pe carnea din Republica Moldova

Phil-HoganEUROagricultura

Parlamentul de la Bruxelles a aprobat noua Comisie Europeană: Phil Hogan este OFICIAL noul comisar european pentru agricultură

Agricover Iasi

Agricover Credit IFN – mai aproape de fermierii din Moldova. Robert Rekkers: ”Deschiderea filialei din Iași confirmă angajamentul nostru ferm în finanțarea clienților performanți”

EVENIMENT
ŞTIRI
carne

Rusia a extins embargoul: Nu mai importă nici grăsimi animale din UE

tractor

Au mai rămas nouă zile pentru depunerea cererilor de rambursare a motorinei pe semestrul III

functionar APIA

Întârzieri la plata subvențiilor. SIVECO, firma care a furnizat sistemul informatic: ”Calendarul acestei operațiuni, decis de conducerea APIA, este extrem de ambițios și solicitant”

ANUNŢURI
ŞTIRI
2

Cultura de castravete amar îi poate îmbogăți pe micii fermieri: Un kilogram de fructe ajunge la 20 de euro, iar semințele se vând cu 1 leu bucata

paine neagra

Pâinea neagră revine la modă

paine

Pâinea de odinioară revine în magazine din noiembrie: Specialitățile preparate după rețete de acum 30 de ani vor avea ingrediente 100% naturale

CAMPANIE
ULTIMA ORĂ
ovine

Util pentru fermieri: De săptămâna viitoare, APIA eliberează adeverințele pentru credite la ovine și caprine

cartofi

Prețul cartofilor din Republica Moldova a atins un nou minim. Fermier: De vină e prostia omenească

646x404

Întârzieri la plata subvențiilor: Funcționarii APIA din mai multe județe se plâng că sistemul informatic se blochează

1980032_703006686416497_1313355180_o

Prețul arendei la terenuri agricole oscilează între 500 și 1500 kg/ha. Unde se găsește cel mai scump și cel mai ieftin pământ din țară

mere-de-import Moldova

Merele moldovenești au ajuns în hipermarketurile din România

ferma de vaci de lapte

Prețul laptelui se prăbuşeşte în toată Europa: Danezii cred că la iarnă nu vor lua mai mult de 25 de eurocenţi/litru

soia pe camp

Rană deschisă în agricultura națională: Fermierii români încă suspină după cultura de soia modificată genetic. Pierderile la nivel naţional ajung la 330 de milioane de dolari pe an

Catalin Trifu Romexpo

Directorul Romexpo Cătălin Trifu invită toți fermierii la INDAGRA 2014: ”Una din marile vedete ale acestei ediții va fi pomicultura”

zaharEUROagricultura

Europarlamentar român: După eliminarea sistemului de cote, prețul zahărului se va prăbuși. 180.000 de locuri de muncă sunt în pericol

SIAL 2014FOTO

Răcoritoarele cu spirulină, iaurtul cu ulei de măsline și kit-ul casnic pentru bere, inovații premiate anul acesta la Târgul SIAL de la Paris

10636924_791805277543563_3918106649614814128_o

SIAL Paris 2014: Industria alimentară românească, reprezentată de peste 50 de companii și organizații

pescari in Delta

Bursa de Pește de la Tulcea, proiectul de 18 milioane de lei care va schimba viața pescarilor din Delta Dunării