Agro-interviul de luni. Nicolae Sitaru, fermier: ”Cumpărăm toate inputurile prin asociație cu discount de peste 40%”

Nicolae Sitaru este unul dintre fermierii români despre care putem spune că reușește an de an să cultive…profit. În 2014 (cel mai recent an pentru care s-au publicat datele financiare ale firmelor), societatea sa Elsit Com din comuna Ciochina, sat Orezu, a reușit performanța să își dubleze cifra de afaceri, ajungând la 3,4 milioane de euro din care peste un milion de euro i-a rămas fermierului în conturi ca și profit, adică o rată ce depășește 30%. Agrointeligența și echipa ”Cultivat în România” au vizitat ferma unde ialomițeanul lucrează aproape 3.000 de hectare pentru a afla care sunt secretele cu care Sitaru reușește să performeze chiar și în cei mai dificili ani, anii cu secetă și cu prețuri mici la cereale.

Sunteți un fermier mare, dar ce este și mai importnat este să sunteți un fermier productiv, aveți o rată a profitului bun an de an. Care este secretul lui Nicolae Sitaru?

Cred că lucrul acesta vine din anii `90 când, trecând prin dobânzi de 140-150%, am luat o frică puternică a creditelor. Au fost niște ani, mulți – vreo 5-6 ani, când am făcut echilibristică pe sârmă și cred că de acolo vine frica aceasta și dorința mea puternică de a capitaliza societatea. Și dorința mea s-a materializat în timp și faptul că nu mai vindem din combină înseamnă foarte mult pentru o fermă. Sigur, mai sunt și ani cum este și 2015-2016 când prețurile în ianuarie sunt mai mici decât la recoltat – sunt și ani din aceștia, dar sunt tocmai anii care întăresc regula că prețurile sunt mai bune în primăvară decât la recoltat. Și, încet-încet, că nu se poate obține acest lucru foarte repede, am reușit și am capitalizat societatea și poate acesta este unul dintre secretele care fac ca an de an să obțin rezultate pozitive pentru că, într-un fel, le translatez de pe un an pe altul: stocurile de anul acesta le vând la anul, deci rezultatele de peste an le plimb anul următor și îmi asigur un echilibru.

Nicolae Sitaru

Ce spuneți dumneavoastră ține de o viziune pe termen mediu și lung. Nu vă planificați doar ziua de mâine…

Da, neapărat trebuie să te gândești ce se poate întâmpla cu afacerea ta și unul dintre lucrurile ce se pot îmtâmpla și se întâmplă, de regulă, este acela că seceta vine, deci suntem într-o zonă în care depindem foarte mult de cât plouă și cum plouă și atunci trebuie să te gândești să îți faci socoteli: ce pot eu să fac să îmi salvez afacerea în situații extreme. Și unul dintre lucrurile pe care o fermă poate să le facă este să își creeze niște rezerve pentru că într-un fel poți să treci peste un an de secetă  – care oricum va veni, când ești cu stocuri, și într-un fel treci când ești în fundul gol și nu ai nimic. Cred că un sistem de irigații eu nu pot să fac pentru că nu este în puterea mea ca societate, dar să îmi construiesc niște celule de siloz, să îmi țin niște stocuri, să caut să îmi capitalizez o anumită cantitate de produse care, într-un an greu, practic reprezintă un soi de fond mutual în curtea ta. Te sprijini singur și acest lucru este foarte important în agricultură.

Din experiența dumneavoastră ce sfaturi ați avea pentru cei mai tineri, pentru cei care au niște bani, poate se întorc din străinătate și își doresc să arendeze teren, să își facă o fermă. Ce face diferența între succes și eșec în 2016?

Cred că e la fel ca la bucătărie: cu aceleași ingrediente poți să faci o mâncare bună sau o mâncare proastă. Și în agricultură e la fel: depinde ce și când pui în oală. Cred că este foarte important să te uiți întotdeauna la toți banii care îți ies din buzunar – pentru că odată ieșiți sunt duși, dar și la cei care intră în buzunar pentru că este foarte important cum cumperi și cu ce prețuri cumperi. La fel de important e și cum vinzi și cu ce prețuri vinzi. Că sunt destul de multe voci care spun în acești ani, când prețurile scad – ai ținut și ai ținut degeaba. Bun, am păstrat, riscurile sunt. Nu trebuie să te apuci să faci stocuri dacă crezi că nu reziști la un eșec. Poate se întâmplă să și pierzi. Dacă nu pornești de la gândul că așa cum poți să câștigi, poți să și pierzi, mai bine nu te apuci de chestia asta.

Deci îți trebuie nervi de oțel…

Da, îți trebuie nervi un pic mai tari dar, în general, agricultorii sunt oameni optimiști și au nervi buni.

Vorbeați de cheltuieli. Care este relația dumneavoastră cu firmele de inputuri?

Eu am o relație foarte deschisă cu toate companiile de inputuri și o gestionez cumpărând toate produsele care îmi trebuie prin licitație prin asociație.

Anul trecut cum ați făcut, spre exemplu?

Anul trecut, ca și în ceilalți ani, tot necesarul fermei mele l-am pus în coșul necesarului reunit al membrilor asociației. Rezultă astfel un necesar pe toată asociația.

Cam câte hectare sunt în asociație?

Suntem toți în asociație în jur de 75.000 de hectare și la licitație probabil vin peste 50.000 de hectare pentru că nu toți membrii din asociație își pun în coș toate cumpărăturile. Deci cam 50.000-55.000 de hectare, dar este o forță foarte mare, creează o forță de negociere nebănuit de mare. Din păcate nu toți agricultorii din județul Ialomița au fost deschiși să vină spre noi și mai e un lucru ce trebuie spus. Nici furnizorii de inputuri nu sunt dispuși să vândă oricui cu prețurile acestea bune. Ei iau de pe site-ul Ministerului de Finanțe sau îți cer niște balanțe să vadă situația ta financiară. Dacă tu nu ai grijă de tine și rezultatele tale sunt proaste nu te creditează nimeni.

Ce discount obțineți prin asociație? La cât poate să ajungă?

Am avut situații când a depășit 50%, dar probabil că depășește 40% un discount constant în condițiile în care cumperi pentru peste 50.000 de hectare. Deci cu cât cumperi mai multe produse, cu atât forța de negociere este mult mai mare. După care fiecare companie își face contract de furnizare cu fiecare agricultor. Nu cumpărăm prin asociație pentru că asociația noastră este un ONG care nu are voie să facă acte economice.

Interviu Sitaru Nicolae

Și dacă vorbim de partea cealaltă a lanțului de producție, care este relația pe care o aveți cu traderii de cereale, că și aici sunt multe discuții…

Este foarte bine că avem foarte mulți traderi. Cu cât sunt mai mulți cu atât e mai bine: competiția nu face rău nimănui – nici traderilor, nici agricultorilor. Cu traderii am aceeași relație – deschisă și fără supărări cu nici unul dintre ei. Când vreau să vând ceva, îi sun pe toți cei pe care îi știu interesați și îi întreb: uite, vând atât porumb, ce preț îmi dai tu și, la final, vând către cel care îmi oferă prețul cel mai bun. Și nu sunt supărări că într-un an cumpără Cargill, într-un an CHS, sau într-o lună, și care se poziționează mai bine cu prețul, aceluia îi vând.

Vorbeați despre nevoia unei reforme funciare în România, că dacă facem cadastrarea în condițiile neclare în care se află terenurile din România, nu facem decât să lungim boala. Cum vedeți dumneavoastră lucrurile, ce ar trebui făcut?

Să o luăm de la început. Legea 18 (Legea fondului funciar nr. 18 din 19 februarie 1991 – n.r.) a fost o lege prost făcută și prost pusă în practică. De ce a fost prost făcută? Nu a reflectat situația proprietății de când au fost luate terenurile, nu s-au redat vechile proprietăți. Dacă era să se redea, trebuia ca, așa cum s-au luat atunci mijloacele de producție, trebuia să se dea mijloacele de producție înapoi odată cu pământul. Pentru că s-ar fi născut altfel de agricultură în România. Adică la 100 de hectare se dădea și un tractor, iar la 200 de hectare și o combină, se făceau mult mai multe nuclee de dezvoltare în agricultură. Așa s-a ținut totul la stat, la IAS-uri, spre exemplu. Țăranilor le-a dat pământul după zeci de ani în care aceștia nu au mai lucrat suprafețe agricole pe cont propriu, marea majoritate au zbârcit-o și s-au trezit după câțiva ani că nu le mai trebuie pământ. Deși dorința țăranilor a fost foarte mare de a avea pământul înapoi și chiar după Revoluție era o frenezie: veneau zeci de mașini cu oameni la săpat de porumb. Dar acum agricultura nu se mai face cu sapa. Revenind însă Legea 18, este foarte necesar să scăpăm de efectele sale nedorite, pe care noi agricultorii le-am acoperit oarecum prin comasarea terenurilor prin înțelegere între ferme. În mod normal, comasarea terenurilor nu trebuie să se facă între fermieri, ci între proprietari, ori asta e imposibil în România cu actualul cadru legislativ. Sunt situații acum în 2016 când un cetățean a avut pe Legea 18 un hectar în cinci locuri. A murit, au venit cinci copii la moșternire, hectarul acela în cinci locuri s-a împărțit în cinci bucăți – adică fiecare bucată în cinci bucăți. Între timp, unii dintre moștenitori au murit și ei și acea bucată s-a împărțit de s-a ajuns la situații de ai 30 de centimetri de teren arabil. Deci dintr-un hectar se poate ajunge la 30-40 de bucăți pe care trebuie să le intabulezi. Eu personal, săptămâna trecută am cumpărat o cotă de o optime din două hectare ce erau puse în 4 locuri. Închipuiți-vă, opt ori patru, a 32-a parte din suprafața respectivă. Este foarte complicat și dacă cineva care vrea să facă acest cadastru în România, și nu face întâi și întâi un studiu prealabil cam ce consecințe vor fi după o intabulare în acest fel, sigur se cheltuiesc niște bani degeaba. Părerea mea este că problema se poate rezolva simplu, au făcut-o și în alte părți, în Franța, spre exemplu, să reașeze aceste terenuri. Adică avem niște măsurători precise, avem o situație a terenurilor de astăzi, ducem toate titlurile la Primărie – absolut toate la zi, și se emit titluri noi care să stea deasupra titlurilor vechi.

Care să respecte situația de astăzi, spuneți?

Exact! Care să respecte situația patrimonială de astăzi, nu de acum 25 de ani pentru că așa se poate face o comasare. Toate terenurile arendate către anumite societăți se pot pune unul lângă celălalt și se pot declara cum se zice acum, fără echivoc și la APIA. În felul acesta intrăm într-o normalitate, depășim faza anului 1991 pentru că noi, acum, chiar dacă am comasat terenrile, nu suntem în totală legalitate și atunci eu ca stat aș stabili o limită până la care să se facă intabularea gratuită – că nu trebuie statul să suporte toate cheltuielile. Zic cât e plafonul – nu intabulăm oamenilor bogați care pot să își intabuleze singuri. Și zic ca stat – până la 5 hectare intabulăm noi, dar dacă cel care are cinci hectare și vrea în mai multe locuri, atunci e problema lui, să își plătească intabularea ca restul. Mai mult decât atât, cum fermele mai mari lucrează terenurile din localități, se poate începe cu ele în zonele unde sunt cele mai defavorizate că oricum ei le lucrează pe toate și nu ar mai fi discuția asta că pământul meu e mai bun.

Și nici nu ne-ar costa în plus. Dimpotrivă…

Nu, nu ar costa și, în plus, ar reduce enorm cheltuielile cu intabularea. Enorm. Nici a zecea parte față de ce se vrea făcut după Legea 18 pentru că la cei cu suprafețe mai mari nu ar suporta statul. Nu ar cheltui statul pentru cei cu 100 de hectare, spre exemplu.

Credeți că actuala clasă politică ar fi capabilă de o astfel de măsură funciară?

Ar trebui să aibă voință că probabil un astfel de demers durează. Alții vor spune – eu am terenul intabulat. Bun, dar nu îți ia nimeni terenul pentru că dacă se ajunge să se intabuleze bucățică cu bucățică, unii vor ajunge să nu își poată intabula pământul. La situația de acum nu vor încăpea toate suprafețelor și cine credeți că va rămâne fără pământ? Acei oameni săraci care n-au avut bani să își intabuleze terenurile și ca să evităm acest risc, ar trebui măsurate terenurile, să se vadă ce titluri au în spate. Se face apoi o cotă și vor încăpea toți. Adică nu mai dai 1:1, dai 96% din întreg tuturor, dar primește fiecare. Altfel, s-ar putea să ne trezim în situația în care cei mai amărâți să rămână fără terenuri pentru că cei mai avuți și-au intabulat terenurile și cei care n-au avut bani, rămân pe dinafară.

Ar fi, din ce spuneți, și o măsură de echitate socială.

Da. Pentru că până acum s-a măsurat cu compasul, cu ruleta. Când n-a încăput, au zis hai că îl băgăm și pe ăsta să îi închidem gura, că se putea. Acum, cu noile metode de măsurare și de calcul nu mai merge. Trebuie să măsori și să pui corect.

Avem cel mai mare procent de populație implicată în agricultură din UE. Credeți că este un avantaj sau un dezavantaj?

Cred că este un dezavantaj, înseamnă că suntem încă o populație săracă. Dar nici statistica nu reflectă bine realitatea. Eu, spre exemplu, lucrez pentru vreo 300 de persoane în regim de prestări servicii. Practic, oamenii aceștia nu fac nimic dar ei figurează ca fermieri, își declară pământurile la APIA, ei își iau subvenția. Apar în toate statisticile ca fiind mici fermieri. Și vorbim doar de ce întâmplă aici, la noi în sat, dar sunt multe sate cu situația asta. Dar chiar și așa, fărâmițarea proprietății nu aduce nimic bun țării pentru că, la urma urmei, indiferent cum, pământul trebuie exploatat să aducă bunăstare României, nu doar unora.

Dezvoltarea zootehniei – cum o vedeți?

Nu o văd obligatorie pentru fiecare fermier. Este bine să dezvoltăm zootehnia, dar cu oameni care se pricep. Noi am mai avut zootehnie în care vaca furajată dădea un litru de lapte și nu ne-a adus nimic bun. Zootehnia trebuie făcută cu cap. Sunt multe nuclee de dezvoltare făcute bine, cu succes, iar unul dintre ele este aproape de noi, – Nicușor Șerban cu fermă model de creștere a animalelor. Dar chiar și ei, în regim de maximă performanță sunt în anumite momente destul de dezechilibrați din cauza prețurilor mici la lapte și la carne. Eu cred că zootehnia trebuie dezvoltată de meseriați care se pricep foarte bine, nu de toți ageamii pentru că în zootehnie se pot pierde banii mai mult ca în producția vegetală.

De ce nu avem astăzi, în 2016, o singură mare mișcare a fermierilor din sectorul vegetal care să apere, pe o singură voce, interesul agricultorilor?

E foarte complicat. Unirea îți dă putere și dacă am fi uniți, am avea mai multă forță. Din păcate, mulți agricultori nu se alipesc. Practic, toate organizațiile profesionale sunt susținute la ora actuală din două surse: cotizația și munca patriotică a liderilor, muncă făcută pe timpul lor, pe banii lor. Că dacă ar fi fost ca asociațiile să îi plătească și pe ei, nu ar fi ajuns să se dezvolte nici cât avem acum. Din păcate foarte mulți fermieri, primul lucru pe care îl spun când este să vină la o asociație: dar ce a făcut ăla pentru mine, dar ce rost are să trăiască o asociație, fără să înțeleagă că fără existe și aceste asociații de astăzi, practic noi nu am putea să fim parteneri de dialogi cu nici o Putere. Iar Puterea ar lua niște decizii care – unele și așa sunt trăsnite, ar fi jale. Ori existența acestor asociații profesionale este necesară oricât de mult s-ar dezvolta agricultura și la ce nivel ar ajunge pentru că până la urmă este un parteneriat între Putere și cel care trebuie să execute Puterea ca la noi să nu ajungă legi trăsnite, ci legi pe care să le putem înțelege – că nu suntem nici acolo acum mereu, și legi pe care să le putem apoi aplica – și nici în situația asta nu suntem. Și de ce? De-a lungul timpului s-au schimbat de zeci de ori acele legi. Și te trezești cu ANAF în control. Mie persoanl au venit și mi-au cerut să vadă registrul carte mare. Și mă gândesc, mă sucesc, îmi trage o amendă ca să aflu apoi că nu mai era de patru ani legea aia în vigoare. Adică noi ar trebui să avem ca în alte țări legi valabile sute de ani, legi simple și clare. De ce îmi trebuie norme de aplicare? Fă-mi legea clară!

O puternică organizare ar fi un factor de presiune pentru autorități, nu?

Dacă am fi o organizație puternică, cu toți agricultorii, de jos în sus, să se autofinanțeze și să nu stea niciodată cu mâna întinsă la minister. Oricine ar fi ministru și oricine ar fi președintele organizației profesionale, când merge să ceară bani, se crează o obligație și nu mai poate să fie leu dacă nu e leu. Așa leu ar fi dacă ceilalți fermieri i-ar da puterea. Și acum există o inițiativă în acest sens și de la LAPAR, și de la Pro Agro și de la Asociația Producătorilor de Porumb ca o jumătate de euro din banii care vin de la UE să meargă către una dintre organizațiile pe care fermierul le agrează sau le știe. Jumătate de euro la hectar. Nu știu acum, poate domnul Cioloș să vrea lucrul acesta dar nici un ministru, până acum nu și-a dorit cu adevărat să aibă niște organizații puternice și pe picioarele lor. Mai degrabă și-au dorit niște organizații dezbinate care să nu le creeze probleme când iau ei niște decizii aiurea. Că nu o să vedeți oamenii să facă un scandal dacă legislația e corectă și îi sprijină.

sitaru porumb

Ce ne puteți spune despre Asociația Cultivatorilor de Porumb? Este o poveste de succes în agricultura românească de astăzi…

Sunt unul dintre fondatorii Asociației. Ea își propune să dezvolte cultura de porumb din România și lucrează foarte mult la partea de testare. Își propune să pună în mâna fiecărui fermier un instrument prin care să își aleagă foarte bine hibrizii de porumb, tehnologia de cultivare și să crească producția de porumb care, în situația actuală, este destul de jos. Este aproape rușinoasă. Toate fermele mari din Asociație obțin producții cel puțin duble față de media dată pe țară. Nu știu de unde ies mediile astea așa mici, dar din experiența pe care o am, la noi, în Ialomița, am avut mereu recolte mult mai bune decât media națională și, implicit, venituri mai bune.

Be the first to comment

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*