• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PNDR: Eligibili și fără cofinanțarea blocată în cont! Bani de la UE pe baza unui contract de credit pentru proiect!

    agrointeligenta.ro -

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat în dezbatere publică o serie de modificări privind cadrul de implementare a proiectelor cu fonduri europene. Se anunță astfel schimbări importante mai ales cu privire la regulile de cofinanțare a investiției, adică a sumelor cu care contribuie fermierul la implementare.

    Până în prezent, pentru a primi finanțare nerambursabilă din FEADR și de la bugetul de stat prin PNDR 2014-2020, fermierii trebuiau să facă dovada cofinanțării private printr-un extras de cont și blocarea într-un cont special a 50% din valoarea confinanțării.

    MADR va introduce din acest an posibilitatea ca dovada că fermierul poate susține partea sa de investiție să poată fi făcută și sau prin ”contract de credit acordat în vederea implementării proiectului, în cuantum de cel puțin valoare cofinanțării private a investiției”.

    Se modifică totodată și prevederile despre posibilitatea beneficiarului de a solicita finanțare în cadrul aceleiași submăsuri, pe unul sau mai multe proiecte. Astfel, dacă până acum, singurele condiții erau condițiile de eligibilitate și ca proiectele să nu formeze un flux tehnologic, anul acesta, lucrurile se complică. Astfel, articolul 3, alin 3, va fi înlocuit cu:

    În cadrul sub-măsurilor 4.1, 4.1a, 4.2, 4.2a, un solicitant/beneficiar, cu excepția beneficiarilor din cadrul măsurilor corespondente incluse în Capitolul 19 din PNDR 2014-2020 care nu și-au finalizat proiectele, poate depune unul sau mai multe proiecte pentru aceeași submăsură, în aceeași sesiune ori în sesiuni diferite, în situațiile:
    a) pentru același tip de investiții dacă valorile publice însumate aferente proiectului/proiectelor în curs de implementare și a proiectului/proiectelor depuse nu depășesc limita stabilită în fișa submăsurii aferentă;
    b) pentru tipuri de investiții diferite, dacă valorile publice însumate aferente proiectului/proiectelor în curs de implementare și a proiectului/proiectelor depuse nu depășesc limita stabilită în fișa submăsurii aferentă investiției pentru care valoarea publică este cea mai mare.”

    O altă modificare importantă este reducerea la jumătate a interzicerii depunerii de proiecte penmtru acei beneficiari care au renunțat din proprie initiaivă la proiecte (chiar și după încasarea avansului sau cel puțin a unei cereri de plată) care nu vor mai putea depune proiecte timp de un an de zile. Până acum, perioada era de 2 ani.

    Documente utile:

    HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat

    Hotărârea nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat


    Te-ar mai putea interesa

    Șeful ANZ – mesaj pentru apicultori Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Bani în plus la subvenția APIA. Lista plăților-bonus la hectar și animale

    Ultimele știri

    Noua față a învățământului agricol: De la licee în prag de desființare la investiții de peste 43 de milioane de euro Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri