• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Intabulări gratuite la Ghelari. Măsurătorile topografice, efectuate cu drone de ultimă generație

    agrointeligenta.ro -

    Pentru fermierii din comuna hunedoreană Ghelari, identificarea fără echivoc a parcelelor la APIA nu mai este o durere de cap. Problema a fost rezolvată printr-un proiect pe fonduri europene care face posibilă intabularea gratuită a terenurilor din localitate.

    Locuitorii din Ghelari, comună aflată în Ținutul Pădurenilor, se numără printre puținii norocoși din județ care nu trebuie să plătească niciun leu pentru a-și intabula proprietățile pe care le au. Totul e posibil grație unei finanțări de la Uniunea Europeană (UE), pe care primăria localității a reușit să o câștige. Măsurătorile topografice au început să se facă deja. Un număr de opt specialiști au ajuns, în urmă cu câteva zile, la Ghelari și au adus cu ei aparatură de ultimă generație, inclusiv drone, cu ajutorul cărora se face și din aer, de la înălțime, o inventariere și mai clară a tuturor terenurilor și clădirilor ce se află pe raza întregii comune.

    „Sunt bucuros că am reușit să obținem această finanțare. Era o problemă delicată pentru comunitate. Și asta pentru că oamenii trebuiau să plătească foarte mulți bani. O intabulare cu ridicare topo costă în jur de 700 de lei pentru o parcelă. La noi în comună sunt mulți localnici care au și câte 10 parcele. Vă dați seama că acest lucru ar fi însemnat să plătească fiecare cel puțin 7.000 de lei, pentru această intabulare. Ori unui bătrânel care trăiește în fiecare lună dintr-o pensie modestă i-ar fi fost foarte greu să scoată din buzunar această sumă. Acum plătește UE”, a declarat primarul din Ghelari, Ioan Bulbucan.

    Și administraţia locală are proprietăți rămase neintabulate tot din același motiv: lipsa de bani. „Ne-am apucat deja de măsurătorile topo. Toate proprietățile, a primăriei, a firmelor, dar și a oamenilor din toate satele comunei vor fi inventariate. După aceea, urmează intabularea lor. Se vor deschide toate cărțile funciare (…) E foarte important. Pentru că la fiecare proiect pe care vrem să îl derulăm avem nevoie de ridicările topo care costă mult. Totodată, mai există terenuri, proprietăți la care nu s-au mai făcut succesiuni de generaţii. Foarte puţini şi-au adus la zi proprietăţile la cartea funciară, din cauza lipsei de bani. Nici cartierul de blocuri nu este intabulat. Oamenii nu puteau gira, vinde etc. fără intabulare”, a mai adăugat edilul șef al localității.

    Ghelari este printre puținele comune din județul Hunedoara, ai căror locuitori, aproximativ 2.200 la număr, beneficiază de această facilitate.

    Sursa: Servus Hunedoara


    Te-ar mai putea interesa

    Moise, MADR: Peste 5.000 ha de teren s-au scos din circuitul agricol pentru parcuri de energie Cadastru și intabulare teren: acte necesare și prețuri Cărți funciare eliberate gratuit pentru proprietarii de terenuri agricole

    Ultimele știri

    Primar acuzat că a luat ilegal subvenții APIA: ”Dau banii înapoi!” Crescătorii de vaci și-au construit propria fabrică de lapte cu ajutorul fondurilor europene Sătenii din mai multe comune au interzis să își mai taie porcii timp de 7 zile