• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DOCUMENTUL care arată cum sunt plimbați…cu legea fermierii din România!

    agrointeligenta.ro -

    Fermierilor le-a ajuns cuțitul la os. Cu subvenții întârziate, cu culturi ”călcate an de an” de secetă sau de inundații, cu biruri tot mai apăsătoare, producătorii agricoli sunt acum înșelați tocmai de cei care ar trebui să le apere interesele. Cum? Prin legi interpretabile care nu fac decât să îi pună pe oameni pe drumuri și la cheltuieli în plus.

    Dovada stă într-o adresă oficială primită pe adresa redacției noastre din partea unui lider din agricultură care a dorit să își păstreze anonimatul. Este lesne de înțeles motivul: hârtia dovedește, negru pe alb, modul în care fermierii sunt plimbați cu vorba – pe de o parte sunt lăsați să creadă că documentele care le dau voie să comercializeze în piețe sunt valabile 12 luni, iar pe de altă parte, litera legii este făcută și interpretată în așa fel încât ei riscă să dea banii pe un atestat de producător care poate să expire în câteva zile.

    În MADR, legea este interpretată după Dicționarul Limbii Române, o dovedește adresa primită de Agrointeligența. Astfel, deputații care au aprobat Legea nr. 145/2014 privind reglementarea pieței produselor agricole, cât și autoritățile, au lăsat mereu impresia că atestatul de producător este valabil timp de un an de la data emiterii. Totuși, într-un răspuns transmis acestora se arată că atestatul eliberat de Primărie expiră la finele anului în care a fost emis.

    Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2), ”Valabilitatea atestatului de producător este de un an calendaristic de la data emiterii şi se vizează semestrial, prin aplicarea ştampilei şi a semnăturii primarului comunei, oraşului, municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, după caz”. ”Sintagma an calendaristic cuprinsă în textul Legii 145/2014 reprezintă ”un an socotit de la 1 ianuarie până la 31 decembrie” (sursa Dicționarul Explicativ al limbii române)”, se arată într-un răspuns semnat de Elena Tatomir, Director General în MADR.

    hartie MADR

    În acest caz, producătorii care și-au făcut atestat pe 20 decembrie, nu l-au putut folosi decât 11 zile, iar anul acesta, ABSOLUT toți cei care au avut documente eliberate în 2015 trebuie să își scoată altele noi. Cu alte cheltuieli și taxe achitate la Primărie, bineînțeles!

    Discuția privind valabilitatea atestatului de producător a ajuns în spațiul public după ce secretarul de stat în MADR Daniel Botăniu a semnalat că unele primării abuzează și taxează producătorii peste plafonul maximal prevăzut în Codul Fiscal pentru eliberarea atestatului și carnetului de producător.


    Te-ar mai putea interesa

    Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA