• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 192.000 de crescători de animale vor încasa subvențiile mai devreme decât s-a estimat inițial! Cum este posibil?

    Roxana Dobre -

    Crescătorii de animale figurează în calendarul APIA cu plăți abia la finele lunii mai. Motivul îl reprezintă modulele de plată ce nu sunt încă finalizate, prioritate având cele pentru sectorul vegetal, unde banii vor putea fi virați fermierilor începând din 8 aprilie. Și, totuși, o parte din crescătorii de animale vor primi și ei subvențiile pe 2015 tot începând cu această dată, adică în prima parte a lunii aprilie, a anunțat ministrul agriculturii Achim Irimescu, astăzi, la Senatul României.

    Astfel, crescătorii de animale care au și cultură mare vor primi subvenția începând cu 8 aprilie și numai celor care dețin doar animale le vor intra banii în cont în luna mai.

    ”Plățile care se efectuează pentru 2015 se vor face pe suprafață începând cu 8 aprilie dar trebuie precizat un lucru: în plățile unice se regăsesc suprafețele, dar și animalele pentru 192.000 de fermieri care dețin și animale. Mai sunt 55.000 de fermieri care nu au și suprafață vegetală iar pentru aceștia banii vor intra de abia după 25 mai așa cum este programarea”, a declarat astăzi la Senat, Achim Irimescu. Vestea ar trebui să îi bucure pe crescătorii de animale care inițial au fost anunțați că nu vor intra la plățile APIA mai devreme de 24 mai.

    Ministrul a dat garanții că plățile nu vor depăși 30 iunie. ”Până la 30 iunie banii sigur se vor plăti. Sigur că banii pot fi virați și după această dată cu creșterea penalizărilor care se plătesc din bugetul de stat și nu din bani europeni”, a mai completat ministrul.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos

    Ultimele știri

    Ferme agricole închise de Garda de Mediu! Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Ploi și vreme rece la final de aprilie. Când se schimbă temperaturile