Unul din 10 fermieri este în pericol să piardă subvențiile APIA din cauza măsurătorilor de cadastrare

La începutul anului, fermierul Nicolae Sitaru din județul Ialomița, vicepreședinte al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România avertiza asupra unui mare pericol privind realizarea ”pe genunchi” și în grabă a cadastrului național. La nici o lună distanță, deja primele situații sunt făcute publice: fermieri care riscă să își piardă o parte din subvențiile agricole pentru că între titlul de proprietate și suprafețe măsurate electronic apar diferențe de suprafață. 

„M-am trezit că sunt chemat la Primărie să mi se anuleze cadastru pentru că…să vedeţi că au fost măsurători greşite şi acum nu mai am suprafaţa pe care o aveam înainte. Un hectar jumătate, iar lăţimea a avut 42 de metri, acum are 32 de metri”, a declarat fermierul Mihai Pașcaru pentru Digi24. Este unul dintre cazurile în care fermierii sunt păgubiţi în mare parte din cauza neconcordanţei dintre actul de proprietate, cadastru şi sistemul electronic de verificare a suprafeţelor pentru care se plătesc subvenţii.

Spre exemplu, un agricultor care are un teren de câteva zeci de hectare, conform actelor de proprietate, depune cerere pentru subvenţii pentru această suprafaţă. Însă, atunci când Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură controlează terenul care nu are cadastru, se dovedeşte că fermierul lucrează de fapt un teren mai mic şi este obligat să dea banii înapoi.

Cele mai mari probleme sunt în cazul fermierilor mici, care au un hectar sau două. Înseamnă trei sferturi din cei aproape un milion de agricultori români.

Pericol: 10% dintre proprietari ar putea rămâne fără teren

Punerile în posesie au fost făcute din birou sau în câmp cu ustensile primitive, ajungându-se la un moment dat să fie 3 proprietari la acelaşi ţăruş, mi-este tare teamă că acum când se face cadastrarea că 10 la sută dintre proprietari să rămână fără pământ”, a declarat și Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR.

La situația de acum nu vor încăpea toate suprafețelor și cine credeți că va rămâne fără pământ? Acei oameni săraci care n-au avut bani să își intabuleze terenurile și ca să evităm acest risc, ar trebui măsurate terenurile, să se vadă ce titluri au în spate. Se face apoi o cotă și vor încăpea toți. Adică nu mai dai 1:1, dai 96% din întreg tuturor, dar primește fiecare. Altfel, s-ar putea să ne trezim în situația în care cei mai amărâți să rămână fără terenuri pentru că cei mai avuți și-au intabulat terenurile și cei care n-au avut bani, rămân pe dinafară”, avertiza Nicolae Sitaru într-un interviu acordat Agrointeligența în ianuarie. 

Până în prezent, la nivel național, doar 26% din totalul suprafețelor au fost cadastrate. România trebuie să finalizeze toate aceste lucrări până în 2020, moment din care Comisia Europeană ar putea bloca plățile directe către fermieri din cauza neclarităților legate de declararea suprafețelor.

„Dacă în 2020 Ministerul Agriculturii nu va avea cadastru clar nu vom mai putea plăti peste 1,9 mld euro din 2021, va fi o tragedie în acest moment. (…) Am discutat cu preşedintele ANCPI-ului acum 2 luni şi înţeleg că din păcate lucrurile nu au evoluat, primăriile sunt cele care fac licitaţiile pentru cadastrare, dacă primarii nu sunt motivaţi suficient atunci se va întârzia procesul.”, a declarat ministrul agriculturii Achim Irimescu.

Foto: www.dailymail.co.uk

Be the first to comment

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO