• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lucrează mii de hectare în România, dar când să își facă fermă de animale, a preferat Serbia

    agrointeligenta.ro -

    Unul dintre cei mai puternici oameni din agricultura europeană, deși exploatează la noi în țară circa 7.000 de hectare de teren agricol, când a venit momentul unei investiții de sute de milioane de euro, a preferat să negocieze cu Serbia. Este vorba despre Clemens Tönnies, un afacerist cunoscut mai ales ca proprietar al clubului de de fotbal Schalke 04 din Germania, dar şi al companiei Tönnies Lebensmittel, unul dintre cei mai mari procesatori de carne de porc din Europa.

    Germanul va investi 300 de milioane de euro pe parcursul următorilor cinci ani în Serbia, acolo unde guvernul i-a asigurat condițiile pentru a înființa 10 ferme mari de creștere a porcilor, dar și o mare unitate de procesare a cărnii, cu adresabilitate pentru crescătorii locali. Potrivit Global Meat News, compania lui Tonnies este, de altfel, unul din liderii din acest domeniu, întrucât abatorizează anual 17 milioane de capete de suine și 400.000 de vaci de carne.

    În România, Clemens Tönnies controlează prin cele două companii deţinute în România – Orgapic şi Agro Iulia – terenuri în 11 comune din Moldova, opt în judeţul Iaşi şi trei în judeţul Botoşani.

    Printre acestea se află localităţi precum Gropniţa, Scobinţi, Hârlău, Frumuşica, Costeşti, Cucuteni, Flămânzi şi Prăieni. Orgapic a fost certificată de către organismul de certificare Austria Bio Garantie GmbH pentru mai multe culturi printre care se află grâu, orz şi soia ecologice, fiind în perioada de conversie pentru grâu dur, orz şi mazăre ecologică. Producţia merge în totalitate pe piaţa germană.

    Orgapic lucrează 4.000 de hectare şi a avut o cifră de afaceri de 21,9 milioane de lei, în 2014, în timp ce Agro Iulia a înregistrat 8,8 milioane de lei, ambele societăţi fiind pe pierdere. În 2014, Orgapic a fost compania care a solicitat la APIA subvenţie pentru agricultură ecologică pentru cea mai mare suprafaţă la nivel național.

    Grupul Tonnies Anlage-Und Vermogensverwaltung GMBH reprezintă una dintre cele mai importante companii din industria alimentară din lume. Acesta are afaceri de câteva miliarde de euro, 8 unităţi de producţie din Germania şi Danemarca şi aproximativ 10.000 de angajaţi.


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”