Secretul lui Nicuşor Șerban, fermierul care vrea să facă din bălegar bici

Fermierii români au început să gândească în perspectivă. Nu mai fac agricultură după ureche şi îşi calculează fiecare pas. Până şi din dejecţiile de la animale vor să scoată bani.

Nicuşor Șerban este un fermier din Ialomiţa cu ştate vechi în agricultură. Face cultură mare de când se ştie şi are una dintre cele mai moderne ferme de vaci de lapte din ţară, construite pe ”model american”. Despre zootehnie, spune că este un sector greu, care nu aduce profituri spectaculoase, însă sunt mai sigure decât cele dintr-o fermă vegetală.

Acesta este şi motivul pentru care continuă să investească în animale şi încearcă să valorifice la maxim această activitate. Acum, de exemplu, are în plan să realizeze o instalaţie de biogaz care să valorifice dejecţiile provenite de la vaci, un proiect mai vechi, care anul viitor ar urma să fie pus în practică. La momentul actual, se lucrează la partea tehnică – Șerban a apelat la o firmă din Italia care îi asigură consultanţa şi va furniza şi instalaţiile -, urmând ca anul viitor să înceapă producţia de biogaz.

Proiectul a fost gândit la o putere de 650 Kw/oră, ceea ce presupune o investiţie de 2,5-3 milioane de euro şi un efectiv de peste 2.000 de vaci, dublu faţă de cel de acum. Investiţia în vaci va fi zero, declară Șerban, pentru că se face ”oarecum natural, prin creşterea naturală firească”. Cât despre cele 2-3 milioane de euro necesare pentru investiţie, Șerban spune că va lua cel mai probabil un credit de la bancă şi nu va apela la fonduri europene.

Instalaţia de biogaz este proiect mai vechi al fermierului din Drăgoeşti (Ialomiţa). Iniţial se gândise să folosească dejecţiile de la animale, dar şi porumb siloz. Evoluţia preţurilor la cereale din ultimii ani, l-a făcut, însă, să-şi schimbe din mers planurile. La proiect nu a renunţat totuşi din mai multe motive. În primul rând de natură financiară, după cum el însuşi spune.

În urma procesului de producţie a biogazului, dejecţiile ajung tot pe câmp ca îngrăşământ, însă calitatea lor este mai bună decât dacă le lăsa la compostat. În plus, cerinţele UE privind practicile de mediu sunt tot mai stricte, aşa că fermierul nu are cum să le ignore. În ce priveşte energia, aceasta va fi folosită atât pentru nevoile proprii, dar va fi livrată şi în sistemul naţional, susţine Șerban.

Preşedinte de cooperativă
Chiar dacă mulţi români nici nu vor să audă de cooperative, Nicuşor Șerban are o cu totul altă părere. de altfel a şi fost ales recent preşedinte al RomLacta, o cooperativă apărută de puţină vreme în piaţă şi care reuneşte 13 crescători de bovine (cu un efectiv total de circa 10.000 de capete) din mai multe zone ale ţării.

”Sperăm să valorificăm mai bine laptele prin intermediul cooperativei (n.red- relaţia producătorilor de lapte cu procesatorii a cunoscut destule momente tensionate) . În plus, putem obţine preţuri mai bune pentru fermieri la diferite produse deoarece negociem cantităţi mai mari”, povesteşte Șerban.

Pe lângă zootehnie, Șerban face şi cultură mare. Agricultorul exploatează circa 5.000 hectare de teren arabil (rapiţă, orz, orzoaică, grâu, floarea soarelui, porumb şi plante furajere) . Merge pe aceeaşi structură a culturilor de ani de zile. ”Dacă e un an prost pentru o cultură, tot merge alta. Se compensează un ape alta”, mai spune femierul

4 Comentarii la Secretul lui Nicuşor Șerban, fermierul care vrea să facă din bălegar bici

  1. Un hot care se erijeaza in lider pentru a-si promova NUMAI interesul personal. Numai sl stie cate asociatii si cooperative a infiintat. Un escroc!!!!

    • Zi mai tare sorine sa te auda toti fraierii! Ar trebui sa i spuna acid sulfuric pentru ca asa se comporta acest bandit: dizolva orice asociatie care are proasta inspiratie de a-si lasa soarta in mana lui.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO