• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum a ajuns un kilogram de fân uscat să coste dublu față de unul de boabe de porumb

    agrointeligenta.ro -

    În timp ce unii fac licitații cu dedicație în care prețurile sunt aranjate să fie cât mai mici și să poată profita cine are informația, în cazul crescătorilor de animale, situația stă taman pe dos. În județul Sibiu, cu ajutorul unui evaluator, adică al unui profesionist, la calcularea unui preț pentru închirierea pajiștilor, costul pe care fermierii îl au de suportat pentru fiecare kilogram de fân ajunge de 1,40 lei, chiar 1,50 lei, dublu față de prețul pe care l-ar plăti dacă ar cumpăra și ar da animalelor doar boabe de porumb.

    O astfel de situație, deloc singulară, se petrece în județul Sibiu, în ceea ce Marcel Andrei, liderul Sindicatului Crescătorilor de Ovine și Caprine din România numește ”astăzi oraș, că nu mai e comună”. Cel mai probabil este vorba despre Săliște, o localitate poziționată în Mărginimea Sibiului, unde oieritul este nu doar o tradiție, dar și principala sursă de venit a oamenilor.

    ”Pajiștile, pășunile, dintotdeauna au aparținut domeniului public. Aceste pășuni erau ale comunității. Unii primari și legislația le-a permis și-au trecut din domeniul public în domeniul privat al primăriile. Primăriile au devenit proprietari, iar primarii proprietari de pășuni și normal că acum, fiind private, nu mai pot să fie atribuite direct aceste suprafețe (…) Trebuie să aplice Legea achizițiilor publice și sunt obligați să le dea la licitație. Au plecat licitațiile la unii primari zeloși, am avut chiar în județul Sibiu într-o comună de renume – care acum e oraș, nu mai e comună, de la 880 de lei hectarul. De la atât pornea licitația. Am merș și am întrebat: de unde ați scos cifra asta? Au adus un evaluator și s-a făcut o evaluare a masei verzi, s-a scos undeva la 11.000 de kilograme de masă verde la hectar. Nu au luat în calcul masa verde ingerată, ce consumă animalul, ci masa verde ce se produce pe hectar, iar specialiștii rămași au dat un preț de referință de 8 bani pe kilogramul de iarbă. Ca să obții un kilogram de fân, ai nevoie de 10 kilograme din acea iarbă. Vă dați seama că deja kilogramul de fân era 80 de bani, dar pentru a-l obține costurile sunt mari la manoperă – cosit, uscat, balotat, acolo sunt costurile. Am făcut calculul și ne ieșea kilogramul de fân undeva la un 1,40 lei – 1,50 lei, dublu față de prețul porumbului, deși un kilogram de porumb are o unitate nutritivă, iar un kilogram de fân are 0,2 unități nutritive. Vă dați seama ce aberație? Dar nu avem ce face. Suntem legați de mâini și de picioare”, a explicat Marcel Andrei cum au ajuns fermierii să scoată din buzunar dublu pe prețul fânului decât pe cel al porumbului.

    Legea cooperației – formă mascată de colectivizare

    Venit ieri la București la protestul fermierilor, liderul Sindicatului de Crescători, structură afiliată Agrostar, a criticat și modul în care a fost elaborată legea cooperației agricole.

    ”După cum arată actuala lege, este o formă mascată de colectivizare. Trebuie să mă duc cu bunurile mele, cu tot ce am în cooperativă ca raport de capital. La prețurile la care vindem noi acum produsele, sub costuri, oricând cooperativa poate să intre în insolvență. Și vine lichidatorul și ne trezim că ne vinde bunurile, ne vinde pământul și animalele și noi rămânem fără nimic”, a mai spus Marcel Andrei, invitat miercuri seara în emisiunea ”Jocuri de putere” de la Realitatea TV.


    Te-ar mai putea interesa

    Prețul grâului și porumbului de pe stoc și din noua recoltă în portul Constanța Drumurile intens circulate din Portul Constanța – astfaltate în următoarea perioadă China a suspendat achiziția de un milion de tone de grâu din Australia

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte