• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cultura profitabilă în care directorul Institutului de la Mărăcineni ar investi toți banii! Asigură un venit de 100.000 lei/ha și este ușor de întreținut!

    Roxana Dobre -

    10 hectare! O suprafață deloc mică pe care se poate începe o afacere în agricultură. Dar mulți dintre agricultori se lovesc la început de întrebarea firească: care este cultura pe care să pariez?

    La această întrebare l-am provocat să ne răspundă pe directorul Institutului de la Mărăcineni, Mihail Coman, specialist care, în peste 30 de ani de experiență, se poate spune că a văzut toate plusurile și minusurile culturilor.

    ”O să vă răspund mai sentimental. Poate că știți că România are peste 25 de specii descrise ca fiind posibile a fi cultivate. Eu, prin originea mea, am început cu specia căpșun unde am avut câteva specializări în mai multe țări. Sunt legat de această specie, sigur că 10 hectare cât a fost provocarea dumneavoastră este destul de mult pentru România dar am văzut și astfel de plantații în zona de mijloc a Italiei sau zona nord atlantică a Statelor Unite.  Deci aș spune căpșun cu siguranță!”, ne-a declarat Mihail Coman.

    Soiul Premial, ”vedeta” ce dăinuie de 13 ani la Institutul de la Mărăcineni

    Când vine vorba de soiuri, directorul de la Mărăcineni ne recomandă să le alegem pe cele autohtone, aclimatizate, în detrimentul celor aduse din import.

    ”Aș vrea să spun, poate chiar fără lipsă de modestie, că noi avem un soi timpurie care este foarte cerut. Este vorba de soiul Premial care a fost scos pe piață în 1993 iar acum vrem să îl îmbunătățim. Dar  suntem uimiți de cererea mare de stoloni iar asta denotă că putem face lucruri foarte bune și la noi în țară. Este un soi foarte rezistent iar fructele se coc imediat în a doua decadă a lunii mai în condițiile de deal și poate chiar mai devreme în sudul României”, ne-a mai explicat directorul de la Mărăcineni.

    Soiul  Premial este obținut prin hibridare, este un soi timpuriu, este rezistent la ger, brume, boli. Are o productivitate medie de 18 tone la hectar. Planta crește sub formă de tufă semiviguroasă, răsfirată. Fructele sunt mijlocii spre mari (20 g), sfero-conice, colorate uniform în roșu aprins, lucioase, pulpa este roșie, consistentă, suculentă, plăcută la gust, având un conținut mare în vitamina C. Producția medie pe plantă este de 500 g.

    În aceeași ordine de idei, directorul de la Mărăcineni spune că până în prezent deja de la Institutul de la Mărăcineni toți stolonii sunt comandați. ”Institutul rămâne încă cel care înmulțește in vitro plantele mamă de căpșun la comandă și producem o jumătate de milion de stoloni anual.  Acum când stăm de vorbă vă pot spune că toți stolonii sunt comandați”, ne-a mai spus Mihail Coman.

    Cu un singur hectar de căpșuni se poate trăi decent în România

    Dar e nevoie de bani pentru investiția inițială, studiu și multă muncă, spun cei care sunt deja ”veterani” în această afacere. Investiția medie este de minim 10.000 de euro la hectar, bani care se recuperează din primul sau al doilea an de producţie şi mai rămâne şi ceva profit.

    Iată calcule făcute de Nelu Orlaie, proprietarul pepinierelor de la Hida (www.pepinierelehida.ro) pentru cultura de căpșun în câmp: ”La capitolul venituri generate, dacă plantația merge doar în primul an de la plantare și dacă dă 20 de tone de producție și dacă le-ai valorificat cu 4 lei să zicem, cum a fost anul ăsta (2015 – n.r), când prețul a fost foarte jos, tot ai făcut 80.000 lei, dar în mod normal prețul mediu al căpșunelor a fost de 5 lei pe kg, ceea ce înseamnă că te apropii undeva de 100.000 lei/ha. În primul ani îți scoți costurile de înființare și obții și un profit de 6.000 euro pe hectar. Dacă vrei îți poți lua o marjă de eroare, pentru că apar și cheltuieli neprevăzute. În următorii 2 ani singurele costuri sunt cele cu întreținerea culturii și cu culesul. Noi recomandăm debutanților să înceapă cu investiții nu foarte mari, că nu e obligatoriu să începi o afacere pe un hectar. Poți începe o afacere pe 20-30 de ari și în 2-3 ani să o crești”. 

     


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”