• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum vă pot lăsa crotaliile animalelor fără banii de la APIA!

    Roxana Dobre -

    Crescătorii de animale care ”pică” la controlul APIA trebuie să țină cont de o serie de reguli care trebuie respectate. În caz contrar agenția de plăți poate să aplice penalități sau chiar excluderea de la plată. Una dintre neconformitățile care pot fi constatate se referă la sistemul de identificare şi înregistrare a bovinelor, mai exact la crotaliile pe care acestea le poartă.

    Astfel, o bovină prezentă în exploataţie care şi-a pierdut una dintre cele două crotalii este considerată determinată cu condiţia să poată fi identificată în mod clar şi individual cu ajutorul celorlalte elemente ale sistemului de identificare şi înregistrare a bovinelor. Totodată, dacă o singură bovină prezentă în exploataţie şi-a pierdut ambele crotalii, bovina respectivă este considerată determinată cu condiţia ca animalul să poată fi, totuşi, identificat cu ajutorul registrului individual al exploatației (RIE), al paşaportului animalului, al bazei naționale de date (RNE) şi cu condiţia ca deţinătorul de animale să poată dovedi că a luat deja măsuri pentru remedierea situaţiei înaintea anunţării controlului la faţa locului.

    De specificat că pe același sistem de identificare a crotaliilor se merge și în fermele de ovine sau caprine!

    „Crotalie” înseamnă marca aplicată pe ureche care permite identificarea individuală a animalelor menționată la art. 3 litera (a) și la art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 și/sau crotalia utilizată pentru identificarea individuală a animalelor din speciile ovină și caprină menționată la punctul A.3. din anexa la Regulamentul (CE) nr. 21/2004;

    În cazul în care neconformităţile constatate sunt legate de înregistrări incorecte în registrul individual al exploatației sau în paşapoartul animalului, animalul în cauză este considerat nedeterminat numai dacă aceste erori se constată în cadrul a cel puţin două controale efectuate pe parcursul unei perioade de 24 de luni. În orice alt caz, animalele respective sunt considerate nedeterminate după prima constatare.

    Pentru schemele de plată ale sprijinului cuplat din sectorul zootehnic  dacă atât numărul de animale solicitat pentru o categorie a sprijinului cuplat, cât și numărul de animale determinat sunt mai mari decât limita maximă pentru care se acordă sprijinul cuplat, nu se aplică nici o sancțiune, iar valoarea sprijinului cuplat se acordă pentru limita maximă.

    În plus, valoarea sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, cuvenit pe fiecare categorie, se reduce în baza unui procent calculat ca raport între numărul animalelor declarate în cazul cărora s-au constatat neconformități şi numărul animalelor determinate.

    Atenție! În cazul în care neconformităţile constatate sunt legate de înregistrări incorecte în registrul individual al exploatației sau în paşapoartele animalelor, animalul în cauză este considerat nedeterminat numai dacă aceste erori se constată în cadrul a cel puţin două controale efectuate pe parcursul unei perioade de 24 de luni.

    Vă reamimtim că potrivit declarațiilor ministrului agriculturii Achim Irimescu, pentru anul de cerere 2015, suma plătită pe cap de vacă depășește 300 de euro. În cazul ovinelor, sprijinul cuplat va fi de 16 euro, la care se adaugă un ajutor național tranzitoriu vehiculat la 24 lei/cap de animal. Sumele urmează să fie achitate de APIA începând din 25 mai.

    Foto: www.mesageruldecovasna.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale