• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cât și când se plătesc subvențiile APIA pentru ovine, sprijinul aferent anului de cerere 2015

    Roxana Dobre -

    Subvențiile APIA pentru ovine sunt așteptate de crescătorii din România, mai ales că anul acesta au de încasat atât Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT), cât și un sprijin cuplat – achitat din fonduri europene, pentru efectivele între 150 și 600 de oi.  Plățile trebuie efectuate până cel târziu pe 30 iunie, iar conform declarațiilor oficiale, banii vor începe să fie virați la finele lunii mai, când va fi funcțional modulul de plăți pentru zootehnie. 

    Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a anunțat recent că oierii vor primi pentru anul de cerere 2015 un sprijin de circa 16 euro/cap de animal. Suma include atât ANT, cât și Ajutorul Național Tranzitoriu, după cum ne-a explicat Ionică Nechifor, secretar general al Romovis.

    ”Am avut o discuție cu domnul ministru chiar în această dimineață și, de la sursa de plăți să spunem, adică APIA, ni s-a înaintat o sumă estimativă care cuprinde atât Sprijinul Cuplat Zootehnic cât și Ajutorul Național Tranzitoriu. Domnul Irimescu chiar ne-a spus că asta i s-a transmis de către cei care procesează datele și practic au făcut o estimare, probabil pe un eșantion care este verificat, la cât s-ar ridica suma pe ambele măsuri. După cum am văzut și eu la dvs. că a anunțat domnul ministru este vorba de 16 euro pe cap de animal. Dar, probabil că deocamdată este vorba despre o estimare și nu vorbim de suma finală, concretă”, ne-a declarat secretarul general al Romovis.

    Ionică Nechifor a mai precizat că data de 25 mai a rămas de actualitate pentru începerea plăților pentru sectorul de creștere a ovinelor.

    ”Nu s-a avansat alt termen și cred că este bine că suntem puși în temă, că cineva nu ne minte ci ne spune adevărul. Adică este corect să știm exact când ne bazăm pe bani”, ne-a mai spus Ionică Nechifor.

    În anul de cerere 2015, pentru sprijinul cuplat, oierii au primit derogare pentru condiția obligatorie de înscriere în Registrul Genealogic  dar de anul acesta, însă, subvenția de la UE va intra doar în conturile celor care au animalele înscrise. Restul oierilor vor rămâne doar cu ANT-ul.

    Condiții de eligibilitate pentru sprijinul cuplat în 2016

    SCZ pentru creşterea ovinelor se acordă fermierilor activi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

    a) Solicită SCZ pentru un efectiv de minimum 150 şi maximum 600 de capete de femele ovine şi/sau berbeci de reproducţie, inclusiv, pe beneficiar, în exploataţii cu cod ANSVSA, care au vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului de solicitare a SCZ;
    b) Solicitanţii cu un efectiv mai mare de 600 de capete de femele ovine şi/sau berbeci de reproducţie beneficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 600 de capete de femele ovine şi/sau berbeci de reproducţie;
    c) Femelele ovine şi/sau berbecii de reproducţie din exploataţie, pentru care beneficiarul solicită SCZ, să aibă vârsta de maximum 8 ani pentru femele şi, respectiv, 6 ani pentru berbecii de reproducţie la data-limită de depunere a cererii unice de plată;
    d) Efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat şi înregistrat în RNE la data depunerii cererii;
    e) Să deţină registrul individual al exploataţiei, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 21/2004;
    f) Femelele ovine şi/sau berbecii de reproducţie pentru care se solicită SCZ trebuie să fie menţinuţi, pe o perioadă de reţinere de 100 de zile de la data-limită de depunere a cererilor unice de plată, la adresa exploataţiei şi/sau locaţiei, menţionată în cerere;
    g) Femelele ovine şi/sau berbecii de reproducţie pentru care se solicită SCZ, începând cu anul de cerere 2016, trebuie să fie înscrişi în Registrul genealogic al rasei;
    h) Animalele beneficiază de sprijinul cuplat în zootehnie astfel:
    – o singură dată pentru berbecii de reproducţie;
    – anual pentru femelele ovine.


    Te-ar mai putea interesa

    A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Se schimbă vremea! Șefa ANM a anunțat de când vin ploile

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA