• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Aproape 600 euro/ha – subvenția pe care o încasează fermierii care au investit în cultura lavandei

    Roxana Dobre -

    Cultivarea lavandei poate fi o afacere profitabilă dacă fermierul decide de la bun început cum vrea să îşi valorifice recolta. Cele mai bănoase soluţii sunt comercializarea butaşilor, producerea uleiului esenţial sau vânzarea florescenţelor în scop culinar. Dar, deloc de neglijat, sunt și banii pe  care un cultivator de lavandă îi poate primi ca subvenție pe hectar de la APIA.

    Iată ce subvenție puteți cere la APIA pentru cultura de lavandă!

     

    GENUL BOTANIC

     

    DENUMIRE CULTURĂ

     

    COD

    SCHEMA DE PLATĂ /

    MĂSURA DE SPRIJIN APLICABILĂ CULTURII

     

    Lavandula

    LEVĂNŢICA 210 SAPS, ANT1

    M10_P4,  

    M11_S1_P5, M11_S2_P5,  

    Cuantumul sprijinului pentru 2015

    Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) în cuantum de 79,7392 euro/ha

    ANT 1 (Schema de ajutoare naţionale tranzitorii pentru culturi pe teren arabil, decuplată de producţie) în cuantum de 19,1942 euro/ha.

    Măsura 10 – Pachetul 4 (Agromediu) – Culturi verzi– 130 euro/ha;

    Dacă alegeți să cultivați ecologic atunci puteți încheia angajamente pe 5 ani pe Măsura 11_Submăsura 1_Pachetul 5 – Sprijin pentru conversia la practicile şi metodele de agricultură ecologică. Pachetul 5 dispune pe un ajutor de 365 euro/ha/an;

    Dacă deja produceți ecologic puteți alegea să semnați un angajament pe 5 ani pentru Pachetul 5 – Plante medicinale şi aromatice certificate la agricultura ecologică care este prevăzut cu un ajutor de  350 euro/ha/an;

    Ce bani puteți încasa anual la de la APIA? SAPS 79,7392 euro/ha + ANT 1 19,1942 euro/ha + M10_P4 130 euro/ha = 228, 9334 euro/hectar

    SAPS 79,7392 euro/ha + ANT 1 19,1942 euro/ha + M10_P4 130 euro/ha+M11_S1_P5 365 euro/ha=593,9334 euro/hectar dacă faceți reconversie la cultura bio (acest ajutor se acordă doar pentru 5 ani cât durează angajamentul)

    SAPS 79,7392 euro/ha + ANT 1 19,1942 euro/ha + M10_P4 130 euro/ha+ M11_S2_P5 350 euro/ha =578, 9334 euro/ha (dacă produceți deja bio)

    Pentru anul 2016, cererile unice de plată se depun la sediile APIA de care aparțineți până cel târziu pe 16 mai pentru a fi scutiți de penalizări și apoi, până pe 16 iunie, cu o penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare ce depășește termenul de 16 mai. 

    Profit de 8.000 de euro pe an

    Agrointeligența a scris pe larg despre cultura de lavandă, de la înființare până la comercializare și profit. Pentru înfiinţarea unui hectar de lavandă sunt necesari circa 18.000 de butaşi. Preţul unui butaş este de 2 lei, ceea ce presupune o investiţie de peste 8.000 de euro, care poate fi amortizată în câţiva ani. Cultura rezistă 18 ani, timp în care cheltuielile de întreţinere sunt minimale. Producţia creşte de la un an la altul, pe măsură ce plantele ajung la maturitate.

    Recoltatul lavandei se face în general în perioada 15 iunie- 20 iulie, important este că să nu vină ploile. Producţia la hectar poate ajunge şi la 5-6 tone, mai ales că plantele dau şi a doua floare toamna (în funcţie de cum sunt tăiate), ceea ce reprezintă uneori chiar jumătate din prima producţie. După ce se maturizează cultura, profitul poate ajunge şi la 8.000 de euro pe an.

    Nu doar florile și uleiul de lavandă pot reprezenta o sursă de câștig pentru cultivatorii acestei plante. Fermierii din Bulgaria produc de ani buni și apa florală de lavandă, un produs organic cu multiple întrebuințări și mare căutare la export.

    Hidrolatul de lavandă este un produs secundar rezultat în urma extracției uleiului esențial din plante aromatice. Astfel, apa florală de lavandă se obține prin procesul de distilare cu vapori a plantei proaspete, iar în urma distilării se obţin două produse foarte prețioase: uleiul esenţial și apa florală.

    Prețul apei de lavandă diferă în funcție de zona în care se comercializează, dar în magazinele online din SUA, hidrolatul de lavandă produs în Bulgaria se vinde cu 40-45 de dolari/litru.


    Te-ar mai putea interesa

    Plăți subvenții APIA. Listă cu aproape 8.000 de fermieri care au banii în conturi Ministrul Barbu a anunțat subvențiile APIA care se achită la sfârșitul lunii mai Fermierii care vor avea săptămâna aceasta subvențiile APIA în conturi

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte