Uită de producția bio! Un alt trend pătrunde masiv pe piață: agricultura biodinamică!

Agricultura biodinamică este noul trend care face furori în fermele din vestul Europei. Are chiar șanse ca, în următorii ani, să facă uitată agricultura ecologică, mai ales că noua comunitate de fermieri vorbește despre un concept integrat, de o veritabilă filozofie de viață, de o legătură pașnică între producția agricolă și natură.

Agricultura biodinamică reprezintă, potrivit celor care o practică, un alt nivel de producție ce se face respectând niște principii clare de agricultură, principii respectate de bunicii și străbunicii noștri. În comparație cu agricultura ecologică, cea biodinamică este mai mult o filosofie de viață, un stil de viață sănătos ce nu poate exista fără o legătură directă și pașnică cu natura.

Noul tip de agricultură a pătruns recent și în România unde câțiva temerari încearcă să-i impulsioneze și pe alți fermieri să aplice principiile biodinamismului. Este și cazul companiei Sonnentor, o afacere austriacă ce se ocupă de comercializarea ceaiurilor provenite din culturi ecologice. În 2006, compania și-a deschis o filială și în România cucerită fiind de calitatea plantelor, fructelor de pădure și condimentelor livrate de inginerul către un inginer silvic, singurul fermier biodinamic din România la acest moment și despre care Agrointeligența va scrie un articol pe larg.

DSC_0591

Revenind însă la principiile agriculturii biodinamice, Thomas Weinraub (foto sus, stânga), directorul Sonnentor pentru România și Bulgaria, spune că înainte de a le aplica, trebuie ca fermierul să fie familiarizat cu regulile unei exploatații bio.

”Agricultura ecologică reprezintă singura soluție viabilă într-o lume controlată în totalitate de monoculturi, de supraproducție și tot ceea ce înseamnă nepăstrarea relației bune cu natura. Până la apariția pesticidelor și a îngrășămintelor chimice, oamenii făceau agricultură ecologică. Produsul ecologic obținut din agricultură ecologică este singurul produs sigur pentru consum din Uniunea Europeană, având în vedere faptul că pe tot lanțul de producție acest produs este controlat. Pentru cei care sunt consumatori și au dubii, sigla europeană de agricultură ecologică, cu codul țării și codul organismului de inspecție certifică faptul că acel produs are o trasabilitate până la raftul de unde cumpără clientul. Din punct de vedere tehnic, agricultura ecologică interzice folosirea substanțelor de sinteză atât prin colorare și aditiv, cât și a tratamentelor chimice la culturile de plante, iar la animale, sunt complet interzise antibioticele și hormonii de creștere”, a declarat pentru Agrointeligența Thomas Weinraub, director al companiei Sonnentor pentru România și Bulgaria.

România – mediu proprice de dezvoltare a agriculturii biodinamice

Chiar dacă acest concept este la început în România, faptul că țara noastră încă mai are terenuri libere, ce nu au fost cultivate și nici tratate chimic, reprezintă locul ideal de implementare și dezvoltare al conceputului de biodinamică agricolă.

”În România, față de restul Europei încă mai avem terenuri libere, care nu au fost tratate. Avem o zonă cum este Transilvania unde avem parcele mici de terenuri, suprafețe ideale pentru practicarea agriculturii ecologice în ferme mici ce se pot organiza în mici cooperative. Un exemplu este cooperativa BioCoop din Sibiu ce a reunit câțiva mici producători bio. Agricultura ecologică este singura soluție care ne poate transforma dintr-o țară de consum a gunoiului Europei, într-o țară care consumă ceea ce se produce în interioriul granițelor ei. În prezent 99% din producția noastră ecologică merge la export. Doar 1% din alimentul cel mai sigur ce se produce în România rămâne în țară”, atrage atenția reprezentantul companiei Sonnentor.

Germania, țara de unde a pornit curentul biodinamic

Prin agricultură biodinamică se înțelege cultivarea și producerea alimentelor, îngrijirea animalelor și a peisajului, realizate după principii antroposofice. Ea a fost întemeiată în anii 1924 de către o comunitate de agricultori germani care i-au solicitat lui Rudolf Steiner puncte de vedere spiritual-științifice pentru practicarea agriculturii, în opoziție cu cele oferite de știința materialistă, care introdusese îngrășămintele chimice, fapt considerat a fi cauza degradării calităților nutritive ale alimentelor.

fertilizare agricultura bidinamica

Coarnele de taur îmbogățesc gunoiul de grajd în minerale

Agricultura biodinamică reprezintă o recunoaştere a principiilor de bază care lucrează în natură şi totodată o abordare a agriculturii care ia în considerare aceste principii pentru a aduce echilibru şi vindecare, fără a fi necesare intervenții chimice.

”Într-un mod foarte real, agricultura biodinamică este mai degrabă o cale de cunoaştere decât un ansamblu de metode şi tehnici. Agricultura biodinamică este un alt nivel de agricultură ecologică. Ideea de biodinamism vine de la antroposoful Rudolf Steiner care a studiat și a descris o metodă prin care omul poate să ajute natura să devină mai puternică, adică să aibă substanțe active mai bune. De exemplu, la culturile de plante, gunoiul de grajd nu se aplică pur și simplu pe teren, ci este depozitat în coarne de taur care se umplu și se pun sub pământ 3-4 luni, până ce îngrășământul natural devine mai puternic în substanțe minerale și acea substanță rezultată se aplică la plante sau la rădăcini”, a explicat producătorul.

fertilizare in agricultura biodinamica

Soluțiile cu quartz atrag soarele

O altă practică utilizată în agricultură biodinamică este aceea de a atrage mai mult soare către plante în perioada de coacere cu ajutorul soluțiilor minerale.

”În acest sens se folosește un mineral așa cum este quartz-ul sub diverse preparate aplicate la irigații. Mai exact, în apa de irigații se pune o cantitate mai mică de quartz, acesta fiind un mineral ce atrage lumina soarelui. Are cam același efect ca atunci când pui o oglindă lângă plantă. Cantitatea de quartz aplicată în apa de irigații se stabilește în funcție de cantitatea de soare de care are nevoie plantă, astfel că în perioada înfloritului se aplică mai puțin quartz, iar la coacere concentrația crește”, a mai spus Thomas Weinraub.

certificare demeter

Dacă ai animalele nu mai ai nevoie de utilaje

Acum 100 de ani fermieri români nu aveau nici tractoare și nici echipamente agricole performante pentru a lucra pământul. La vremea aceea, se foloseasu animalele, un principiu promovat și în agricultura biodinamică.

”În acest sens, respectând aceleași reguli clare ca cele ale strămoșilor noștri, nu mai ai nevoie de oameni sau de aparate. Respectând niște principii clare poți trimite porcii să consume buruienile de pe teren, după care duci găinile să umble puțin prin pământ, iar după aceea poți cultiva tot ce dorești fără să fie necesară utilizarea unor produse chimice împotriva dăunătorilor. Astfel, animalele prin specificul lor, te pot ajuta sa lucrezi terenul fără să fie necesară intervenția utilajelor și echipamentelor”, a adăugat Weinraub.

Rotația culturilor este foarte importantă

Agricultura biodinamică recunoaşte faptul că solul însuşi poate avea viaţă şi că vitalitatea sa susţine şi influenţează creşterea plantelor. Ca urmare, unul dintre eforturile fundamentale este construirea de humus durabil în sol.

”Baza agriculturii biodinamice este calendarul lunar al plantelor. Să nu uităm că așa cum pământul are gravitație și cum soarele oferă energie, luna are anumite efecte asupra oamenilor, animalelor și plantelor. Trebuie știut foarte bine la ce oră din zi planta este cea mai activă, când este indicat să plantăm ceva sau să mutăm o plantă, care este momentul optim de recoltare. În agricultura biodinamică, foare importantă este și rotația culturilor pentru ca mineralele din pământ să se reîmprospăteze în mod natural. Tocmai de aceea rotația culturilor este sfântă pentru cel ce practică agricultură biodinamică”, a explicat Weinraub.

ferma biodinamica

Produsele obținute au cu 20% mai multe substanțe active

Prin practicile biodinamice, plantele și animalele cresc în ritmul lor natural, iar elementele nutritive și substanțele active sunt mult mai bogate decât în cazul celor provenite din cultură convențională sau chiar ecologică.

”Deși pare greu de crezut, produsele obținute din agricultura biodinamică sunt mult mai valoroase decât cele obținute din agricultura ecologică. Analizele de laborator pe care noi le-am efectuat asupra plantelor de ceai ne-au demonstrat faptul că produsele obținute din agricultura biodinamică sunt mult mai sănătoase și mai bogate în principii active. Rezultatete sunt fenomenale dacă compari un produs obținut din agricultura ecologică și unul din agricultura biodinamică poți descoperi cu 20% mai multe substanțe active”, a spus producătorul de ceaiuri bio de calitatea superioară.

Biodynamic+farming

Certificarea se obține cu specialiști din Germania

Agricultura biodinamică reprezintă o cale de a trăi foarte pașnic cu natura. Din punct de vedere conceptual agricultura biodinamică te readuce la natură, simți că faci parte din natură. Fermierii care și-au propus să implementeze un astfel de concept la ei în fermă, trebuie să știe că certificarea pentru o astfel de agricultură se poate obține doar după ce ai obținut certificarea de produs ecologic.

”Certificarea pentru agricultura biodinamică este destul de greu de obținut și durează în medie cam 5-6 ani. Vorbim despre o certificare care se obține doar din Germania, unde acest tip de agricultură are o tradiție de aproape 100 de ani. În Germania și alte țări europene, aceste produse obținute din agricultura biodinamică se comercializează sub sigla Demeter, siglă ce se poate obține abia după ce ai fost certificat ecologic”, a declarat pentru Agrointeligența Thomas Weinraub, director al companiei Sonnentor pentru România și Bulgaria.

agricultura biodinamica ilustratie

România are un singur fermier biodinamic

În ceea ce privește practicarea agriculturii biodinamice în România, au fost câțiva fermieri care s-au încumetat să meargă către acest tip de agricultură, fiind câteva încercări timide la sfârșitul anilor 90 în zona Devei. Astăzi în România, din datele oferite de compania Sonnentor există un singur fermier ce practică agricultura biodinamică pe 120 de hectare. Chiar dacă este unicul fermier biodinamic din România, cunoştinţele lui în domeniu sunt cunoscute şi apreciate în cercurile Demeter din toată lumea.

1 Comentariu la Uită de producția bio! Un alt trend pătrunde masiv pe piață: agricultura biodinamică!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*