• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cumpără românește de Paști! Coșul țăranului, mai sănătos și mai gustos decât cel din supermarket!

    agrointeligenta.ro -

    Produsele țăranilor sunt mai gustoase și mai sănătoase decât ceea ce cumpărați pentru masa de Paște din marile magazine. Fie că este vorba despre miel, despre ouă sau despre verdețurile de sezon, a cumpăra direct de la producător este cea mai bună alegere pe care puteți să o faceți în Săptămâna Mare, o alegere prin care puteți sprijini agricultura și satul românesc.

    Mielul de Paști, mai proaspăt direct de la stână

    Sunt puțini crescători români de oi care au reușit să intre cu miei în marile magazine. Îi găsiți în schimb în piețe și chiar pe internet. Sunt deschiși să vă vândă carne proaspătă, despre care știți că este 100% românească. Mai mult, veți avea surpriza să găsiți prețuri mai mici cumpărând direct de la stână decât din supermarket unde ambalarea și taxele de raft ”umflă” prețul mielului de Paști.

    Ouă de la găini crescute în curte

    În locul ouălor produse de găini chinuite în baterii, pe masa de Paști ar trebui să se găsească ouă de la găini ”fericite”, care trăiesc în aer liber și care nu sunt forțate să dea producție industrială. Astfel de ouă găsiți numai la țărani, la cei care încă mai lasă găina să se plimbe în voie prin ogradă și pentru care hrana încă este acea uruială pe care o știam de la bunicii noștri.

    Pască cu lapte direct din fermă

    Dacă nu cunoașteți un fermier de la care să cumpărați laptele direct, căutați în piețe dozatoarele de lapte. Aici găsiți acel lapte proaspăt, muls de dimineață și adus de fermier direct din fermă. Costă cam 3-5 lei litrul și, dacă îl fierbeți, aveți cel mai bun lapte pentru pască sau pentru cozonacii pufoși de Paști.

    Salată din solar românesc, crescută în pământ

    Mare atenție la salata pe care o cumpărați în aceste zile. Multă din ea vine din import, ne-au spus producătorii români care se luptă cu căpățânile ca de plastic aduse din afară și lipsite de gust. Salata lor, crescută în pământ, în solarii acoperite cu folie de plastic, o găsiți la piață, acolo unde puteți cere celui care vinde să vă facă dovada că este într-adevăr fermier și nu un intermediar care caută profit în preajma sărbătorilor.

    Usturoi verde, ceapă și ridichi, nelipsite de pe masa de Paști

    Nu există la acest moment roșii sau castraveți din producție autohtonă. Dar puteți cumpăra ceapa verde, usturoiul sau ridichile românești. Spanacul, gulia sau sfecla roșie sunt alte ”delicii” proaspete din care vă puteți prepara cea mai bună salată cu care să ”asortați” friptura de miel.

    Vinul românesc îl ”bate” pe cel străin

    Și, în final, ceva ce nu poate lipsi de la masa de Paști – vinul. Să fie și el românesc, că avem atâtea podgorii, avem atâtea soiuri locale  – de la Tămâioasă, la Busuioacă, Zghihară și până la Fetească Neagră, Crâmpoșie sau Băbeasca Neagră, toate vinuri naturale, produse în România, în crame cu tradiție!

    Iar la final, dacă alegeți ca masa de Paști să fie una românească, cu produse din ferme locale, veți vedea că sunt șanse mari să faceți economii. De ce spunem acest lucru? Pentru că una dintre plăcerile de a cumpăra direct de la țărani este cea a negocierii. Și a relației solide, de încredere pe care o puteți construi cu cei care pot hrăni mai bine România!

    Foto: www.caietulcuretete.com


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA