• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce efect au avut declarațiile șefilor APIA în rândul fermierilor. Laurențiu Baciu, LAPAR: ”Situația este critică!”

    agrointeligenta.ro -

    Explicațiile oferite de conducerea Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) despre motivele pentru care banii nu au ajuns la toți fermierii din țară îi nemulțumesc și mai tare pe cei ce se consideră îndreptățiți să solicite demisia conducerii instituției. Liderii din sectorul agricol spun că mulți fermieri riscă să-și piardă culturile pentru că nu au avut banii pentru a cumpăra inputuri.

    Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România a fost primul lider din agricultură care a solicitat public demisia conducerii APIA, iar demersului băcăuanului s-au alăturat alte trei organizații reprezentative din sectorul zootehnic iar astăzi și Federația Națională Pro Agro a cerut șefilor din APIA să plece din funcții dacă nu pot soluționa problemele de plăți.

    ”Pot să spun că întreaga conferință de presă pe care a susținut-o conducerea APIA a fost un spectacol de prost-gust. Această conferință a scos în evidență adevărata față a celor care li s-a dat încrederea să rezolve o problemă și s-au făcut de râs. Afirmațiile făcute nu doar că surprind și că m-au surprins, dar încă o dată demonstrează că în vârful instituțiilor statului ajung oameni care sunt rupți total de realitate, oameni cu o pregătire profesională îndoielnică, care au un caracter slab și fără demnitate. Acești oameni, prin comportamentul lor și lipsa de profesionalism nu au înțeles cât rău au făcut acestui sector de activitate. Acești oameni au dus aproape de dezastru, de faliment un milion de exploatații agricole. M-am așteptat la cu totul altceva, înseamnă că am avut o impresie foarte bună despre ei și chiar am crezut că cei care le-au dat aceste posturi le cunoșteau capacitățile. Concluzia acestei conferințe este aceea că fermieri sunt de vină că nu și-au primit banii”, a declarat pentru Agrointeligența Laurențiu Baciu, președintele LAPAR.

    Mânia fermierilor

    În opinia liderului fermierilor, chiar dacă conducerea APIA nu își va depune demisia de onoare, disperarea agricultorilor a atins cote maxime, aceștia fiind tentați chiar să vină la București pentru a le explica celor de la centru care sunt problemele cu care se confruntă ei în teritoriu.

    ”Nu am renunțat la idee, să nu creadă că această conferință i-a salvat. Acești oameni nu vor sta acolo cu tot riscul. Mesajul agricultorilor este acela că cei ce se află la conducerea APIA nu vor sta veșnic pe scaune. Această conferință nu i-a salvat, ci cred că m-ai tare i-a scos din sărite pe fermieri. De când au apărut primele declarații, am primit foarte multe telefoane de la fermieri din toată țara. Oamenii sunt disperați, vor să vină la București, să nu le tihnească nici Paștele. Să nu se joace cu răbdarea fermierilor. Situația este gravă, mă sună oamenii și plâng la telefon, sunt disperați”, a explicat fermierul băcăuan.

    APIA și-a bătut joc de un milion de fermieri

    Banii din subvenții care au ajuns până acum la fermieri nu îi mulțumesc pe cei din teritoriu care se uită neputincioși la culturile din câmp ce așteapă îngrășăminte și tratamente.

    ”Le-am acordat toată încrederea și am crezut că vom avea banii în cont până la urmă, dar ne-am trezit păcăliți. Despre domnul Merca am avut o părere foarte bună. Acești oameni nu au făcut altceva decât să numere steaguri, au calculat inclusiv banii care s-au dat anul trecut, avansul. Nu am cuvinte să cataloghez această atitudine, să vii tu să te bați cu pumnii în piept că ai dat banii, după ce știi că ai produs atât de multă durere în rândul atâtor fermieri. Și-au bătut joc de munca acestor oameni, de peste 20 de ani.Veneam de la București spre Bacău și am văzut tarlale întregi de grâu într-un stadiu de dezvoltare foarte precar, din lipsa hranei, avea densitate, avea tot ce îi trebuie, dar săracul era mic, galben, ăla nu are șanse. Toate din cauza faptului că oamenii nu au avut bani de îngrășăminte și tratamente pentru culturi”, se arată dezamăgit liderul LAPAR.

    ”O să-i rotim până o sa găsim pe cineva competent”

    Nu este prima dată când fermierii se trezesc în prag de sărbători fără banii din subvenții în conturi. Anul trecut situația a fost similară, tocmai de aceea agricultori nu mai spun dispuși să mai facă nici un compromis.

    ”Ar trebui să înțeleagă că s-au cam terminat proștii în țara asta și nu se mai poate continua așa. Ar vrea conducerea APIA să-i aducem la București pe toți cei care sunt nemulțumiți de faptul că nu și-au primit banii. (…) Oamenii aceștia nu au nimic comun cu realitatea, în locul lor văzându-mă atât de lipsit de profesionalism aș fi plecat de mult acasă. Cu asemenea oameni în fruntea instituțiilor ne merităm soarta. Când au văzut că încurcă lucrurile trebuia să plece de mult. O să-i rotim până când o să găsim pe cineva care să știe ce e de făcut acolo. Le-am spus de foarte multe ori să plece dacă nu pot administra situația, când doi îți spun că ești beat, ar trebui să te duci acasă. Au afirmat că nu dorm nopțile să ajungă banii la fermieri, dar eu știu că pentru oameni competenți programul este de 8 ore”, a declarat pentru Agrointeligența Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA: Terenurile tăiate de la plata pe suprafață începând cu acest an Când se seamănă semințele de roșii Vremea se schimbă brusc. Alertă meteo de ploi, vânt puternic și ninsori în 22 de județe

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte