Ştiri agricoleSubvenţii APIA 2018

Ambuscadă la APIA! Sute de mii de fermieri vor lua cu asalt centrele pentru a-și depune cererea unică pe 2016 fără penalizări

Fermierii se pregătesc să ia cu asalt centrele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Imediat după Paști sunt semnale că sute de mii de agricultori și crescători de animale se vor înființa în fața funcționarilor agenției de plăți. Nu pentru a protesta, ci pentru a reuși să își depună în timp util cererea unică de plată, pe care o mai pot înregistra fără sancțiuni până cel târziu pe 16 mai. 

Campania de depunere a cererilor unice de plată pentru anul 2016 a fost debutat la 1 martie, iar în aproape două luni de la demararea procesului au fost depuse 550.523 cereri de plată, pentru o suprafață eligibilă de 2.792.439 ha. Fermieri pot să-și depună cererile până la data de 16 mai fără penalizări, iar cei care nu reușesc să se încadreze în termenul limită, își pot depune solicitarea de plată pentru încă 25 de zile calendaristice (până pe 10 iunie 2016) dar cu o reducere de 1% din valoarea subvenției pentru fiecare zi lucrătoare.

În 2015 pentru sectorul vegetal au fost depuse 886.807 cereri, dacă situația agricolă a României nu s-a schimbat și dacă numărul de beneficiari nu a înregistrat modificări față de anul trecut, dintr-un calcul simplu reiese faptul că, până pe 16 mai 2016, un număr de 336.284 fermieri se vor prezenta la sediile Agențiilor de Plăți și Intervenții pentru Agricultură județene și locale pentru a solicita subvenții. Asta înseamnă că la nivel de țară, sediile APIA vor fi luate cu asalt zilnic de aproximativ 21.000 de fermieri.

Situația se repetă an de an

De zece ani avem ambuscade în ultimile zile de depunere a cererilor de plată. Problemele pentru care fermieri nu își depun cererile la timp sunt multiple. Încă nu am ajuns cu toții la un nivel de disciplină și de înțelegere a faptului că, atunci când ești invitat la o instituție publică înseamnă că cineva și-a rezervat un interval de timp pentru tine. Noi asta facem și asta îi înștiințăm pe fermieri că la data, la ora X funcționarul public îl așteaptă la adresa menționată să-și depună cererea. Sunt fermieri care au înțeles lucrul asta și care se bucură de timpul pe care oamenii noștri și-l rezervă pentru ei și de toate clarificările necesare și sunt fermieri care înțeleg că este dreptul lor să vină oricând. Ca dovadă avem fermieri care nu sunt programați, dar vin înainte de a fi programați, pentru că se ”cuplează” mai mulți pe o mașină din aceeași comună și vin la centrul local”, a declarat recent Nicolae Horumbă, directorul general adjunct al APIA.

Fermieri care nu au programare sunt primiți de funcționarii APIA

Potrivit directorului general adjunct, chiar dacă nu sunt programați fermieri sunt primiți de funcționarii APIA să-și depună cererile.

”Nu s-a pus problema vreodată să trimite un fermier acasă pentru că nu era programat. Cum de asemenea, nu s-a pus problema ca în zilele de final de interval de primire a cererilor să respingem fermieri sau să-i trimitem acasă că a venit ora 16:30 și noi trebuie să plecăm. Pe sfârșit de interval de depunere a cererilor unice de plată ne așteptăm la prelungiri de program, de 10 ani se întâmplă asta”, a mai spus specialistul.

În categoria fermierilor care vin pe ultima 100 de metri la APIA să-și depună cererile de plată sunt cei care nu și-au primit la timp sau atunci când au solicitat adeverințele de la primărie. ”Fermieri nu își primesc adeverințele la timp sau atunci când vor ei, sau nu le primesc din alte motive, eventual excese de putere care se mai întâmplă sau abuzuri. Cazurile nu sunt atât de numeroase încât să îi aducă pe fermieri în situația de a nu putea să-și depună cererile. În general primările găsesc o cale de rezolvarea”, a precizat directorul APIA.

Marii fermieri depun cererea în ultimele zile ale campaniei de primăvară

Potrivit director general adjunct Paul Eduard Kmen, în categoria fermierilor care nu se prezintă la sediu conform programărilor efectuate de funcționarii APIA, intră și fermierii care exploatează suprafețe însemnate de teren și care nu și-au stabilit încă structura culturilor, așteptând ultimele zile ale campaniei de depunere a cererilor unice pentru a veni la sediul agenției de plăți.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


3 comentarii

  1. Am sunat la APIA a treia zi de cand s-au incepiu depunerea cererilor si mi-sa spus sa astept plicul de la posta dar nu am primit nimic acasa. In 29.04 am sunat iar si am primit urmatorul raspuns ´ CE AI ASTEPTAT PANA ACUM´.In concluzie AIPA nu ne sprijina ci ne ingreuneaza situatia, asta e realitatea.

  2. cauza majora pt care nu s-au prezentat fermerii la apia este ,nu ca nu au vrut ,ci n-au fost cei de la apia pregatiti sa-i primeasca
    de ce nu s-a putut depune cererea pt suventia la animale numai incepand cu data de 28-04 2016 din moment ce tebuiau depuse simultan cu cererea pt pamant!!!!!!!!!!!!!!!!

Scrie un comentariu