• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oierii se pregătesc de noi proteste!

    agrointeligenta.ro -

    Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine, afiliat la Agrostar, ia în calcul reluarea protestelor, întrucât OUG 60/ 2015, ordonanță prin care se suspenda aplicarea prevederilor Legii vânătorii, respectiv literele c și k din aceasta, referitoare la perioada de pășunat și numărul de câini, a încetat să mai producă efecte începând din 25 aprilie.

    ”Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România își exprimă îngrijorarea față de faptul că, deși la protestul organizat în luna decembrie 2015 circa 8.000 de crescători de animale au obținut promisiuni că problema se va rezolva, în acest moment suntem în aceeași situație. Deși Legea vânătorii trebuia să sufere modificări importante, legate nu doar de prevederile ce privesc perioada de pășunat și de numărul de câini pentru care a fost dată ordonanța care a expirat, ci și cu privire la dreptul de proprietate și despăgubiri acordate fermierilor, nimic nu este rezolvat”, se arată într-un comunicat de presă al Agrostar.

    Concret, Ordonanța de Urgență 60/2015 trebuia să devină lege. Proiectul de lege a fost pus în discuția Comisiei pentru agricultură din cadrul Camerei Deputaților în data de 26 aprilie, practic la o zi după ce Ordonanța de Urgență nu mai producea efecte.

    „Degeaba am participat împreună cu Federația AGROSTAR la diferite ședințe ale subcomisiei formate, nu s-a obținut nici un rezultat. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a modifica această lege. Dacă va trebui să ieșim din nou în stradă, o vom face”, a declarat vicepreședintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România, Horia Moruțan.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA