• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Guvernul: APIA poate prelungi termenul de depunere a cererii unice până pe 15 iunie! Fără penalizări!

    Roxana Dobre -

    Guvernul a luat unele măsuri pentru facilitarea accesului fermierilor la plățile directe și ajutoarele naționale tranzitorii și pentru extinderea categoriei de beneficiari la această formă de sprijin financiar, printr-o Ordonanță de urgență adoptată astăzi.

    Una dintre măsuri creează cadrul legal pentru prelungirea termenului până la care fermierii pot depune cererile unice de plată fără a se percepe penalități de întârziere. Potrivit legislației actuale și regulamentului european, termenul este 15 mai. Însă, până în prezent, au depus cererea unică de plată aproximativ 598.000 de fermieri din cei cca. 1.000.000 de fermieri potențiali beneficiari ai plăților.

    Facem precizarea că în cadrul reuniunii Comitetului de Plăți Directe și Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene din data de 4 mai 2016 s-a stabilit și votat prin procedură scrisă, în unanimitate, o derogare de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 în ceea ce privește data limită pentru depunerea cererii unice de plată pentru anul 2016, agreându-se faptul că textul va fi înaintat spre adoptare în data de 13 mai 2016. Data limită pentru depunerea cererilor unice de plată prevăzută de Regulamentul menționat anterior este 15 iunie 2016, statele membre urmând să fixeze la nivel național data limită până la această dată.

    Prin adoptarea acestei Ordonanțe de Urgență va fi permis României să prelungească termenul limită de depunere a cererilor de plată în limita termenului de 15 iunie 2016.

    De asemenea, prin actul normativ se extinde categoria potențialilor beneficiari de plăți, prin introducerea universităților, institutelor, stațiunilor didactice, fermelor de cercetare și producție agricolă, staţiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol și altor organisme și organizaţii de cercetare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare.

    Termenul de depunere a cererilor unice de plată pentru anul 2016 va fi prelungit cu cel puțin 10 zile pentru fermierii români, fără aplicarea penalităților, a declarat ieri pentru Agerpres, noul director general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Florin Marius Faur.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”