Ştiri agricole

MEGA-PROTESTUL fermierilor a intrat ÎN LINIE DREAPTĂ. Laurențiu Baciu, LAPAR: ”Ne-am săturat de DISCUȚII, ne trebuie SOLUȚII”

Fermierii s-au săturat de promisiuni, vor rezultate! Nemulțumirile celor care lucrează în vegetal dar și în zootehnie au ajuns de nesuportat, abuzurile instituțiilor statului ce au legătură directă cu agricultorii, dar și întârzierea subvențiilor i-au adus pe mulți dintre ei în pragul falimentului. Toate acestea i-au determinat pe liderii din agricultură să ia atitudine și în cursul zilei de ieri (30 mai – n.r.) a fost depusă la Primărie cererea pentru autorizarea protestului fixat pentru data de 7 iunie.

Structurile care organizează protestul cu 10.000 de fermieri sunt: Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Federația Romovis, Federația Crescătorilor de Ovine din România, Federația Proovis și Asociația Crescătorilor de Bovine din județul Covasna. Protestul urmează să aibă loc marți, pe 7 iunie, între orele 12 și 16, în Piața Izvor, chiar în fața Parlamentului.

Fermierii sunt sfidați de instituțiile statului

Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România a încercat de-a lungul timpului să remedieze pe calea dialogului toate aceste probleme de care se lovesc membrii organizației, dar nu a fost cu putință ca cererile lor să fie auzite, ba mai mult liderul fermierilor s-a simțit de-a dreptul sfidat de atitudinea celor cu care s-a așezat la masa discuțiilor.

De-a lungul timpului s-au tot acumulat nemulțumirile fermierilor din cauza ineficienței celor de la instituțiile statului și aici mă refer pe de o parte la Ministerul de Finanțe, la Ministerul Mediului dar și Agențiile de plăți. Cred că de mai bine de patru ani LAPAR încearcă să găsească soluții de rezolvare pentru problemele pe care le întâmpină fermierii, dar cu toate încercările noastre nu au fost găsite soluții, astfel că agricultorii vor să apeleze la ultima forma de ”dialog” cu aleșii statului, adică ieșirea în stradă. Au fost nenumărate ocaziile când membrii noștri au vrut să ieșim în stradă, dar am încercat să rezolvăm problemele cele mai arzătoare pe calea dialogului. Am participat la numeroase discuții, dar rezultatele obținute pot fi încadrate în categoria – sfidare, am fost duși cu vorba și sfidați”, a declarat pentru Agrointeligența Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.

Să plătească cei vinovați de întârzierea subvențiilor

Potrivit liderului din agricultură, fermierii din teritoriu s-au săturat de scuze, de probleme de soft, vor să știe cu subiect și predicat cine sunt cei care se fac vinovați de faptul că nici până la această dată nu și-au primit integral subvențiile.

APIA a produs un adevărat dezastru în ceea ce privește afacerile agricole și cu toate astea nimeni nu este vinovat, nimeni nu zice nimic, toți tac și își păstrează funcțiile, în timp ce fermierul pune lacătul. Ne-am săturat să venim și să cerem să nu se spună cine sunt vinovații de întârzierea plăților, măcar avem acest drept, nu ne-ai dat banii dar măcar să știm cine sunt cei vinovați de asta. Nu am primit niciun răspuns până acum. Funcționarii APIA au venit la program au stat 8 ore, dacă nu chiar 7, au plecat acasă și la sfârșit de lună și-au încasat salariul, în timp ce noi ne uităm la contul gol. La APIA sunt în continuare probleme cu plățile și nu primești niciodată un răspuns clar. Sunt lucruri foarte ciudate. Soluția nu este schimbarea directorului sau ministrul, ci soluția este de a-l sancționa pe cel care nu își face treabă sau cel care greșește. Trebuie schimbat tot sistemul, toată gândirea și trebuie trași la răspundere cei care sunt vinovați”, a explicat fermierul băcăuan.

Funcționarii interpretează legea după bunul plac

Fie că vorbim de funcționarii Agențiilor de plăți, fie că vorbim de cei de la Mediu sau cei de la Finanțe, fermierii simt că acești oameni sunt puși acolo parcă tocmai pentru a-i încurca, nicidecum pentru a-i ajutat. Agricultorii din România au ajuns să se simtă discriminați pentru faptul că muncesc și nu așteaptă ajutor social.

Am ajuns la concluzia că suntem pedepsiți pentru faptul că vrem să muncim. Din toate părțile de unde privești instituțiile se îndreaptă asupra noastră numai pentru a ne pedepsi. Fiecare interpretează legea după cum îi vine mai bine și după propriul interes, fără să-l intereseze realitatea din teren. Singura preocupare a acestor instituții este să vină să te execute într-o formă sau alta, aceste instituții nu au rol de educație sau de prevenție. Cred că a venit timpul să punem capăt acestor obiceiuri”, a mai spus liderul LAPAR.

Numărul participanților la protest crește de la oră la oră

Pentru protest organizat pentru data de 7 iunie, liderii fermierilor și-au propus să mobilizeze 10.000 de oameni ce vor veni din toate colțurile țării, fermieri atât din vegetal, cât și din zootehnie.

”Suntem în plină organizare și așteptăm reacția celor vizați. Chiar mă surprinde acum, când dau legătura în teritoriu și vorbesc de un anumit număr de participanți, cei de acolo mi-l dublează, convinși că vor veni cât mai mulți. Vorbim despre un protest organizat de fermieri și dacă tot se desfășoară aproape de clasa politică sper ca aceasta să facă ”ochii mari” și să vadă care este voința poporului, diferită de cea gândită de ei. Suntem nemulțumiți față de deciziile pompieristice ce au fost luate în funcție de interese de grup. Nu putem sta cu mâinile în sân când în Parlament se iau decizii dintre cele mai curioase. Aici mă refer la Legea 321 care ne privește pe toți, ce înseamnă accesul de produse românești pe piață. Tot ce cumpărăm din supermarket este de import, iar noi producem, stăm cu marfa pe stoc, care se degradează treptat în depozite și cumpărăm mizeriile aduse din afara țării”, a explicat liderul fermierilor.

Nu aș vrea să anticipez ce se poate întâmpla dacă protestul nu își va vedea rezultatele. Mai sunt și alte forme de protest, inclusiv până la a bloca tot ce înseamnă arterele principale din România, granițe. Nu aș vrea să se ajungă până acolo, sincer nu aș vrea să ajungem nici la acest protest. Este timp suficient ca cei vizați să ne cheme la discuții, să găsim soluții. Nu este niciun fermier fericit că vine să protesteze într-o perioadă în care în fermă sunt foarte multe lucruri de făcut. Nu este o plăcere, la noi deschidere a fost tot timpul și va rămâne această deschidere, dar atât dezinteres nu am mai văzut și vom reacționa ca atare”, a declarat pentru Agrointeligența Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


2 comentarii

Scrie un comentariu