• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 309.500 de euro AJUTOR pentru FERMIERI! VEZI decizia GUVERNULUI!

    Roxana Dobre -

    Guvernul vine în sprijinul fermierilor prin alocarea unei noi sume de bani. Valoarea totală a ajutorului este în limita sumei de 309.500 de euro și se acordă ca sprijin din Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA și se prefinanțează din sumele alocate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2016 din venituri din privatizare.

    Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, acordarea ajutorului financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc. 
    De respectivul ajutor financiar beneficiază persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale și/sau persoanele juridice, plătitoare de TVA, care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația europeană în domeniu (Regulamentul (CE) nr.826/2008 al Comisiei – de stabilire a normelor comune de acordare a ajutorului pentru depozitarea privata a anumitor produse agricole).

    Ajutorul se acordă pentru cererile depuse începând cu data de 4 ianuarie 2016. Cererile se raporteaza la o perioada de depozitare de  90, 120 si 150 zile. Fiecare cerere trebuie să se refere doar la una din categoriile de produse specificate de Guvern și trebuie să acopere o cantitate minimă de cel puțin 10 tone produse dezosate și cel puțin 15 tone pentru  celelalte produse. Dupa aprobarea cererii, plata se va face în contul beneficiarului, în termen de 5 zile de la alimentarea contului APIA cu suma solicitată și aprobată.

    Sprijinul financiar se implementează de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și rețeaua sa teritorială. De asemenea, APIA va pune la dispoziția solicitanților formularistica și documentația necesara aplicării corecte a măsurii de acordarea a jutorului pentru depozitarea privată a cărnii de porc și elaboreaza metodologia de aplicare a masurii si  ghidul solicitantului. Acestea vor fi afisate pe site-ul oficial al APIA.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA