• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Crescătorii de vaci de carne: Nu avem motive să-i aplaudăm pe cei care încă nu ne-au plătit subvențiile. Schimbarea ministrului nu este o soluție ACUM!

    agrointeligenta.ro -

    Asociația Crescătorilor de Bovine de Carne din România, al cărui președintele este fermierul Dumitru Grigorean, susține, într-un mesaj public, că deși nu dorește să se implice ”în jocurile politice și disputele politice actuale sau viitoare”, consideră că nu fermierii trebuie să dea jos sau să pună miniștri. 

    ”Noi nu trebuie să punem sau să dăm jos miniștri, treaba noastră este să lucrăm pământul și să creștem animale iar cei care ne conduc să-și respecte angajamentele luate față de noi, așa cum și noi trebuie să respectăm condițiile pentru a primi subvențiile. Din păcate noi suntem penalizați pentru orice neconformitate, în timp ce în partea cealaltă nimeni nu este sancționat când statul nu reușește să-și facă treaba”, se arată în comunicarea ACBCR.

    Crescătorii de bovine de carne spun că au drept scop sprijinirea și reprezentarea fermierilor ”dintr-un sector aflat la început de drum în România si care (încă mai credem) are un potențial foarte mare de dezvoltare”. ”Dacă unii dintre colegii de la asociații reprezentative au înțeles că trebuie să organizeze mitinguri politice și să-i aplaude pe cei care fac legi în Parlament și pe cei care (încă) nu ne-au plătit subvențiile, este opțiunea lor și a celor pe care-i reprezintă.  Noi nu avem, cel puțin deocamdată, motive să-i aplaudăm. Majoritatea legilor adoptate de Parlament în ultimii ani sunt făcute parcă mai mult să ne încurce decât să ne ajute. Exemple: Legea Fondului Mutual, Legea Camerelor Agricole, Legea Pajiștilor și am putea continua cu multe alte exemple de legi, HG-uri și ordonanțe care se contrazic între ele și îngreunează sau nu ajută activitatea fermierilor sau instituțiilor care trebuie să le aplice”.

    ACBCR face o singură remarca legată de moțiunea împotriva ministrului Achim Irimescu. ”Pentru noi, schimbarea ministrului agriculturii ACUM nu ar fi o soluție. Orice prelungire artificială a plăților pentru zootehnie ne-ar îngreuna situația oricum foarte dificilă. Scopul acestui mesaj este acela de a-i atenționa sau chiar ruga pe cei care iau decizii să se gândească, măcar în „ceasul al 12-lea” și la noi!”, încheie crescătorii de vaci de carne.

    Vă reamintim că în cursul zilei de ieri, Camera Deputaților a adoptat o moțiune simplă împotriva ministrului agriculturii Achim Irimescu, iar parlamentarii care au inițiat această acțiune de sancțiune a guvernului au transmis premierului Cioloș să analizeze rezultatul votului și situația din agricultură, dând un ultimatul de 10 zile pentru finalizarea plăților către fermieri. În caz contrar, se anunță o nouă moțiune împotriva Guvernului.


    Te-ar mai putea interesa

    Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA