• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MESAJUL unui britanic PENTRU ROMÂNI: ”Aveți o ULTIMĂ ȘANSĂ să luptați pentru ȚARA VOASTRĂ înainte să vă fie LUATĂ CU TOTUL!”

    agrointeligenta.ro -

    Sir Julian Rose. Un nume care spune multe la nivelul agriculturii europene. Un britanic provenit dintr-o veche familie de nobili luptă astăzi pentru apărarea micilor fermieri și pentru promovarea agriculturii tradiționale și ecologice. De altfel, este unul dintre pionierii curentului, transformându încă din 1975 domeniul Hardwick – o întreagă proprietate cu tradiție în Marea Britanie, într-o fermă care produce bio.

    La nivel european, Sir Julian Rose luptă astăzi împotriva curentului periculos care distruge micile afaceri agricole, care acaparează terenurile agricole ale statelor din fostul bloc socialist. Și, în ciuda tuturor presiunilor, nu se teme să vorbească deschis și să îndemne fermierii și mai ales guvernele să ia atitudine în fața celor care urmăresc doar bogăția și puterea!

    Sir Julian Rose

    ”Marile corporații conduc, guvernele doar le urmează. Marile corporații, lanțurile de supermarketuri, guvernele și Uniunea Europeană, toate fac parte dintr-un mare club. Și tot ceea ce vor să obțină sunt bogăție și putere. Ceea ce vreau să spun este că în Europa de Est au fost oameni naivi, care abia au intrat în UE. Pământul este ieftin. Forța de muncă este ieftină în comparație cu Vestul Europei. Și atunci ce și-au zis: Haideți, băieți, să punem mâna cât timp e acolo!”, a declarat Sir Julian Rose într-un interviu acordat echipei emisiunii ”În premieră cu Carmen Avram” de la Antena 3.

    În cadrul discuției cu reporterul român, Rose face o dezvăluire cutremurătoare privind politica dusă de UE în raport cu micii fermieri. O politică pe care a aflat-o chiar la Bruxelles, în momentul aderării Poloniei la marea familie europeană.

    ”Îmi aduc aminte de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Am intrat în cameră și era o doamnă care conducea ședința. Și le-am spus că eu vin din Anglia și că, în țara mea, când am aderat la UE, am început să pierdem fermierii și pământul pe care îl lucrau. Dacă aceeași politică va fi aplicată în Polonia, aproape două milioane de fermieri își vor pierde terenurile. Cum veți rezolva această problemă. Și ea mi-a spus: Eu nu cred că tu înțelegi ce înseamnă Uniunea Europeană. (…) Uniunea Europeană nu e interesată de fermele mici. Este aceeași politică aplicată peste tot”, spune britanicul.

    Julian Rose

    Iar mesajul lui pentru români, pentru guvernul nostru, este clar: ”Aveți o comoară! Am vizitat țara voastră. Este un loc minunat. Care este acaparat de forțe cărora nu le pasă de frumusețea și bogăția peisajelor, de fermieri și de experiența lor. Aveți o ultimă șansă! Guvernul vostru să lupte pentru voi, pentru cultura și mândria voastră, pentru produsele voastre de calitate, pentru frumusețea zonelor naturale. Încercați să le controlați până nu vi se iau din mâini! Aveți o ultimă șansă să luptați pentru țara voastră înainte să vă fie luată cu totul!”.


    Te-ar mai putea interesa

    Viermele prunelor: caracteristici, semne, combatere Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători

    Ultimele știri

    APIA – anunț despre plata subvențiilor ANT în conturile fermierilor Noua față a învățământului agricol: De la licee în prag de desființare la investiții de peste 43 de milioane de euro Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar