• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Furaje pentru găini ouătoare. Cu ce hrănim găinile pentru o producție mai bună de ouă

    agrointeligenta.ro -

    Hrănirea găinilor este poate cel mai important element în producția de ouă și, corelată cu alegerea unei rase bune, contribuie la o ”recoltă” bună și la sănătatea păsărilor. Există mai multe rețete de furajare pentru care se poate opta – se pot cumpăra hrana direct preparată sau, dacă doriți să știți ce le dați, mai sigur este să faceți dumneavoastră amestecul.

    Conform prof. univ. dr. Mihail Bălășescu, autor al mai multor cărți despre creșterea păsărilor, pentru stabilirea necesarului de hrană la găină ouătoare, trebuie știut că acesta diferă și în funcție de rasă. Astfel, este nevoie zilnic de  110 – 115 grame de amestec la găini ușoare și mixte ouătoare (hibrizi Albo și Roso, găini Italiene sau Gât golaș), 140 g pentru găini mixte care au greutate vie de 2,2 – 2,6 kg (Rhode-Island, Sussex, Plymouth barat etc.) sau 160 – 180 g de amestec pentru găini grele (Cornish, Plymouth alb etc.).

    Pentru producerea amestecului furajer de fermă destinat hrănirii găinilor ouătoare sunt necesare minimum 2 – 4 materii prime furajere din următoarele grupe de furaje:

    – grăunțe de cereale, bogate în glucide (porumb, orz, sorg, grâu etc. în proporție de 65%;

    – nutrețuri bogate în proteine vegetale (șrot de soia sau floarea-soarelui, mazăre, tărâțe, semințe sau turte de floarea-soarelui etc.), în proporție de 22 – 26%;

    – nutrețuri bogate în proteine animale (făinuri de carne sau de pește, zer sau zara etc.), în cantități relativ mici, chiar de numai 2 – 4%;

    – nutrețuri minerale în proporție de 8% din care obligatoriu 7% calciu (cretă furajera, faină din cochilii de scoici, var stins de cel putin 6 luni etc.), 0,8% sursă de fosfor (fosfat de calciu, făină de oase etc.) și maximum 0,2% sare;

    – nutrețuri specifice vitaminoase, ca un zoofort A5, A6 sau A7 care se poate procura prin FNC-uri și se introduce în proporție de 1% sau preparate farmaceutice, ca de exemplu preparatul vitaminic A, D, E, ce pot fi procurate de la farmaciile veterinare.

    Toate aceste ”ingrediente”, uruite și bine amestecate, se pot administra în stare uscata sau ca pastă umeda, în vase de hrană construite și amplasate astfel, încât să nu permită risipa prin râcâire sau prin scuturare cu ciocul.

    Pentru a completa hrana cu substanțe nutritive importante, trebuie să se adauge zilnic, la discreție (o dată pe zi atât cât păsările pot consuma la un tain) furaje verzi sau înlocuitori ale acestora, mai ales atunci când ne lipseste zoofortul.

    Pentru furaje verzi se pot folosi cele mai diverse vegetale, plante verzi tinere, începând cu secara, lucerna (trifoiul), urzica, diverse alte frunze de sezon (sfecla, salcâm, floarea-soarelui, resturi de varză, ceapa, usturoi etc.).

    În perioadele de secetă și mai ales iarna, furajele verzi pot fi înlocuite cu frunze din fân de lucernă înmuiate în apă fierbinte și amestecate în furajul umed, bostănoase și rădăcinoase tocate mărunt (sfeclă și morcov), precum și grăunțe încolțite (cel mai bun este ovăzul încolțit cu colțul alb de 5 – 8 mm lungime).

    De precizat în final că asigurarea unei hrane corect nu ne garantează și o producție bună de ouă. Găinile au nevoie și de alte condiții, între care un adăpost curat, apă proaspătă la discreție, să fie protejate de boli și paraziți, dar și să aibă acces la un spațiu în aer liber, cu multă verdeață.


    Te-ar mai putea interesa

    Se schimbă vremea! Șefa ANM a anunțat de când vin ploile Bani în plus la subvenția APIA. Lista plăților-bonus la hectar și animale Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători

    Ultimele știri

    Noua față a învățământului agricol: De la licee în prag de desființare la investiții de peste 43 de milioane de euro Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri