Premierul Dacian Cioloș se întâlnește cu crescătorii de animale

Întâlnire premier-crescători de animale. Primul ministru Dacian Cioloș se va afla din nou în dialog cu fermierii joia aceasta, în data de 11 august.

Șeful Guvernului participă la a doua întâlnire din seria „În dialog cu fermierii”, după ce vinerea trecută a purtat discuții cu producătorii din sectorul vegetal. 

Întâlnirea la care vor participa producători agricoli din sectorul zootehnic (bovine, ovine-caprine, porcine, păsări) va începe joi, 11 august, de la orele 14.00 și se va ține în comuna Cristian din județul Sibiu.

La întâlnire vor participa reprezentanţii a 20 de asociaţii ale crescătorilor de animale, temele dezbaterilor vizând, cu precădere, aspecte legate de: legea vânătorii, problema TVA-ului la persoanele fizice, posibilitatea acordării unui ajutor de minimis pentru achiziţionarea de berbeci de rasă, problema păşunilor aflate în proprietatea primăriilor, acordarea subvenţiilor în zootehnie, asigurarea pieţelor de desfacere (ţările arabe, Turcia etc), amenajarea de către ANSVSA a unor puncte de sacrificare locale, problemele legate de zilierii implicaţi în activităţile agricole, precum şi aspecte legate de condiţiile privind bunăstarea animalelor (porc şi pasăre).

 Până la acest moment au primit invitații și au confirmat participarea liderii celor mai importante organizații profesionale din sectorul de creștere a animalelor din România.

Be the first to comment

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*