REPLICA FERMIERILOR care așteaptă subvențiile pentru premierul DACIAN CIOLOȘ!

Fermierii nu mai cred în promisiuni! Fie că vin de la cel mai înalt nivel, cifrele și datele înaintate de cei responsabili cu subvențiile producătorilor agricoli rămân doar vorbe goale pentru fermieri. Ultima declarație,  făcută chiar de premierul Dacian Cioloș ieri la Sibiu, care dădea asigurări că 95 la sută dintre crescătorii de animale vor fi plătiți până pe 15 august, este contrazisă cu dovezi temeinice de Costel Caraș, unul dintre fermierii care s-au aflat timp de trei zile la porțile Ministerului Agriculturii!

Iată care sunt argumentele cu care Coștel Caraș contrazice promisiunea asumată de directorul APIA, Nicolae Horumbă, ministrul agriculturii, Achim Irimescu și acum întărită de premierul Dacian Cioloș:

PRIMUL MINISTRU, MINISTRU AGRICULTURII, DIRECTORUL APIA: 95% din bani până luni, 15.08.2016.
Declarațiile au fost făcute cu hotărâre și convingere. Și ca să folosesc un termen iubit de APIA, fără echivoc.
Cum se va întâmpla această minune când:
1. Softurile, pentru toate schemele, nu au mers deloc ieri și nu merg nici azi.
2. Formularul F2 (ieșire animal către abator) nu a fost introdus încă în sistem.
3. Comunicarea între APIA și bănci este deficitară.
4. Plățile la ANT au un traseu anevoios.
5. Foarte mulți fermieri au probleme în dosar, nu au fost notificați și așteaptă linistiți banii.
6. Pentru fermierii în control nu s-au deblocat plățile.
Sunt numai câteva cauze care mă determină să spun cu hotărâre: data de 15.08.2016 nu este fără echivoc, este cu echivoc domnilor”, a argumentat Costel Caraș pe pagina personală de Facebook. 

Premierul Dacian Cioloș a declarat ieri la Sibiu, unde s-a întâlnit cu crescătorii de animale, că  95% din plățile pentru sectorul animal vor fi finalizate până la 15 august. ”Am avut astăzi o întâlnire și cu crescătorii de animale cu care am avut unele subiecte comune cu cele discutate săptămâna trecută. Domnul ministru Irimescu le-a dat situația la zi cu angajamentul din partea APIA ca 95% din plăți și pentru sectorul animal să fie finalizate până la 15 august. Spun 95% pentru că de fiecare dată rămâne un procent mic de situații care trebuiesc clarificate în urma controalelor efectuate”, a declarat premierul la finalul discuțiilor care au avut loc la Sibiu.

3 Comentarii la REPLICA FERMIERILOR care așteaptă subvențiile pentru premierul DACIAN CIOLOȘ!

  1. @Marius : asata e dusa cu pluta . Daca are teren , ar trebui sa faca cineva contract cu ea pe 15 ani in care sa stipuleze clar ca , pe toata durata contractului , singurii bani pe care ii are de incasat arendatorul sa fie cei primiti de la APIA . Sa vedem ce plm primeste dupa 2020 cand vor fi sistate subventiile pe suprafata . Asta habar nu are de ce se trateaza semintele cu insecticid si isi da cu parerea aici . Fomisti!!!

  2. Evazionisti asa zisii fermieri si nimeni din partea statului nu vede ori este rea vointa. Cum e posibil ca statul roman sa plateasca subventii unui fermier de 400 de ha si sa nu aibe macar un angajat. Se vorbeste mult de dezvoltare ruralacum sa se poata asa ceva daca tot felul de smenari isi instaleaza copii la tara ca ^tineri fermieri^ pentru tot felul de beneficii vin iau in arenda pamantul la tarani le dau arenda 400 kg la ha sau litri ulei ulei pe care il cumpara cu 3.5 lei de la depozite en gros iar taranului nu i plateste nimeni impozitul la finante si primarie. Subventia ar trebui lasata proprietarului terenului iar fermierul sa isi ia productia. Statul roman le acorda tot felul de facilitati : subventie, calamitati, motorina subventionata, rambursari de tva, etc iar ei se plang toata ziua pe la tv sau pe net, in loc sa creeze locuri de munca in mediul rural ei mai tare saracesc zonele distrugand caile de acces in sate trec tiruri incarcate cu 40 de tone net iar ei isi iau vile la oras suvuri concedii in stainatate.RUSINE.

    • Alinutza!! aibe-incorect, aibă -corect! Copii-incorect, Copiii -corect!! Pe bune, asa ai înțeles tu, ca vin si iau pământul țăranilor?? I-l răpesc și-l duc la ei acasa , e penal – tâlhărie, cu răpire si sechestrare! Sa le muncească cineva pământul si sa le aducă subvenția, poștașul e bine? Direct la ” umbreluțele” de la terasa? Ca sunt familii care muncesc singure 3000 de hectare , ai auzit? Ca nu găsesc tractoriști , niște bețivii notorii, ca nu găsesc ciobani, vacari?? De ce nu te instalezi si tu la țara ,sa faci ceva, cu gramatica ta se vede ca nu prea ți-a plăcut cartea, la oras ce sa faci?? Si cu evazioniștii aia nenorociți, care iau pământul oamenilor in arenda, de seceta, de arat,prășit, ierbicidat, fertilizat, recoltat, depozitat, vândut, pierdut, credite, bănci știi ceva??

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*