• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA: Sunt 15.572 cereri pentru care nu au fost efectuate plăți pe niciuna din schemele de plată

    Roxana Dobre -

    Fermieri blocați la plată! Sunt producători agricoli care nu au primit niciun leu pentru campania 2015, o recunoaște într-un comunicat chiar Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)! Mai exact este vorba despre 15.572 cereri pentru care nu au fost efectuate plăți pe niciuna din schemele de plată.

    APIA a informat ieri printr-un comunicat că din totalul de 944.075 cereri unice de plată aferente Campaniei 2015 au fost emise ordine de plată pentru 96,5% din cereri, reprezentând un număr de 911.228 (pentru cel puțin o schema de plată). În ceea ce privește diferența rămasă, respectiv 32.847 cereri aflate pe cursul de autorizare, doar pentru 1,6%, respectiv 15.572 cereri, nu au fost efectuate plăți pe niciuna din schemele de plată.

    Iată care sunt motivele, invocate de APIA, care țin pe loc plățile către fermieri: 

    Fermierii care nu și-au primit nici un leu din plățile APIA pe 2015 sunt cei care fac obiectul unei serii de dificultăți în autorizarea plăților rezultate în procesul de control administrativ și de autorizare a cererilor:

    -Situații care au necesitat prezentarea altor documente doveditoare de către fermieri;

    -Fermieri care nu au putut prezenta documentele doveditoare privind mișcarea animalelor și înregistrarea produșilor la vacile de lapte;

    -Întârzierea alimentării conturilor APIA cu sumele din FEADR și imposibilitatea reinstrumentării unor cereri cu solicitări în sector zootehnic;

    -Identificarea necesității completării sistemului cu un nou formular pentru rezolvarea erorilor de operare, necesar pentru remedierea următoarelor erori:

    – lipsei unei cifre din crotalie,

    – inversarea de cifre din crotalie,

    – lipsa înregistrării datei de ieșire în formularul de cerere.

    -Fermierii notificați pentru remedierea erorilor nu s-au prezentat cu documentele solicitate pentru:

    – lipsa unei cifre din crotalie,

    – inversare de cifre din crotalie,

    – lipsa înregistrare data de ieșire în formularul de cerere,

    – completarea anexei de preluare a animalelor pe baza certificatului de moștenitor,

    – schimbarea formei de organizare din PF în SC/PFA/II/IF,

    – prezentarea unui document notarial privind moștenirea,

    – clarificări privind documentele de livrare a laptelui (sprijin cuplat),

    – prezentarea contractului cu un cumpărător de lapte crud recunoscut de APIA, după  eliminarea cotelor de lapte  (1 aprilie 2015),

    – neprezentarea documentelor de vanzare  lapte pentru persoanele fizice, carnet de comercializare si atestat de producator,

    – neprezentarea documentelor de livrare pentru producătorii de lapte care își procesează singuri laptele (nu au documente de livrare și nu se autofacturează),

    – existența de crotalii solicitate la plată în mai multe cereri (ANT8).

    -Volumul mare de accesari ale aplicatiei, din Campania 2015 și respectiv Campania 2016, a condus la o performanță scăzută a aplicației, în data de 11.08.2016 și în primele ore ale zilei de 12.08.2016. Problema a fost rezolvată prin reconfigurarea infrastructurii și suplimentarea resurselor hardware.

    ”Având în vedere toate aceste solicitări de clarificare, precum și răspunsurile primite pe parcurs de la fermieri, se va accelera procesul de autorizare a plăților pe măsură ce fermierii vor răspunde la clarificările solicitate. Agenția face eforturi pentru finalizarea în această lună a plăților aferente Campaniei 2015 pentru schemele din sectorul zootehnic. Pe această cale facem apel către toți fermierii cărora le sunt trimise notificări pentru clarificarea datelor din cererea unică de plată să se prezinte urgent la APIA cu documentele solicitate”, se arată într-un comunicat al APIA remis redacției Agrointeligența.


    Te-ar mai putea interesa

    Una dintre cele mai cunoscute fabrici de lapte din România este scoasă la vânzare! Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș Vremea se schimbă brusc. Alertă meteo de ploi, vânt puternic și ninsori în 22 de județe

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii încearcă să îi convingă pe fermieri să se fiscalizeze: Veți plăti impozite mai mici! Programul Tomata – schimbare majoră: Fermierii vor primi o subvenție pentru fiecare solar La 10 ani de la lansarea brandului ADAMA, compania omologhează 5 produse noi în România