Top 5 cele mai mari creșteri de subvenții la APIA

Cele mai mari creșteri de subvenții la APIA! Calculele finale care au dat peste cap cifrele cu care fermierii și-au gândit afacerile în exploatațiile agricole. Dacă inițial au fost anunțați că vor încasa o anumită sumă pe hectar sau pe cap de animal, s-a dovedit la final, după soluționarea cererilor, un cuantum mult mai mare.

Cele mai mari creșteri de subvenții comparativ cu cuantumurile estimate inițial s-au înregistrat la sprijinul cuplat. Din cauză că mulți fermieri care au solicitat banii nu au reușit să îndeplinească toate criteriile de eligibilitate, suprafețele care au intrat la plată au fost, în final, mult mai mici, iar banii împărțiți au fost mai mulți pe unitatea de suprafață.

Iată topul culturilor cu cele mai mari creșteri la sprijinul cuplat – plată directă pe suprafață

  1. Cartoful de sămânță – inițial, cuantumul anunțat era de 960 de euro/ha, iar în final a ajuns la 23.745,583 euro/ha
  2. Roșiile cultivate în câmp – de la 1.400 euro/ha cât s-a anunțat inițial, sprijinul cuplat a urcat la 13.669,8726 euro/ha
  3. Cartoful timpuriu –  de la 700 euro/ha s-a ajuns la 11.257,4782 euro/ha
  4. Prunele – de la 300 euro/ha, APIA a ajuns să vireze fermierilor 2.966.381 euro/ha
  5. Castraveții cultivați în câmp – s-a crescut de la 500 euro/ha la 3.065,6039 euro/ha

Pe partea de zootehnie, cel mai mare salt s-a înregistrat la taurinele de carne unde, deși s-a luat decizia ca și metișii să primească plata integrală la fel ca animalele de rasă pură, sprijinul cuplat a urcat de la 300 de euro/cap de animal la 1221,9248 euro/cap de animal.

Dacă vorbim despre cel mai mare impact pe care l-au avut majorările la plata subvențiilor pe 2015, cultura cu mulți beneficiari care s-au bucurat de creșteri a fost lucerna unde sprijinul cuplat anunțat inițial a fost de 55 de euro/ha. În final, s-a ajuns la 520,4117 euro/ha.

Pentru a vedea cum au evoluat cuantumurile plăților din vegetal și zootehnie, vă recomandăm să citiți și articolul: OFICIAL! Lista cu valoarea fiecărei subvenții APIA pentru anul de cerere 2015!

1 Comentariu la Top 5 cele mai mari creșteri de subvenții la APIA

  1. Nu trebuia så ajunga aici.Cat s-a anuntat initial atat trebuia sa ramana iar restul impartit la toti fermierii afectati de seceta.Slab ministru,slaba echipa.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*