• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Revoluționar! Tractorul autonom CASE IH: nu are cabină, poate fi controlat de pe tabletă și lucrează singur non-stop

    agrointeligenta.ro -

    Tractorul viitorului! Constructorul american CASE IH a prezentat recent, în Boone, Iowa, noul concept de mașină agricolă: tractorul autonom.

    case-ih-concept-vehicle-2

    Deși pare desprins din filmele SF, tractorul fără cabină nu este departe de ajunge și în ferme. O parte din tehnologia care îl ghidează este deja disponibilă agricultorilor care s-au obișnuit cu tractoarele cu ghidaj prin GPS, spre exemplu.

    ”Noi oferim deja sisteme Lenkautomatik- și telematice pentru controlul de la distanță a echipamentelor agricole și gestionarea resurselor. Conceptul nostru merge mai departe și propunem un tractor autonom, vom arăta modul în care clienții noștri și angajații lor pot controla de la distanță mașina agricolă, o pot controla direct în agricultură și în viitor. Această tehnologie deschide clienților noștri calea de a efectua sarcini operaționale cu o eficiență mai ridicată, fie că vorbim despre cultivarea terenului, de semănat, sau de lucrările de de protecție a plantelor și de recoltare „, explica Andreas Klauser, președintele CASE IH.

    14207661_10154346115475449_6775645730631609650_o 14138674_10154346307170449_1471987206799367588_o

    În acest moment, conceptul tractorului este folosit pentru a testa tehnologia și pentru a capta feedback-ul clientului, pentru a înțelege mai bine care sunt nevoile agricultorilor în ceea ce privește mașinile agricole autonome în prezent sau în viitor.

    În dezvoltarea conceptului de tractor autonom, Case IH și echipa de inovare a CNH Industrial au pornit de la modelul Case IH Magnum existent și pentru care a fost dezvoltat un nou design. Vehiculul este controlat folosind o interfață interactivă, iar acțiunile mașinii agricole pot fi monitorizate prin intermediul operațiunilor pre-programate. Sistemul de la bord ia automat în considerare lățimea implementurilor și calculează cea mai eficientă rută de lucru în funcție de teren, obstacole și alte mașini agricole aflate în câmp. Pentru monitorizarea și corectarea operațiunii, operatorul are posibilitatea de a alege între un computer desktop și o tabletă portabilă.

    14107656_10154346115485449_5603004917947266596_o

    Alte noutăți ale tractorului autonom sunt folosirea unui radar de tip LIDAR (Light Detection and Ranging), o tehnologie laser și camere video de la bord care ajută tractorul să recunoască cu acuratețe obstacolele ce apar în calea sa. Odată reperate, mașina inteligentă se oprește, iar operatorul este notificat vizual și acustic, putând interveni pentru a schimba modul de lucru al tractorului. Dacă nu este primit nici un semnal GPS, nu există date de poziție disponibile sau este apăsat butonul de oprire manuală, tractorul se oprește imediat.

    Inovațiile de la CASE IH includ și modificarea sarcinilor pre-programate în funcție de condițiile meteo. Acestea pot fi, bineînțeles, controlate și de către operator care are decizia finală în privința lucrării. Dacă este vreme bună, însă, iar mașina agricolă este programată să lucreze, ea se va oprit când termină, putând fi programată și pentru alimentare automată cu carburant.

    14124974_10154346307130449_1974091635458622476_o

    Vedem astfel că la tractorul autonom propus de CASE IH s-au implementat cele mai noi și mai performante tehnologii inteligente pentru urmărire, telemetrie, schimb de date și gestionarea datelor agricole. Aplicațiile sunt puse în slujba fermierului care beneficiază de cel mai simplu mod de operare, are control și acces total, poate face o monitorizare completă și reușește astfel că efectueze lucrări care conservă solul și reduce costurile.

    Un angajat poate monitoriza pe o tabletă mai multe tractoare autonome sau poate să le controleze chiar în timp ce el face alte munci în câmp. De precizat că mai multe tractoare autonome pot lucra împreună într-o flotă deja existentă în fermă sau pot alcătui secțiuni de flotă pentru anumite sarcini. Deci un tractor poate trage un plug, urmat îndeaproape de un alt tractor cu un alt implement.

    14107615_10154346115480449_1267961483203152141_o 14114982_10154346115585449_2661560902964925129_o 14188194_10154346307165449_5200918966279871454_o

    În finalul prezentării prototipului de tractor autonom, oficialii CASE IH au subliniat că deși modelul prezentat nu vine cu cabină, tehnologia cu care el este dotat poate fi implementată și la un tractor CASE IH cu cabină, însă acest lucru este inutil întrucât , dacă în câmp începe să plouă, tractorul inteligent se oprește automat și se duce într-un mediu uscat, dacă are această posibilitate în cadrul fermei.

    Până la acest moment, fiind vorba despre un prototip, nu există date cu privire la prețul unui tractor autonom sau în ce motorizări și cu ce putere va fi disponibil pe piață. De fapt, nu se cunoaște nici când el va putea fi comandat de către fermieri, toate informațiile de acest tip urmând să fie anunțate la momentul potrivit.


    Te-ar mai putea interesa

    Ofertă la tractorul Zetor Fronterra de 136 CP cu dotări premium și garanție: 65.500 de euro Ce se întâmplă cu tractoarele pe care RAR le găsește neconforme la ITP Herculano: Remorci fiabile și eficiente pentru agricultorii români

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte