• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ZIUA PORUMBULUI. Top 10 hibrizi cu cele mai mari producții în 2016

    Gabriela Gimbășanu -

    Ziua Porumbului 2016 și-a deschis larg porțile, astăzi, 8 septembrie. Este locul unde fermierii prezenți la eveniment pot vedea la ”firul ierbii” care au fost producțiile pe care le-au obținut cei 84 de hibrizi înscriși voluntar în cea mai importantă competiție a anului. Față de anul trecut, în 2016, prezența este mai numeroasă: sunt 14 companii care au venit cu câte șase hibrizi fiecare pentru a-și arăta potențialul productiv. Evenimentul are loc, ca în fiecare an în ferma Elsit a lui Nicolae Sitaru din localitatea Orezu, județul Ialomița.

    Competiția a fost cu atât mai interesantă cu cât, pentru 2016, Nicolae Sitaru a ales să cultive toți hibrizii la aceeași densitate- 70.000 pl/ha, iar pentru toate cele trei loturi demonstrative a fost folosită aceeași tehnologie de cultură, fără nici o diferență între loturi, iar tratamentele în cultură au fost asigurate de compania Bayer.

    Anul 2016 a fost unul secetos și cum companiile oferă fermierilor hibrizi toleranți la secetă s-a putut demonstra potențialul productiv al acestora în condiții de neirigat. Cantitatea de precipitații totală căzută în ferma Elsit, de la semănat și până la recoltat a fost de 333 l/m². În luna martie au căzut 57 l/m², în aprilie 60 l/m², în luna mai 74 l/m², 101/m² în luna iunie, numai 15 l/m² în luna iulie și 26 de litri în luna august.

    Cel mai productiv hibrid în condițiile de la Ialomița a fost din portofoliul Monsanto. DKC 5141 – grupa FAO 450, a avut o recoltă medie de 9.800,06 de kilograme la hectar la o densitate de 70.000 de plante la hectar și umiditate de 14%. La recoltare, de pe cele două sole cu acest hibrid DEKALB s-a înregistrat o producție de 9.814,79 kilograme la hectar (medie de pe loturile 1 și 2) cu o umiditate de 12,8% la lotul 2 și de 15,5% la lotul 1.

    Totodată, compania DuPont Pioneer este singura din acest an unde cei șase hibrizi de porumb nu au avut producții sub 9 tone/ha în condiții de neirigat. Cea mai bună recoltă a fost înregistrată la Pioneer cu hibridul P 9537, grupa FAO 350, unde producția obținută a fost de 9.358,17 kg/ha la o umiditate de 14%.

    Iată cum arată TOP 10 hibrizi de porumb:

    1. Monsanto  DKC  5141 – 9.800,06 kg/ha

    2. Monsanto DKC 3969– 9.456,43 kg/ha

    3. Pioneer P 9537 – 9.358,17 kg/ha

    4. Pioneer P 0023 – 9.317,24 kg/ha

    5. Euralis ES Lagoon – 9.294,67 kg/ha

    6. Pioneer P 9903 – 9.280,98 kg/ha

    7. Pioneer P 9241 – 9.261,68 kg/ha

    8. Monsanto DKC 4541 – 9.245,15 kg/ha

    9. Porumbeni 458 MRF – 9.066,41 kg/ha

    10. Pioneer P 9911 – 9.052,42 kg/ha

    Raportarea a fost făcută la o umiditate de 14%, pentru că aceasta este umiditatea standard pentru păstrarea în condiții corespunzătoare a porumbului boabe.

    Ca de fiecare dată, cititorii Agrointeligența află primii care sunt informațiile relevante din agricultură. Iată, astfel, care au fost producțiile pe care fiecare hibrid din loturile demonstrative le-au obținut:

    Producător Hibrid Grupa FAO Cantitatea obținută la umiditatea de 14% (kg/ha)
    Pioneer P 9241 330 9.261,68
    P 9537 350 9.358,17
    P 9903 360 9.280,98
    P 0023 410 9.317,24
    P 9911 410 9.052,42
    P 0216 450 9.027,11
    Limagrain LG 30315 310 8.697,51
    LG 3350 350 8.667,87
    LG 30369 370 7.638,54
    LG 30389 380 8.673,02
    LG 3490 480 8.185,91
    LG 30500 470 8.363,20
    Monsanto DKC 3969 320 9.456,43
    DKC 4351 340 8.519,42
    DKC 4541 350 9.245,15
    DKC 4717 400 8.987,42
    DKC 5141 450 9.800,06
    DKC 5068 450 8.329,76
    KWS KINEMAS 350 8.907,21
    KONFIRMAS 360 8.087,07
    KAMPARIS 390 7.176,89
    KAPITOLIS 410 8.458,46
    BALASCO 420 7.974,29
    KONFITES 460 7.691,33
    Maisadour DM 3024 350 8.218,64
    MAS 35 K 390 7.554,52
    MAS 40 F 440 7.690,18
    MAS 56 A 490 7.132,85
    MAS 56 E 460 7.955,80
    MAS 70 F 600 4.912,37
    Donau Saat RENOSO 380 8.446,43
    MILANNO 390 8.203,39
    DOBROTO 360 8.048,13
    ARDENNO 320 7.220,08
    DANUBIO 260 8.171,06
    CORASANO 510 8.014,79
    Saaten-Union SUFESTA 350 6.660,03
    SUM 305 350 7.399,26
    SUM 405 400 8.133,59
    SUPERBIA 380 7.337,93
    SUM 402 400 5.965,94
    SUBLIME 400 6.255,49
    Procera CERA 340 340 6.903,39
    CERA 350 350 6.438,37
    CERA 360 360 7.867,19
    CERA 380 380 6.452,34
    CERA 420 420 6.607,73
    CERA 450 450 6.806,14
    Euralis ES SENSOR 400 8.259,36
    ES FLATO 350 8.587,14
    ES CORTES 420 9.030,65
    ES METHOD 380 7.982,91
    ES MYLORD 370 8.750,99
    ES LAGOON 460 9.294,67
    Caussade KAMPONI 330 8.573,77
    TRILOGI 340 7.669,16
    LOUBAZI 350 9.047,65
    PORTILE 350 7.494,38
    BASMATI 380 7.611,61
    PINCKI 420 7.375,95
    IF Porumbeni PORUMBENI 310 MRF 310 7.647,49
    PORUMBENI 360 MRF 360 7.688,68
    PORUMBENI 374 MRF 370 7.901,97
    PORUMBENI 383 MRF 380 8.054,34
    PORUMBENI 458 MRF 450 9.066,41
    PORUMBENI 461 MRF 460 7.461,05
    RAGT RGT PHILEAXX 380 8.277,21
    RGT LEXXTOUR 410 7.955,90
    RGT MILOXAN 480 7.182,38
    RGT CONEXXION 320 8.489,77
    RGT MEXXINI 480 7.506,37
    RGT CULTUREXX 350 8.205,46
    Syngenta COBALT 340 8.965,05
    ULISES 360 8.746,67
    IRRIDIUM 380 8.691,43
    ZEPHYR 390 7.806,59
    DARTONA 400 8.160,74
    KREON 460 8.438,36
    AS Hibridi AS 201 280 7.697,03
    AS 334 380 6.777,86
    AS 44 400 6.947,27
    AS 54 450 7.158,14
    AS 5M11 480 6.931,87
    AS 507 500 7.118,89

    DOCUMENT PDF – Lista cu hibrizii înscriși la Ziua Porumbului 2016  – producții pe fiecare solă și umiditatea pe care au avut-o la recoltare


    Te-ar mai putea interesa

    A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”