IMPORTANTŞtiri agricoleSubvenţii APIA 2018Viaţa la ţară

MOTORINA – una dintre marile probleme ale fermierilor români!

Toate lucrările agricole din agricultură se fac cu utilaje care consumă motorină. Și consumă MULTĂ MOTORINĂ. De fapt, o mare parte din costul înființării unei culturi agricole îl reprezintă cheltuiala cu carburantul fără de care fermierul nu poate mișca un deget și pentru care plătește sume importante!

S-a ajuns pe bună dreptate ca motorina să devină o reală problemă în agricultură. Nu că nu s-ar găsi, ci pentru că e scumpă și doar dacă dai banii la livrarea ei primești un preț competitiv. Cine amână plata, are de plătit mai mult!

O resursă importantă pe care fermierii s-ar putea baza la plata motorinei ar fi returnarea accizei pentru carburantul folosit în agricultură. Dar deși agricultorii depun cererile la timp și respectă condițiile, nu la fel de poate spune despre plățile de la APIA, mereu întârziate și pentru acest sprijin. Cele mai mari bătăi de cap ajung să le aibă, astfel, marile ferme, unde se fac adevărate artificii cu banii pentru a putea achita motorina la timp.

Despre motorină am vorbit cu câțiva fermieri mari pe care i-am întâlnit la Ziua Porumbului, eveniment ce a avut loc pe 8 septembrie, la Orezu, județul Ialomița.

Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că inclusiv cea mai mare fermă din Europa, cea din Insula Mare a Brăilei, are probleme cu motorina. Agricost cultivă circa 57.000 de hectare de teren agricol și nu achiziția de motorină îi dă de cap ing. Lucian Buzdugan, ci achitarea carburantului.

”Având în vedere suprafața însemnată pe care o lucrăm și consumul de motorină este unul uriaș, iar achitarea motorinei cu acciză se face cu dificultate. Una e să consumi 100 de litri la hectar și alta e să consumi 50 litri pe hectar. Rambursarea accizei la motorină durează destul de mult, termenul de recuperare crește de la an la an. Chiar dacă exploatăm o suprafață foarte mare și noi avem probleme cu plățile, furnizorii nu așteaptă să vină subvenția, își cer banii”, ne-a declarat Lucian Buzdugan, directorul general al companiei Agricost.

Chestiunea referitoare la returnarea diferenței de acciză a tot fost discutată și de Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România și fermier băcăuan care exploatează circa 2.500 de hectare în localitatea Damienești, din județul Bacău. Șeful LAPAR i-a tras de ”urechi” pe cei de la agenția de plăți pentru întârzierile nejustificate în achitarea diferenței de acciză.

dsc_0749

”Asta – adică plata întârziată pentru motorină, alături de alte plăți pe care le-am primit târziu anul acesta ne-au adus mari dificultăți în fermă. Este foarte clar că distribuitorul de la care cumperi motorină nu te așteaptă până îți intră diferența de acciză. Noi cumpărăm motorină cu acciză, orice cheltuială în plus aduce o povară fermierului. Această subvenție aduce cu sine multe controale și întârzieri – chiar de 5-6 luni la achitarea ei. Subvenția, ajutorul de stat ajunge destul de târziu la fermier și în acest sens i-am propus premierului Dacian Cioloș ca acciza pe care trebuie să o plătim, să nu mai așteptăm returnarea ei, ci să fie înlocuită de bonuri valorice, care înseamnă acciză. Astfel noi cumpărăm motorină în baza bonului valoric respectiv, iar la rândul lor cei care lucrează în domeniul astă să-l depună la Finanțe. Cu această propunere, practic îți iei subvenția pe loc”, a declarat pentru Agrointeligența Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.

Fermierii s-au obișnuit cu aceste întârzieri

Subvenția pentru motorină ajunge în fiecare an cu întârziere la fermieri și chiar dacă întâmpină probleme în fermă, cei mai mulți s-au cam resemnat.

dsc_0663

”Important este că primim – într-un final, această subvenție la motorină, care de fapt este o diferență de acciză. Este adevărat că în ultimul timp plățile au întârziat destul de mult, este greu să-i explici distribuitorului de motorină că tu nu ți-ai încasat banii de la stat. Din păcate ne-am obișnuit cu aceste întârzieri, mai ales că totul se mișcă în clasicul stil românesc. Până în 2021 vom avea această acciză la motorină și vom încasa acest ajutor de stat, asta și datorită demersurilor pe care le-a făcut LAPAR-ul pentru susținerea actului normativ. Este adevărat că primim banii cu întârziere, dar poate corectăm cu timpul asta”, ne-a spus Constantin Bazon, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice din Vrancea și fermier care cultivă peste 2.500 de hectare în județul Vrancea.

Părerea domnului Constantin Bazon este împărțită și de fermierul Nicușor Șerban, cunoscut crescător de vaci de lapte, dar și un mare cultivator de cereale.

nicusor-serban

”Ne-am învățat să primim banii cu întârziere din această diferență de acciză, cu toate asta nu mi se pare corect că trebuie să aștept această subvenție 3-4 luni, după ce eu am cumpărat motorină cu acciză. Ideal ar fi ca în momentul în care cumpăr motorină să o cumpără fără acciză și să nu ne mai complicăm cu atât de multe controale și acte care trebuiesc depuse pentru a intra în posesia acestui ajutor de stat. Trebuie să fim cinstiți este foarte rău ce se întâmplă, dar era și mai rău dacă nu primeam acești bani”, ne-a mărturisit Nicușor Șerban, președintele Asociației Holstein Ro și fermier care lucrează 3.500 de hectare în județul Ialomița.

Vă reamintim că, ajutorul de stat constă în rambursarea diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, a cărui valoare unitară, determinată potrivit prevederilor art. 218 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,7975lei/litru.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


4 comentarii

  1. Cum e posibil ca o combina cu carucior sa plece din Botosani in insula mare a brailei pe roti fara sa plateasca nimic taxe si sa incurce atatea masini . vino nene la mine o punem pe platforma la tir sa mananc si eu ceva mai avari ca fermierii nu am vazut toata ziua se plang dar la sfarsit de campanie isi ia ori vreun suv ori utilaje de sute de mii de euro

  2. Cine sunt ei sa le dea asa de multe subventii si scutiri la motorina ei nu circula pe drum plutesc pana la tarlale eu circul toata ziua cu tir prin tara si mereu ma incurca fermierii cu agregatele lor la care nu platesc rca itp rovigneta etc . nu frate iesi in trafic platesti ca toti ceilalti nu stai pe coclauri acolo

  3. Acum cativa ani subv era cu bonuri valorice,motorina luai cu pret de pompa minus valoarea bonului,iar tu primeai subv.pe loc.
    Cu bonul primit de la fermier distribuitorul de motorina facea dosarelul si depunea la finante si primea banii dupa 6luni,cum primim noi acum.de aceea distribuitorii au facut presiuni unde trebuia si am ajuns ca fermierul sa suporte diferenta timp de 5-6luni
    Nu e mai bine asa?

Scrie un comentariu