După muștar, fermierul Gheorghe Lămureanu renunță și la cultura de coriandru. Mizează pe porumbul la irigat

Mișcare strategică și decizie neașteptată luată de unul dintre cei mai mari importanți fermieri din România!

Renunță la cultura care l-a făcut celebru! Cultura de coriandru și cea de muștar erau nelipsite din ferma lui Gheorghe Lămureanu. Treptat, odată cu scăderea prețurilor la muștar fermierul a renunțat la această cultură, rămânând doar cu circa 100 de hectare pentru coriandru, o cultură care îl scotea din încurcătură în fiecare an secetos. 2016 a fost însă ultimul an de cultură și pentru coriandru, deoarece sistemul de irigații pe care l-a pus în funcțiune îi permite să cultive alte plante mult mai profitabile pe suprafețe mari.

Pentru anul acesta, fermierul care lucrează aproximativ 1.400 de hectare la malul Mării, la Agigea, județul Constanța a avut semănate 70 de hectare de coriandru, o plantă cu o rezistență sporită la secetă și care i-a oferit o producție medie de 2.000 kg/ha.

gheorghe-lamureanu

”Anul acesta am semănat doar coriandru, cred că este ultimul an în care mai pun, pentru că având suprafețe irigate nu mă îndur să mai pun coriandru. Această planta era alternativa cu care încercam să lupt cu efectele climatice, când nu aveam ce pune pe zonele unde lipsa de precipitații se resimțea cel mai acut. Anul acesta am avut 70 de hectare și am obținut o producție medie de 2.000 kg/ha. A fost un an bun pentru cultura de coriandru, o plantă care se comportă foarte bine la lipsa de precipitații și valorifică foarte bine apa și elementele nutritive pe care le găsește în sol. Nu este o cultură atât de pretențioasă și dacă nu ai sistem de irigații merită investiția. Suprafața pe care o lăsam pentru coriandru va fi înlocuită cel mai probabil de porumb”, a declarat pentru Agrointeligența Gheorghe Lămureanu.

Prețul pentru coriandru a scăzut la 550 euro/tonă

Motivele pentru care fermierul constănțean a decis să renunțe și la cultura de coriandru sunt legate de faptul că, acum are un sistem de irigații performant și o stație proprie de pompare a apei ceea ce îi permite să cultive plante cu un randament mai bun la hectar. Totodată, prețul pe care l-a primit anul acesta pentru producția de coriandru i-a încurcat calculele,

”Valorificarea coriandrului a fost făcută prin contract. Am avut contract încheiat pentru 750 euro/tonă și l-am vândut cu mare dificultate la 550 euro/tonă. Nu au mai vrut să primească coriandru de nici un fel. Până la urmă am fost nevoit să las la preț, pentru a-l putea comercializa. A fost producție bună de coriandru anul acesta. La producție s-a adăugat și faptul că prețul grâului a scăzut destul de mult. Așa cum bine este știut prețul grâului influențează prețul tuturor cerealelor: dacă prețul la grâu scade și celelalte produse au un preț de valorificare mai mic”, ne-a explicat fermierul constănțean.

Vă reamintim că Gheorghe Lămureanu lucrează circa 1.400 de hectare de teren agricol pe malul mării, la Agigea, și este agricultorul care, pentru a-și iriga terenurile, a avut curajul să investească o avere în prima stație privată de pompare a apei din Canalul Dunăre-Marea Neagră, stație care a costat 1,24 milioane de euro, finanțată din fonduri europene, la care se mai adaugă instalațiile de irigat în valoare de 270.000 euro. Proiectul îi permite să irige în prezent, o suprafață de 800 de hectare, iar pentru perioada următoare, fermierul are în vedere extinderea suprafeței, astfel încât toate terenurile pe care le lucrează să beneficieze de apa din irigații.

Be the first to comment

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*