• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! Prof. dr. Valeriu Tabără: În portul Constanța nu mai avem niciun siloz românesc!

    Gabriela Gimbășanu -

    Prețuri mici la valorificarea cerealelor – problema fermierilor în fiecare an. Piața cerealelor din România nu este reglementată precum cele din Franța sau Germania, astfel că, la noi, cotațiile  produselor agricole se stabilesc în funcție de ce indică bursele internaționale și după producțiile și negocierile din intern. Așa s-a ajuns ca fermierul român să fie ”la mâna” traderului care face comerț cu cereale la noi în țară.

    Profesorul Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii și vicepreședinte ASAS, a explicat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro că unul din motivele pentru care cerealele românești se vând la un preț mult sub nivelul pieței este determinat și de faptul că fermierii aleg să vândă recolta direct din câmp. De asemenea, în timp ce în fiecare port din Franța cei care dețin spații de depozitare sunt agricultorii sau cooperativele lor, în România, la Portul Constanța, principalul loc de unde pleacă cerealele românești, nu mai există nici un siloz românesc.

    În Portul Constanța nu mai avem nici un siloz românesc. Faptul că suntem cuceriți în capătul lanțului de producție este cea mai mare pierdere a României. Aici se pierde valoarea adevărată, fermierul rămâne la mâna celui care vine să-i ofere ceva pentru ce a produs. Asta este o realitatea pe care am discutat-o de-a lungul timpului cu președinții de asociații puternice din agricultură. Mereu i-am întrebat de ce nu fac eforturi pentru a avea o bază de încărcare, de transfer de producție spre exterior, așa cum fermierii francezi au în zonele portuare ale Franței. Acolo nu domină traderi, ci domină punctul de vedere al fermierilor. În schimb, la noi totul se oprește la cumpărat, ba mai mult decât atât la cumpărarea care se face chiar din câmp”, a declarat în exclusivitate pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro profesorul Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii și vicepreședinte ASAS.

    Nu mai există laboratoare pentru determinarea calității grâului

    S-a ajuns în această situație – fără nici un siloz românesc în portul Constanța, pentru că nu s-a abordat nicioadată în mod corect chestiunea valorificării producțiilor agricole. Încet, dar sigur, nu au dispărut doar silozurile românești din Portul Constanța, dar au dispărut și laboratoarele care analizau calitate grâului. Fără a cunoaște calitatea produselor lor, fermierii sunt ușor de păcălit de către traderi care cumpără grâu panificabil la preț de grâu furajer.

    ”Nu doar că nu mai avem spații de depozitare în zona Portului Constanța dar nu avem nici laboratoare autorizate care să ne spună ce calitatea producem. Un produs de o calitatea foarte bună este vândut la un preț bun. Fără această evaluare de multe ori traderi cumpără grâu de panificație la preț de grâu furajer. Elementele de calitate nu fac altceva decât să potențeze valorile calității grâului”, ne-a mai spus Valeriu Tabără.

    Este nevoie de o strategie de vânzare a produselor agricole

    Așa cum irigațiile reprezintă o prioritate, tot așa vânzarea produselor agricole ar trebui să reprezinte o prioritate pentru cei aflați la putere. Fermierii români au nevoie de o strategie clară și concretă care să le permită o valorificarea superioară a produselor pe care le obțin în fermă.

    ”Avem nevoie fără doar și poate de o strategie concretă de vânzare a produselor agricole. Este extraordinar de importantă. Trebuiesc create facilități în așa fel încât lanțul de producție-valorificare să fie bine închis în favoarea producătorului. Din păcate acest subiect este mai puțin discutat și promovat. Din păcate felul în care se face comerț în România a dus la un blocaj, al producătorului care nu mai este implicat în valorificarea propriei producții, ci așteaptă să vadă ce îi oferă ceilalți. De aici apar toate problemele legate de preț, de scăderea nejustificată a unor prețuri pentru produsele agricole”, a explicat prof. dr. Valeriu Tabără.


    Te-ar mai putea interesa

    Prețul grâului și porumbului de pe stoc și din noua recoltă în portul Constanța China a suspendat achiziția de un milion de tone de grâu din Australia Drumurile intens circulate din Portul Constanța – astfaltate în următoarea perioadă

    Ultimele știri

    Un oier trage semnalul de alarmă: Samsari care iau mieii măsluiesc cântarele cu telecomanda! Îngrășăminte naturale pentru fertilizarea răsadurilor – 7 rețete simple Anunț APIA pentru toți fermierii care vor să încaseze subvenții pe hectar și animale