Ce producție la hectar a obținut Dimitrie Muscă la porumbul din 2016

Dimitrie Muscă, fermierul care administrează două combinate agroindustriale la Curtici și Olari, este cel care a reînviat cooperativa agricolă în România, construită pe principii europene. Conceptul pleacă de la un principiu simplu: integrarea producției – recolta ce se obține de pe cele 7.000 de hectare este valorificată în cadrul celor două ferme de bovine de carne și de lapte, mai departe are loc procesarea, distribuirea și vânzarea produselor prin rețeaua proprie de magazine.

Integrarea producției îl face pe fermier independent de activitatea traderilor de cereale din zonă și în ciuda faptului că obține producții însemnate nu este interesat niciodată să vândă pentru că totul se valorifică în fermă.

11,5-12 tone/ha producția medie la porumb

În primăvară, fermierul din județul Arad a însămânțat 2.400 de hectare cu porumb, cu hibrizi ai companiei Monsanto. Predilecția pentru hibrizii Monsanto nu o are de ieri de azi, ci de foarte mult timp la combinatele de la Curtici și Olari se pun în exclusivitate hibrizi Dekalb, tocmai pentru stabilitatea de producție pe care o aduc, dar și pentru conținutul ridicat de proteină din bob, un lucru extrem de important atunci când valorifici producția în zootehnie.

”Am avut însămânțat porumb pe 2.400 de hectare pe cele două combinate, de la Curtici și de la Olari. Nu am terminat de recoltat, cel mai probabil o să fim în câmp cu combinele până duminică-luni. Până acum, din ce s-a recoltat avem o producție medie de 11,5-12 tone/ha, la neirigat. În general aleg să însămânțez hibrizii care au un aport mai mare de proteină- 9,5% prezintă interes pentru mine. Tocmai de aceea aleg să cultiv hibrizi aparținând companiei Monsanto”, a declarat pe Agrointeligența – www.agrointel.ro Dimitrie Muscă.

DKC 4590, DKC 3939, DKC 4025: vedetele de la Curtici

Cei mai performanți hibrizi din portofoliul companiei Monsanto se găsesc în cultură în ferma de la Curtici. Chiar dacă încearcă anual și noutățile din portofoliu, fermierul Muscă rămâne consecvent celor trei hibrizi care l-au convins și care sunt cultivați pe suprafețe însemnate.

”Hibrizii pe care îi cultiv an de an și la care nu renunț niciodată sunt: DKC4590, DKC3939, DKC4025. Anul acesta am avut în fermă și doi hibrizi noi de la Monsanto. Se pare că au proteină bună. Având multă zootehnie, aici fiind și principalul loc în care valorific porumbul urmăresc foarte mult cantitatea de proteină. Avem un efectiv însemnat de animale și sunt obligat să fiu atent la acest indicator”, a adăugat fermierul arădean.

1,3 milioane de euro investiții în utilaje și echipamente

La combinatele de la Curtici și Olari se fac investiții în fiecare an, tocmai pentru ca acestea să țină pasul cu tehnologia. Numai anul acesta fermierul a investit 1,3 milioane de euro în utilaje și echipamente agricole. De asemenea, tot anul acesta producătorul a achiziționat o moară de grâu ce va fi funcțională în perioada imediat următoare.

”Nu ne oprim niciodată din investiții. De la începutul anului și până acum am făcut investiții de 1,3 milioane de euro. Banii au mers în general către achiziția de utilaje și echipamente agricole performante. În timp, am băgat milioane de euro în cele două combinate, numai pentru mecanizare și dotarea fermei am cheltuit 13 milioane de euro. Investițiile de anul acesta au mers către utilaje. Recent am achiziționat și o moară de grâu și acum se montează. Sper ca într-o lună, o lună jumătate să fie gata, funcțională”, ne-a mărturisit administratorul combinatelor agroindustriale de la Curtici și Olari.

Performanță cu cea mai bună genetică de Charolais și Holstein Friză

Pe lângă activitate agricolă, un alt domeniu de importanță pentru cele două combinate îl reprezintă sectorul zootehnic. Dacă pentru a produce carne de vită a ales rasa Charolais, pentru producția de lapte a ales rasa Holstein Friză.

”În ceea ce privește ferma de animale, nu am în plan să aduc nimic nou, tocmai pentru că am cele mai bune rase. Nu am ce să aduc mai bun decât ce am în prezent. Am animale foarte bune, am rasa Charolais, pentru vaca de carne și rasa Holstein Friză pentru vaca de lapte. Am selecționate cele mai bune exemplare, care dau cele mai bune rezultate în materie de producție”, a declarat pe Agrointeligența – www.agrointel.ro Dimitrie Muscă, fermierul care a reînviat conceptul de cooperativă agricolă.

4 Comments on Ce producție la hectar a obținut Dimitrie Muscă la porumbul din 2016

  1. Ma întreb cât plătește acest om paranoic pt toate articolele in care este ridicat in slavi ,.unii vor spune ca rezultatele vorbesc ,dar va spun ca un om care are rezultate adevărate ,nu are nevoie sa fie transmisă autolauda si laudat toată ziua in Mass-media scrisă si audio-vizuala de agricultura .
    Poate o face pt a opri inv in explorările de gaz si petrol prin atragerea opiniei publice de partea sa ,lucru care este de apreciat.,dar multe articole si intervenții tv sant pe lângă acest subiect .
    Lauda de sine ca mare manager in pragul pensiei nu miroase a bine :
    -cu marile salarii/ câstiguri ale Mecanizatorilor
    – cu marile productivități pe ha
    – cu marile arende in natura care le plătește la foștii CAPisti.
    Daca ar aborda mai mult problematica di agricultura si mai putin propriile rezultate fantasmagorice i-ar sta mai bine,.
    S_ a unim de bine in agricultura.

  2. Acesta este omul care trebuie rugat sa preia ministerul agriculturii,acesta si doctorul veterinar Petcu pot revigora agricultura romaneasca!Sa li se dea mina libera,fara a tine conr de restrictiile aberante ale homosexualilor de la Bruxel!De altfel,iesirea Romaniei din uniunea dusmanilor ei,UE,ar crea conditiile revenirii tarii la forta economica de dinainte de 1989!

    • Este mare dif între cei doi.
      Dr Petcu este un aristocrat in agrozootehnia românească .
      La vârsta asta Dr Petcu ar trebui sa fie consilier de imagine in guvern respectiv in Madr si ar trebui invitat mai des in emisiuni TV si media scrisă.
      Este părerea unui investitor in Agrozootehnie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*