EXCLUSIV! APIA: 187,32 milioane de euro au fost transferați până acest moment în conturile fermierilor

Cele mai NOI cifre privind plata avansului! Fermierii sunt cu ochii pe conturi iar Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) autorizează zilnic la plată noi cereri ale producătorilor agricoli. Agrointeligența – www.agrointel.ro a aflat în această dimineață care este suma totală pe care agenția de plăți a reușit să o achite fermierilor!

187,32 milioane de euro au fost transferați până acest moment în conturile fermierilor, potrivit datelor oficiale obținute de către Agrointeligența – www.agrointel.ro de la agenția de plăți!

În ceea ce privește Campania 2016, pentru schemele de plăți directe pe suprafață (FEGA), suma autorizata ca avans, până la această dată, pentru cererile depuse de fermieri este de 187,32 milioane euro, dintr-un total alocat de 1.772 milioane euro”, a transmis în exclusivitate pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro, APIA.

Directorul agenției de plăți, Adrian Pintea, spune că ”circuitul” banilor de la APIA până în conturile fermierilor este de 3-4 zile. După ce banii au intrat în cont depinde de banca cu care fermierii au ales să lucreze în cât timp îi anunță de aceștia.

Pentru transferul banilor în cont nu mai este fluxul care se știa de la plățile din campania 2015 adică la sprijinul cuplat banii intrau a doua zi iar ajutoarele naționale tranzitorii la 3-4 zile ci acum toți banii Ministerul Agriculturii și APIA îi au în cont. Deci fluxul este APIA-Trezorerie-Bănci comerciale. Vorbim de un interval de circa 3 zile. Spre exemplu, dacă un fermier a fost transferat în contabilitate în data de 20 octombrie undeva în data de 23-24 octombrie are banii în cont. Nu mai avem acea problemă că trebuie să așteptăm să vină banii de la AFIR sau din alte părți. Deci APIA are banii”,  explicat directorul general al agenției de plăți.

6 Comentarii la EXCLUSIV! APIA: 187,32 milioane de euro au fost transferați până acest moment în conturile fermierilor

  1. respect fermierul care sta in primul rand la tara care sta zi si noapte pe ogoare printre animale prin livada prin vie prin solar ala este fermier adevarat cel ce are angajati e corect cu arenda aduce venituri la bugetul statului. nu poti numi un fermier ce lucreaza terenul in bataie de joc urmarind doar subventia si beneficiile in rest el calca pe morminte, denumirea de fermier ar trebui mai bine stabilita. fermierul are cultura mare vie pomi legume animale o mica linie de productie are angajati care mananca o bucata de paine din urma fermierului care ajuta si la dezvoltarea zonei din care face parte. detest pe aia de isi vand productia direct din camp cu tirul vand tot nu dau arenda si daca dau numai in bataie de joc, strica drumurile din zona cu tiruri incarcate de 50 de tone peste nu are angajati lucreaza cu tractoristi la negru dandule 30-40 de lei pe zi in campanie. Problema e ca agricultura a juns pe mana impostorilor ia adevaratul fermier e pe cale de disparitie. ROMANI TREZITI VA.

  2. toate autoritatile statului nu stiu cum de tolereaza acest flagel MUNCA LA NEGRU IN AGRICULTURA ori e rea vointa nepasare neglijenta ori se face cu buna stiinta ITM sa mearga in campanii si sa verifice toate fermele ANAF sa fie in teren cand se recolteaza sa vada adevarata recolta nu ce declara fermierul, PROTECTIA MEDIULUI sa vada ce ramane pe teren dupa ce fac lucrarile fermierii, POMPIERII sa fie in teren toamana sa vada cand si cine da foc la miriste si sa vada ca nu au nimci in comun cu PSI, APIA sa mearga in teren sa verifice inverzirea a2a sa vada cum seamana la misto si in primavara pun altceva ptr aia 60 de euro ptr toata suprafata sa le stabileasca un nivel de performanta de productie ca fermierii fac agricultura dupa ureche, sa confrunte terenurle declarate cu cele cultivate in teren. HOOOOO

  3. cum e posibil ca un fermier cu 400 de ha sa ia 90 000 EURO subventie plus motorina cu 1,7 lei pe litru subventionata ramburs de tva calamitati si tot felul de facilitati si ajutoare de la stat si nu are nuciun angajat? plateste arenda 300 kg grau la ha sau ulei 30 litri ulei luat din en gros cu cu 3 lei litru nu plateste impozit la primarie nici la anaf . subventia trebuie data proprietarului terenului iar fermierul sa isi ia productia. circula cu utilaje pe drumuri publice fara itp rovigneta rca sau impozit . ce fac autoritatile statului dorm ? niste impostori isi instaleaza copiii la tara ca tineri fermieri ca e subventia mai mare dar el nu sta la tara . lucreaza cu oameni la negru statul oare nu vede nu poti lucra 1 ha singur dar 100 ha? sau imbogatit fermierii pe spatele bietilor oameni batrani si fara carte acum sunt la tara unii pensionari de cap dar cu timpul vor muri si nu vor mai fi pensionari daca acum lucreaza la negru in agricultura. uitati ce sau imbogatit asa zisii fermieri cu ce bani au luat ultilaje de miliarde cu ce bani au vile masini scumpe suvuri isi fac concediile prin afara . fermierii sunt cei mai mari evazionisti nu declara toata productia nu angajeaza oameni isi desfasoara activitatea departe de ochii lumii si de aia nimeni nu vede realitatile agriculturii . nu vedeti ca toate pozele sunt cu euro cu valize de bani .

  4. Domnilor nu mai amestecati fermierii si i puneti pe toti la un loc. fermierul e ceva mult mai complex unul ce are cultura mare grau floare porumb si face lucrari mecanizate ala e un tractorist mecanizator . fermierul are cultura mare are vie pomi sector zoohtenic legume o mica linie de productie dar cel mai important fermierul sta la tara

  5. Acum ca le vireaza banii la timp nu i mai vezi comentand. si ei sunt constienti ca sunt bani pe care nu i merita. profita de faptul ca lumea la tara e imbatranita , inapoiata, cei tineri sunt plecati in strainatate. asa zisi fermieri se imbogatesc prin tot felul de magarii iar lumea de la tara saraceste.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO