• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFIR anunță prelungirea termenului pentru depunerea de proiecte pe cinci submăsuri

    Roxana Dobre -

    VESTEA CARE ADUCE SPERANȚE FERMIERILOR: TERMENUL PENTRU BANI A FOST PRELUNGIT! Agenția de plăți le dă o nouă șansă producătorilor agricoli din românia să obțină bani pentru anul 2016. Mai exact, este vorba despre Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) care anunţă că cei interesați mai pot depune cereri pentru finanțarea investițiilor în exploatații pomicole și în unități de procesare și după termenul-limită!

    AFIR anunță prelungirea sesiunii de depunere a proiectelor de investiții pentru submăsurile (sM) 4.1a „Investiții în exploatații pomicole”, 4.2 „Sprijin pentru investiții în prelucrarea/comercializarea și/sau dezvoltarea de produse agricole” și 4.2a „Sprijin pentru investiții în prelucrarea/comercializarea și/sau dezvoltarea de produse pomicole” până la 30 noiembrie 2016, ora 16.00 pentru sM 4.1a și până la 15 decembrie 2016, ora 16.00 pentru submăsurile 4.2 și 4.2a.

    Alocarea bugetară pentru cele 3 submăsuri, stabilită pentru sesiunea 2016 este împărțită astfel: pentru sM 4.1a alocarea este de 70.586.064 euro, pentru sM 4.2 alocarea este de 93.489.143 euro, iar pentru sM 4.2a alocarea este de 8.629.953 euro.

    AFIR precizează că primește solicitări de finanțare în limita plafonului de depunere a proiectelor, respectiv 120% din suma alocată pe sesiune. În prezent mai sunt disponibile fonduri europene nerambursabile după cum urmează:

    -Aproximativ 43,6 milioane de euro pentru sM 4.1a;
    -Aproximativ 68 milioane de euro pentru sM 4.2;
    -Aproximativ 8,6 milioane de europentru sM 4.2a.

    Pragul minim de depunere a proiectelor până la închiderea sesiunii este de 10 puncte (sM 4.1a și sM 4.2a), iar pentru sM 4.2 este de 15 puncte. După încheierea evaluării de către AFIR, proiectele vor fi selectate în funcție de punctajul obținut la criteriile de selecție de către fiecare proiect în parte, în ordine descrescătoare. Selecția proiectelor se va realiza în limita alocării disponibile în 2016.

    Toți cei interesați să depună proiecte de investiții în exploatații pomicole, dar și pentru procesare în sectoarele agricol și pomicol, pot consulta gratuit pe pagina oficială de internet a Agenției (www.afir.info) Ghidul Solicitantului pentru submăsurile amintite.


    Te-ar mai putea interesa

    Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Când se plantează roșiile în grădină – calendar Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Fermierii olandezi își mută fermele în alte țări din cauza resctricțiilor de mediu din Olanda Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Carrefour a anunțat câștigătorii Premiilor Internaționale pentru Tranziție Alimentară