SEMINȚELE VIITORULUI. Pioneer va aduce în România sămânță drajată, cu microelemente încorporate într-un strat de talc

SEMINȚELE VIITORULUI! Vin la pachet cu microelemente încorporate într-un strat de talc și sunt cea mai nouă tehnologie la care se lucrează pentru a ușura viața fermierilor din România, au anunțat oficialii companiei Pioneer la un eveniment organizat recent în județul Brăila.

jean-ionescu-pioneer-romania

”Viitorul semințelor, nu contează că vor fi porumb, floarea-soarelui sau soia, în următoare perioadă cuprinsă între 5 și 10 ani, a plecat practic din America. La ora actuală fermierul dorește semințe drajate de orice – de soia, de porumb. Aceasta este practic următoarea tehnologie care se va implementa în România și de către Pioneer. Mai clar vom oferi semințe care vor avea microelemente încorporate într-un strat de talc. Rolul talcului, rolul dolomitei este, după cum bine știți unul osmotic, ajută la o vigoare germinativă, la o plecare în vegetație rapidă. Din acest punct de vedere este lucrul pe care ni-l propunem și pe care vi-l promitem în viitoarele campanii comerciale. Vom veni cu astfel de semințe”, a declarat Jean Ionescu, Commercial Unit manager pentru România și Republica Moldova din cadrul companiei DuPoint Pioneer.

La rapiță nu se pot oferi semințe drajate

Singura cultură la care nu se poate aplica o astfel de tehnică inovativă este cea de rapiță, întrucât condițiile specifice din România, din perioada de semănat, limitează puterea de germinare a semințelor.

”Cultura la care nu vom aplica această nouă tehnologie, la condițiile României este rapița. La această cultură nu vom promova niciodată semințe drajate din cauza faptului că o mare mare problemă la rapiță este răsărirea, iar condițiile de secetă din perioada semănatului sunt factori limitativi. Fiind o cultură la care factorul limitativ este seceta o sămânță drajată nu germinează, adică are o răsărire mult mai greoaie, din această cauză la rapiță nu vom veni în piață cu așa ceva”, ne-a spus șeful Pioneer România.

Despre procedeul de drajare al semințelor

Drajarea semințelor este o tehnică ce a fost folosită la început pentru legumicultură și odată văzut avantajul acestei tehnicii, companiile din America au încercat să o implementeze și pentru cultura mare.

Avantajul seminţelor de legume drajate este că permit semănatul de precizie. Legumele cu seminţe mici necesită un timp îndelungat pentru a le semăna, dar şi repicarea lor la distanţe potrivite este o muncă destul de grea. Această tehnică constă în acoperirea seminţelor cu o peliculă, având în componenţă un liant, substanţe insecto-fungicide, erbicide, biostimulatori şi în unele cazuri substanţe nutritive şi microelemente. Seminţele primesc o formă regulată, cu avantaje importante pentru semnatul de precizie.

Este indicat ca seminţele drajate să fie semănate în sol reavăn şi mai la suprafaţă, deoarece mai adânc este aer mai puţin şi astfel răsărirea este mai dificilă. Până la răsărirea seminţelor patul germinativ se menţine umed.

Be the first to comment

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*