Știri

SOLUȚIA dată de TRAIAN BĂSESCU pentru STOPAREA VÂNZĂRII TERENURILOR CĂTRE STRĂINI!

Fostul președinte al României – Traian Băsescu, despre înstrăinarea pământului românesc! Actualul lider al Partidului Mișcarea Populară a vizitat Târgul Indagra și s-a oprit la standul Federației Naționale Pro Agro acolo unde, în premieră în România, se strâng semnături pentru protejarea pământului românesc! Fermierii au demarat prima acțiune a reprezentanților din sectorul agricol care cer revizuirea Constituției în sensul declarării pământului ca patrimoniu național și limitând astfel înstrăinarea acestuia.

Traian Băsescu spune că cea mai bună soluție pentru păstrarea proprietarilor de pământ românesc este ca băncile să acorde credite avantajoase. ”Străinii obțin credite mult mai ușor în țările lor și pot cumpăra pământ în România. Iar în țara noastră se obțin credite în condiții mai grele decât străinii iar asta înseamnă că străinii sunt avantajați. Deci trebuie găsită o formă de creditare competitivă care să ai ajute pe români să cumpere terenuri. Interdicții sunt mai greu de gestionat și cred că este ușor pentru un străin să își facă o firmă în România și pe urmă spune că l-a cumpărat o firmă românească, ceea ce, evident nu este adevărat”, a declarat Băsescu sâmbătă la Târgul Indagra.

Agrointeligența -wwww.agrointel.ro l-a întrebat pe fostul președintele dacă în timpul mandatului său a primit informații că străinii sunt favorizați pentru achiziția de teren, în detrimentul fermierilor români. ”Nu am avut informații că ar fi favorizați străinii dar am avut informații că bietul țăran la 2-3 hectare le vindea bucuros fără să își dea seama că cineva consolidează suprafețe. Vă dau exemplul personal: persoana de la care am cumpărat eu așa a făcut. L-a achiziționat cu prețuri mici de la fiecare cu 2 hectare și mi l-a vândut mie cu 4.500 de euro pe hectarul, după ce a fost consolidat. Anul aceasta la reevaluarea cred că terenul o să valoreze 6.500 de euro deja. Momentan nu știe nimeni cât pământ a fost vândut până în prezent. Clar că trebuie reglementată îngrădirea terenurilor către străini numai că, în 2013, când a cumpărat fiica mea teren de la un italian au sărit toți”, a mai punctat Băsescu.

Vă reamintim că reprezentanții Federației Naționale Pro Agro au început strângerea de semnături și au făcut anunțul oficial al demarării campaniei în cadrul întâlnirii pe care fermierii au avut-o cu președintele Klaus Iohannis. Chiar șeful statului s-a arătat nemulțumit că 30% din suprafața arabilă nu mai aparține cetăților români.

20 Comentarii la SOLUȚIA dată de TRAIAN BĂSESCU pentru STOPAREA VÂNZĂRII TERENURILOR CĂTRE STRĂINI!

  1. CURAT SI MURDAR.
    RUSINE D-LE BASESCU, SE VEDE DE LA O POSTA CA STRATEGIA TA A FOST SA DEVI MOSIER, FOLOSINDU -TE DE CONSILIERII PRESIDENTIALI. uNUL A FOST CEL CE A VOTAT CU DOUA MAINI IN PARLAMENT A. RADULESCU. ESTI UN VANZATOR DE TARA ASA CUM AI VANDUT SI FLOTA ROMANEASCA. RUSINE, RUSINE, RUSINE.

  2. este foarte simplu, eu sunt impotriva limitarii si a interzicerii vanzarii terenului, nu are nici o relevanta, eu vreau sa fiu sprijinit sa imi finantez activitatea, credite garantate de stat sau alt mod, vreau reducerea birocratiei si responsabilitatea birocratilor, nu imi convine ca la apia se ridica din umeri si vai saracii trebuie sa lucre si sambata si duminica, vreau o impozitare corecta, vreau ca micul fermier sa fie ajutat nu fugarit de anaf si alte institutii de birocratii puturosii, si mai terminatii ca nu straini ne incurca ne incurca romanii nostrii, daragii nostrii birocratii puturosii, au dat legea ai cu marketurile, e dezastru, sau temut sa nu treaca pe la fisc ceea ce se vinde, mai mult incurca, asta e realitatea, nu ma deranjeaza ca cumpara strain, sa lucreze terenu si gata, pe mine nu ma incurca ca fac concurenta cu el ci ca ma omoara incet birocratul roman

  3. Nenorocirea nu este numai vanzarea pamantului ci si comasarea terenurilor in mosii uriase de pana la 60000 de ha(caz libanez in jud.Calarasi)in mana unui propietar.Acest lucru va crea mari dificultati sociale.La fel si in zootehnie.De ce nu se ia modelul european de limitare a propietatilor funciare si al nr.de animale,predominand ferma familiala.Impozitarea
    progresiva a suprafetelor de teren si al nr.de animale pt descurajarea acumularilor de teren.Organizarea asoc.agricole pt valorificarea prod.agricole,aprovizionare in conditii avantajoase,irigatii si mecanizare.Creerea unui fond de investitii al agriculturii finantat cu 20% din valoarea subventiilor si 20 % din impozitarea terenurilor agricole
    si animalelor pt acordarea de imprumuturi cu dobanda mica
    privind dezvoltarea asociatilor agricole cu statut juridic
    cu scopul de a procura utilaje agr.animale de prasila,silozuri
    si depozite frigorifice,minifabrici pt prelucrarea materiilor
    prime.Toate in patrimoniul asociatiei cu obligatia de deservire a membrilor asociati.ex.Maternitate de purcei,clocitori pt rase performante,utilaje agric.si mijloace de transport,atelier.de reparat si intretinut utilaje agricole,si alte servicii.Ganditi-va ce forta ar avea o asociatie formata din circa 100 de fermieri cu o suprafata
    de 1500 de ha.si ce forta de investitii ar capata subventiile
    pt cele 1500 de ha.Eu asa vad viitorul si cred ca ar fi cea mai performanta forma de organizare a agriculturii.Beneficiile si productia se va impartii in functie de suprafata de teren intrata in asociatie.Afara de asta membrii asociati pot lucra si ca salariati zilieri,sezonieri,sau permanenti dupa cum se hotareste de mebrii asociati.

  4. Grosul vânzărilor la terenurile arabile s-au făcut între anii 2007-2014 ,atunci s-a vândut teren către străini prin firme cu capital străin cu sume între 900 și 3000 lei iar acum aceste firme vând fictiv proprietarilor adevărați m-a întreb domnule fost președinte atunci de ce nu ați lut măsuri nu aveați nevoie de imagine ca acum

    • vb fara sa cunosti acest domenui, terenul sa vandut din 1998, avant a fost din 2000, 2001 pana prin 2005, 2007, firme nu au existat cu capital strainii, ci eventual finantare iar ele functioneza si acum, uni va mandriti cu ele, problema e alta si care tot ai nostril romanii le creaa nu straini, nu se doreste acordarea de sprijin fermierilor mici si mijlocii, asta e problema, nu o mai dati cu vanzarea terenului ca nu are a face, pe mine asta ma incurca nu ca cumpara strain ci ca ai mei nu ma sprijina

  5. Ne-ai vandut la taraba pa nimic , ne-ai facut slugi pa pamanturile inaintasilor nostri ,castigate cu baioneta in mana , acum vii cu sfaturi, RUSINE SA-TI FIE

  6. Dl Basescu a pus punctul pe ,,I”.
    Pe lângă propunerile făcute de guvern de a limita suprafața ,Soluția pt romani PF si PJ este ca bancile cu garanția statului sa acorde credite in lei pe perioada de 25 ani cu dobanda de Rob la 3 luni + 1,5% = 2% pe an fara comisioane =DAE.
    Creditul bancar pt cumpărarea de terenuri agricole este un credit mai sigur decat creditul pt prima casa.

    • Statul poate sa dea garantii numai cetățenilor romani sau numai firmelor cu asociați/ acționari romani si in modul acesta ar pune pe picior de egalitate investitorul roman cu cel străin.

  7. Fratilor, veniti-va-n fire!.. A fost presedinte 8 ani de zile, perioada in care a fost vandut cea mai mare a terenurilor agrigole romanesti, iar acum vine cu sfaturi!?

    MARS!

  8. Cu toata stima,e cam tarziu cu sfaturile fostului presedinte impus de UE!Recunoaste singur ca stia despre schema si a profitat de ea.Acum,o denunta!Superb!

    Daca imi permiteti o sugestie chiar daca suntem cu totii tarani,nu strica sa ne straduim sa vorbim si sa scriem corect!Macar atunci cand folosim limba materna,zic.

    • dute bai cu scriera ta corecta cu to, mai lasa ma cu limba maternal, de fapt faci si tu greseli dar de nu vezi decat pe altii

    • Toti am stiut ce ne asteapta odata cu intrarea in U.E .Pentru ca natia noastra a avut la momentul acela adevaratii tradatori si au negociat in genunchi intrarea noastra in U.E. Cu preturi inimaginabile (vezi OMV Austria) .Astazi aceiasi vor sa vina la guvernarea tarii sa termine ce au inceput . Cu asemenea oameni care au guvernat tara din 1990 pana in prezent putine sanse se intrevad la orizont.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO