• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! Adrian Pintea, APIA: ”Este posibil să terminăm mai devreme plata avansului din subvenții”

    Roxana Dobre -

    VESTEA ȘEFULUI APIA DESPRE PLATA AVANSULUI CĂTRE FERMIERI, mai exact despre termenul la care toți beneficiarii eligibili vor avea banii în conturi! După o campanie 2015 cu foarte multe probleme, plățile către fermieri par să intre în linie dreaptă și, mai mult decât atât, acestea ar putea să fie finalizate mai devreme de data – limită 30 noiembrie. O spune Adrian Pintea, director general al APIA, cel care a reușit deja, cu sprijinul susținut al funcționarilor de la centrele locale și județene din țară, să plătească fermierilor mai mult de jumătate de miliard de euro în numai 14 zile.

    Adrian Pintea, director general al APIA, a declarat în exclusivitate pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro că agenția de plăți a transferat în”white list” (lista dosarelor gata de plată n.r) deja circa 700.000 de fermieri care urmează să fie autorizați la plată. La ultima comunicare către presă, APIA raporta un număr de 496.863 de producători agricoli.

    ”Sunt plăți record, în data de 21 octombrie am început plățile și în 14 zile am plătit peste jumătate de miliard de euro în conturile fermierilor. (…) Categoric! Este posibil să terminăm plățile chiar mai devreme de data de 30 noiembrie iar vineri, 4 noiembrie, au mai fost introduși fermieri în acel celebru white list. Deci ne apropiem în jur de 700.000 de fermieri care sunt în lucru și în săptămânile viitoare vor fi autorizați la plată”, a subliniat Adrian Pintea.

    Vă reamintim că Ministerul Agriculturii s-a împrumut de 1,43 miliarde de lei de la Ministerului Finanţelor, din contul de venituri din privatizare, până la sfârşitul anului 2016 pentru a putea face plățile în avans pentru subvențiile din campania 2016.

    După efectuarea plăţilor de către APIA, documentele aferente acestor plăţi vor fi transmise Comisiei Europene, iar Comisia le va rambursa Ministerului Agriculturii, urmând a fi restituite Ministerului Finanţelor până la finalul acestui an.

    Din suma împrumutată este acoperit necesarul de finanţare pentru avansul din plata unică pe suprafaţă aferentă anului 2016 – SAPS corespunzător unui cuantum al plăţii unice pe suprafaţă de minimum 96,88 euro/ha în 2016, respectiv o creştere cu 12,2% faţă de anul 2015. Prin plata acestui avans, costurile aferente înfiinţării culturilor agricole din această toamnă vor fi acoperite, în medie, în limita a circa 20%.

    Mai este acoperit, de asemenea, şi avansul privind plata pentru tinerii fermieri, corespunzător unui cuantum al plăţii de minimum 22,87 euro/ha în 2016, respectiv o creştere cu 11,5% faţă de anul 2015, ca şi avansul privind plata redistributivă I şi II, corespunzător unui cuantum al plăţii de minimum 5 euro/ha şi respectiv 48,85 euro/ha. Împrumutul mai asigură şi avansul privind plata pentru practicile agricole benefice pentru climă şi mediu, corespunzător unui cuantum al plăţii de minimum 57,37 euro/ha.

    De precizat că partea de zootehnie nu intră la plata avansului, similar cu modul în care s-a procedat și anii trecuți. Data-limită pentru plata avansului este 30 noiembrie urmând ca după data de 1 decembrie agenția de plăți să înceapă plățile regulare.


    Te-ar mai putea interesa

    Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier Când se seamănă semințele de roșii Plânsul viței de vie. De ce ”plânge” via primăvara

    Ultimele știri

    România – primul loc în UE anul trecut la suprafața cultivată cu porumb și floarea-soarelui Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini