• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CICLONUL care a lovit Italia AJUNGE ȘI ÎN ROMÂNIA! VREMEA se schimbă RADICAL – PROGNOZA COMPLETĂ!

    agrointeligenta.ro -

    Ciclonul care a lovit Italia ajunge şi în ţara noastră! Potrivit Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în următoarele 3 zile, vremea se schimbă radical: ploi, vânt, ninsori în zonele înalte şi temperaturi, în unele zone, mai mici cu 15 grade, iar efectele se vor resimți și în următoarele două săptămâni.

    ciclon-italia

    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că pentru intervalul 7-20 noiembrie vremea va fi caracterizată de instabilitate în majoritatea regiunilor, astfel că valorile termice vor scădea brusc până pe 13 noiembrie când vremea se încălzește. De asemenea, probabilitatea apariției precipitațiilor se va menține ridicată la nivel național, în timp ce la munte va ninge.

    Iată cum se prezintă prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni:

    Vremea în Banat – scăderi semnificative de temperatură și ploi

    În Banat, pe parcursul primei săptămâni valorile termice vor scădea de la o zi la alta, astfel că vremea va deveni mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă din an, cu precădere în intervalul 9-11 noiembrie. În medie, temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 10°C, iar cele minime între 0 și 6°C, valori mai scăzute, preponderent negative, urmând a se înregistra în dimineața zilei de 11 noiembrie. Începând cu 13 noiembrie, temperatura aerului va fi în creștere, ajungând la valori peste cele normale în a doua decadă de noiembrie. Astfel, sunt estimate maxime de 12-15°C și minime de 4-6°C, în medie regională. Probabilitatea pentru ploi se va menține ridicată pe parcursul celor două săptămâni și vor fi intervale în care se vor cumula cantități de apă mai importante. În zilele cele mai reci vor fi posibile trecător și precipitații mixte în zonele deluroase.

    Vremea în Crișana – căderi importante de precipitații

    În Crișana, în prima săptămână, valorile termice vor scădea de la o zi la alta, astfel că vremea va deveni mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă din an, cu precădere în intervalul 9-11 noiembrie; în medie, temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 10°C, iar cele minime între 0 și 5°C, valori mai scăzute, preponderent negative, urmând a se înregistra în dimineața zilei de 11 noiembrie. Începând din 13 noiembrie, temperatura aerului va fi în creștere, ajungând la valori peste cele normale în a doua decadă de noiembrie. Astfel, sunt estimate maxime de 11-14°C și minime de 3-5°C, în medie regională. Probabilitatea pentru ploi se va menține ridicată pe parcursul celor două săptămâni și vor fi intervale în care se vor cumula cantități de apă mai importante. În zilele cele mai reci, vor fi posibile trecător și precipitații mixte în zonele deluroase.

    Vremea în Transilvania – în ușoară creștere

    În Transilvania, pe parcursul primei săptămâni, valorile termice vor scădea de la o zi la alta, astfel că vremea va deveni mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă din an. În medie, temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 8°C, iar cele minime între 0 și 4°C, valori mai scăzute, preponderent negative, urmând a se înregistra în diminețile de 11 și 12 noiembrie. Începând din 13 noiembrie, temperatura aerului va fi în creștere treptată, ajungând la valori ușor peste cele normale în a doua decadă de noiembrie. Astfel, sunt estimate maxime de 8-12°C și minime de 0-3°C, în medie regională. Probabilitatea pentru precipitații se va menține ridicată în majoritatea zilelor din intervalul de referință și vor fi perioade în care vor fi posibile cantități de apă mai importante. Între 9-11 noiembrie se vor semnala și precipitații mixte.

    Vremea în Maramureș – se va înregistra o minimă de – 3°C

    În Maramureș, pe parcursul primei săptămâni, valorile termice vor scădea de la o zi la alta, astfel că vremea va deveni rece pentru această perioadă din an, cu precădere în intervalul 9-11 noiembrie. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 7°C, iar cele minime vor deveni preponderent negative și se vor situa între -3 și 1°C, mediat pe regiune. Începând din 13 noiembrie, temperaturile vor fi în creștere treptată, astfel că vor depăși ușor valorile climatologice specifice în a doua decadă de noiembrie. Astfel, sunt estimate maxime de 8-12°C și minime de 2-4°C, mediat pe regiune. Probabilitatea pentru ploi se va menține ridicată în majoritatea zilelor din intervalul de referință și vor fi perioade în care cantitățile de apă cumulate pot fi mai importante. În jurul datei de 10 noiembrie se vor semnala și precipitații mixte.

    Vremea în Moldova – temperaturi în scădere și precipitații mixte

    În Moldova, începând din 8 noiembrie, valorile termice vor scădea brusc, astfel că pe parcursul primei săptămâni, vremea va deveni mult mai rece decât ar fi normal în această perioadă din an; în medie, temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 8°C, iar cele minime între 0 și 4°C, valori mai scăzute, preponderent negative, urmând a se înregistra în diminețile de 11 și 12 noiembrie. Începând din 13 noiembrie, temperatura aerului va fi în creștere, ajungând la valori peste cele normale în a doua decadă de noiembrie. Astfel, sunt estimate medii regionale de 7-13°C ziua și 1-4°C noaptea. Probabilitatea pentru precipitații se va menține ridicată pe parcursul celor două săptămâni, dar cu precădere în perioada 8-11 noiembrie când se pot cumula local și cantități de apă mai importante. Și tot în aceeași perioadă, se vor semnala și precipitații mixte.

    Vremea în Dobrogea – temperaturi mai mici decât media

    În Dobrogea, în primele zile, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele climatologic specifice acestei perioade din an, respectiv medii de 14-16°C la cele diurne și 6-10 grade la cele nocturne. Scăderea bruscă de temperatură ce se va resimți din data de 10 noiembrie va determina o vreme mai rece decât normal, cu maxime de 7…9 grade și minime de 3…6 grade. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creștere ce se vor situa peste cele obișnuite ale perioadei, cu valori mediate pe regiune de 10…14 grade, la maxime și de 3…7 grade la minime. Probabilitatea pentru ploi se va menține ridicată în special în prima săptămână când vor fi intervale în care se vor cumula cantități de apă mai însemnate.

    Vremea în Muntenia – se răcește brusc

    În Muntenia, începând din data de 8 noiembrie, vremea se va răci brusc și semnificativ, devenind mult mai rece decât ar fi normal în această perioadă din an. Valorile maxime mediate regional vor scădea până la un ecart de 6-8°C, iar cele minime până la 1-4°C, temperaturi ușor mai mari fiind de așteptat doar în sud-estul regiunii în 8 și 9 noiembrie. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va fi în creștere, ajungând la valori peste cele climatologic specifice, respectiv 10-14°C ziua și 3-7°C noaptea, medii pe regiune. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține ridicată pe parcursul primei săptămâni când vor fi intervale în care se vor cumula cantități de apă mai însemnate. În zilele cele mai reci, trecător vor fi posibile precipitații mixte.

    Vremea în Oltenia – se vor ating minime de zero grade

    În Oltenia, pe parcursul primei săptămâni, vremea se va răci semnificativ, astfel că valorile de temperatură vor fi mai scăzute decât cele obișnuite ale perioadei, cu maxime de 6-9°C și minime de 0-4°C, medie regională. După data de 13 noiembrie este estimată o creștere treptată a valorilor termice, acestea urmând a se situa ușor peste cele specifice climatologic, cu maxime de 9-12°C și minime de 3-6°C noaptea, mediat pe regiune. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține relativ ridicată, în special pe parcursul primei săptămâni când vor fi intervale în care se vor cumula cantități de apă mai însemnate.

    Sursa: Adevarul.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Când se plantează roșiile în grădină – calendar A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA