• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚII 2016. Director APIA: S-au virat banii de avans și către fermieri aflați în eșantionul de control

    agrointeligenta.ro -

    AVANS APIA 2016 ȘI PENTRU FERMIERII DIN EȘANTIONUL DE CONTROL! O confirmă un director din cadrul APIA care spune că o parte din cei peste 600.000 de fermieri care au intrat până acum la plățile primei tranșe din subvenția pe 2016 sunt agricultori care sunt în eșantionul de control pe acest an și care au fost verificați de către inspectorii județeni. 

    La nivelul judeţului Dolj, aproximativ 30.000 de fermieri au primit decizie de plată pozitivă pentru avansul aferent campaniei 2016, reprezentând aproximativ 75% din totalul de 39.740 de fermieri care au depus cerere unică de plată pentru acest an. Directorul APIA Dolj, Laurenţiu Dădulescu, susţine că între aceştia sunt incluşi şi fermieri care au fost controlaţi de reprezentanţii agenţiei.

    „Plăţile au început în octombrie, iar noi am autorizat peste 75 la sută dintre fermieri, inclusiv dintre cei care au fost controlaţi. În cazul multora dintre ei, banii sunt deja în conturi, iar până la sfârşitul lunii toţi agricultorii care trebuie să îşi primească avansul vor avea banii în cont. Nu vrem să îi mai dezamăgim pe fermieri şi dorim ca banii să ajungă cât mai repede la ei“, a spus Laurenţiu Dădulescu pentru Gazeta de Sud.

    Conform aceleiași surse care îl citează pe Adrian Pintea, directorul general al APIA, la nivel naţional, pe 10 noiembrie s-au virat 644 de milioane de euro în conturile a 652.314 fermieri.

    Se acordă 69% din plata unică pe suprafaţă – SAPS, care este de minimum 96,88 euro/ha, și același procent din schema pentru tineri fermieri este de 22,87 euro/ha, iar în ceea ce priveşte plata redistributivă, agricultorii care au între 1 şi 5 hectare vor primi cinci euro pe hectar. În schimb, cei care au între 5 şi 30 de hectare vor primi același calcul făcut pentru 48,85 euro pe hectar. Pentru ce depăşeşte 30 de hectare nu se mai plăteşte plata redistributivă, iar fermierul rămâne cu restul schemelor. Pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (Plata pentru înverzire) se acordă același procent din 57,37 euro/ha.

    Vă reamintim că plata avansului pentru anul 2016 se va încheia pe 30 noiembrie, urmând ca din 1 decembrie, APIA să poată demara plățile integrale din subvențiile pe anul 2016.


    Te-ar mai putea interesa

    Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier Șeful de la Agricultură – anunț în Parlament despre plata subvențiilor APIA

    Ultimele știri

    Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE