EXCLUSIV! Adrian Pintea, APIA: ”Avem 713.000 de fermieri cu 734 de milioane de euro, plătite”

Bani în conturile fermierilor! Directorul general al agenției de plăți vine cu o veste excelentă pentru fermierii care așteaptă sumele acordate drept avans din subvențiile pentru campania 2016. Sunt deja 713.000 de fermieri plătiți de APIA iar funcționarii agenției de plăți sunt pregătiți ca de la 1 decembrie să înceapă plățile regulare!

Avem 713.000 de fermieri cu 734 de milioane de euro, plătite. Plățile decurg bine dar nu aș putea spune ce sumă finală o să reușim să achităm în avans fermierilor până la 30 noiembrie. Cel mai probabil o să plătim minim 800 de milioane de euro dar încă așteptăm pentru că ne grăbim să începem și diferența pentru plata finală, începând cu 1 decembrie”, a declarat în exclusivitate pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro, directorul general al APIA, Adrian Pintea.

Acesta a mai spus că și fermierii care se află în control au început să intre la plata avansului singura condiție este ca agricultorului respectiv să i se fi finalizat controlul iar rata de eroare să nu depășească 5 %. ”Imediat ce se finalizează controlul, vine o adresă semnată de către directorul executiv județean și se introduc datele pentru avans. Dar condiția este ca fermierul să nu aibă acea rată de eroare de 5 %”, a mai explicat Adrian Pintea.

Vă reamintim că plata avansului a fost demarată din 17 octombrie și se va finaliza în data de 30 noiembrie, urmând ca din 1 decembrie, APIA să treacă la plata integrală a subvențiilor pentru acest an. Ca și primă tranșă, fermierii primesc acum 69% din cuantumul stabilit pe suprafață pe următoarele scheme:

Schema de plată unică pe suprafață – SAPS: 96,8861 euro/ha

Schema de plată redistributivă:
Nivelul 1 (1-5 ha) = 5 euro/ha
Nivelul 2 (5-30 ha) = 48,8554 euro/ha

Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire): 57,3714 euro/ha

Schema de plată pentru tinerii fermieri: 22,8718 euro/ha

Deși cuatumurile plăților APIA sunt mereu exprimate în euro, agenția de plăți virează fermierilor contravaloarea aceastor sume în lei. Pentru anul 2016, plățile se calculează după cursul Băncii Centrale Europene din data de referință 30 septembrie 2016, și care a fost de 4,4537 lei pentru un euro.

28 Comentarii la EXCLUSIV! Adrian Pintea, APIA: ”Avem 713.000 de fermieri cu 734 de milioane de euro, plătite”

  1. PAMANTUL E AICI NU O SA IL IA NIMENI. LOCURI DE MUNCA NU SUNT STAU TINERII NOSTRI SLUGI PRIN STRAINATATE CA AICI IN TARA NU AU UNDE SI DACA AU O FAC PE SALARII DE MIZERIE . HAI SICTIR VINDETI PAMANTUL NUMAI LA STRAINI .

  2. trebuie facute publice toate datele cu fermierii de cand au inceput sa se dea subventiile . puse pe site la APIA ANAF ITM cu banii care le au fost virati din subventii din rambursari de tva din calamitati si o sa vedeti ca asa zisi fermieri s-au imbogatit pe spinarea proprietarilor de teren. impozitele la primarie tot proprietarul terenului le plateste. cum circula cu utilaje de sute de mii de euro pe drumuri publice fara itp rca rovigneta . distrug zonele rurale depopuleaza satele tinerii de la sate pleaca in strainatate. de unde au bani de utilaje de sute de mii de euro?

  3. La categoria cozi de topor se inscriu si strainii de neam ciolica si giohanis .PRIMUL NU A TRECUT INCA DE PUBERTATE FIIND PLIN DE ACNEE SI AL DOILEA ESTE FRATELE LUI ROBOCOP,iN CONCLUZIE FAC PARTE DINTRO CATEGORIE ALTA DECIT A OAMENILOR dEASEMENI MULTI ALTII INCEPIND CU CEI CARE AU TRADAT TARA DE A LUNGUL TIMPULUI , mAI DE CURIND BUBEX ILIESCU .CEI DUPA EL .RAHATUL STANCULESCU UN PSEUDO MILITAR SI MUUUUUUULTI ALTI. ALINULE SPECIMENULE ,SOLUTIA ESTE MILITARIE SI DISCIPLINA COREEANA PTR RESTABILIREA ORDINII SAU ORICUM MAI BINE SA MORI LUPTIND DAR CU DEMNITATE DECIT SCLAV PE AL TAU PAMINT.A LA COTE.

  4. Postacule ALIN, Nu angajeaza lucratori sau folosesc oameni ce lucreaza la negru .si au mii de ha pe care le lucreaza cu citeva utilaje uriase si doar 3. 4 oameni strainii care in cirdasie cu cozile de topor din Tara au intrat in possia a mii de ha.Uite inconstientule .o cooperativa prin ardeal .fost cap salvat si transformat in asociatie .condus de romani ,angajeaza lucratori si dau salarii la tractoristi de 2000 euro, Este o minune ca exista avind in vedere ca sint inconjurati de straini .fara muma fara tata .fara patrie .patria lor fiind banul si exploatarea oamenilor, straini care au primit zeci de mii de ha dind mita celor are au fost si sint prin guvern .parlment .etc Unii. Academician din Ardeal spune ca o exploatatie agricola ptr a fi eficienta din orice punct de vedere.trebuie sa nu depaseasca 300 ha.hai 500.Sustine Legea asta? NU. Mai multe exploatatii agricole egal si mai multe locuri de munca ,Invata istoria adevarata.Sub conducerea bravului conducator CEAUSESCU ,pictat ca dictator deoarece lupta ptr Tara si si iubea poporul ,pictat de aceeasi mass media de astazi .majoritara.agricultura romaneasca era infloritoare.ABSOLVENTI DE AGRONOMIE CA TINE AJUNGEAU INGINERI >AVEAU ASIGURATE LOCURI DE MUNCA SI ERAU TARE PRETUITI IN SOCIETATE .BAGA LA BIBILICA.

    • Postacule „Alina’ Este evident ca te inscrii la subcategoriia de asa zisii „tineri liberi si frumosi”, Inventati in atelierele progresistilor internationalisi ,satanisti .care impreuna cu cozile de topor din toate tarile .urmaresc desfiintarea Natiunilor ,ceea ce este contra firii.Trezestete crierule spalat ,Nu mai apara pe cei care au pus jugul pe noi .CUM poti apara pe cei care ne au furat pamintul de sub noi?Pamintulromanesc este sfint.El este sfintit si dobindit cu singele stramosilor nostri .ai romanilor,Nimeni nu va reusi sa ne ingenuncheze niciodata ,desi continuu incearca ,Tu nu esti roman .Tu esti o clona confectionata in laboratoarele sataniste ce actioneaza la nivel mondial .gen Soros, masonii ,clintonii,merchelii si alti clingonieni .Adica tu sustii ca vinzarea pamintului de sub noi si instrainarea lui nu este o crima????Este un act de inalta tradare iar cei care l au facut isi vor primi pedeapsa Ia si citeste un site ce spune adevarul :MIscarea ptr apararea ORtodoxiei.M as bucura sa te umanizezi clonoule.

  5. Ziarul Fluierul:Stringere semnaturi ptr. petitie ptr o lege care sa prevada nationalizarea resurselor naturale ale Tarii.50% din pamintul Tarii este vindut oficial strainilor ,CRIMA >GENOCID>Vinovatii trebuie sa li se taie capul pe loc .ca in filmele coreene istorice .si actionat fulger ptr redobindirea independnteii .si suveranitatii TARII.SI a demnitatii cetatenilor romani .a celor care au suflet si sufera ptr injosirea la care sint supusi dupa anul 1989 .a celor care nu au creierul spalat si duduie de fricire ca acum au burtile pline de mult doritele banane .portocale ce inainte nu se gaseau ci .doar „adidasi” oase de porc. RIMELOR ,BAGATI LA CAPUL PROST:MAI BINE SA MURIM IN LUPTA DEMNI DECIT SLUGI PE AL NOST PAMINT>

  6. Şi uite-aşa unii ca ,,Alina” ajung să lucreze pe la APIA sau mai rău, prin minister; şi te mai miri de ce mama măsii merg treburile anapoda în țara asta. O vietate ca Alina, deşi a terminat o facultate de agricultură, habar nu are ce este un fermier, o fermă sau un angajat. ,,Ea” aşteaptă să i se dea loc de muncă bine plătit, dar să nu fie pusă la trabă. Habar nu are ce este o subvenție, ce rol are şi ce este concurența neloială făcută de produsele fermierilor europeni, plătiți cu subvenții de 7-8 ori mai mari ca în România.

  7. un cetatean, subscriu in totalitate la cele scrise de tine, in privinta alinei.
    de mult timp zic eu ca alina are ceva frustrari sexuale, dar nu ma asculta nimeni…!

  8. Catre postacul ALINA. ALINUTO DRAGULE tu nu esti fata Semnezi cu nume de fata dar nu esti fata .Garantat esti mascul .dar mascul degenerat .Ai facut opratie d schimbare de sex.Hai .las o asa.cum a ramas. pune la bibilica ce ti spun .Mondialistii .corporatistii au avut grija ca in Romania, sprijiniti de cozile de topor .dastia ca tine.sa dea taranului terenul agricol ,inapoi.dar,fara a l educa sa se asocieze si a fi sprijinit sa si cumpere utilaje .L au lasat prost,ptr. ca el sa si vinda terenul mai pe degeaba tutelor de asa zisi mari arendasi .acestia fiind reprezentantii zisilor guvernanti ,parlamentari ,etc.si alte specimene denaturate ale naturii.Mai mult,. sa l vinda strainilor.Asa zisii tehnocrati,sint virful aisbergului.si minciunii,si dezinformarii. Pe ei criticai ,nu pe noi agricultorii patrioti care au niste zeci de ha .pe care nu sintem lasati sa le lucram fiind sabotati cu abilitate.REvenind la tine .Tare frustrat esti Alinule Oare. te a violat vre un agricultor neaos gen Ion din romanul lui Rebreanu Rascoala si mai vrei?

  9. Mincinosi, ipocriti si incapabili. Si cu comportament de vatafi pe mosie nu de slujbasi la stat. Nici poveste de plati prezentate. Singura mea satisfactie e ca mai devreme sau mai tarziu au pregatit cate un pat in celula.

  10. m au disperat fermierii ca pot lucra ei singuri 100 de ha .nu zau asa. da agriculturs se face singura ?numai culturs mare au? si nici acolo nu poti lucra singur. de ce nu vor sa se asocieze fermierii? ca se tem de furst de saracie ca nui mai satura dracu de bani. asociati ei vor fi mai puternici si pot dezvolta zonele rurale.

  11. Nu poate nimeni s-ii inchida gura Alinutei ca este tare frustrata.Nu stiu unde viseaza ea ca mai gaseste ea pamant cu 200 de ron arenda sau om pe care sa-l platesti cu mai nimic. Tot bate campii cu un PFA fara angajati. Sunt ferme care cu ajutorul tehnologiei pot lucra peste 200 ha doar cu un om si acela este fermierul. Alinuta cred ca a ramas blocata in timp cand se facea agricultura cu U650, in ziua de azi nu i-ti poti permite sa schimbi oameni ca pe ciorapi cand ai tractoare care costa peste 100000 euro iar de obicei un mecanizator castiga net intre 100-200 ron pe zi. Te rog Alinuta cauta un alt site cu alt domeniu unde sa poti bate campii in continuare. PS sunt fermier!

  12. Cum pot sa minta in halul asta azi la banca au fost platiti 5 fermieri cu mai nimic !
    Si ei ies pe post tvr si spun ca au facut platile.dar bancile nu ai dau .
    Am scos extras de cont vreo 40de persoane si bani o.

  13. De ce ma face sa cred ca unii nu stiu cu ce se mănâncă agricultura si scriu comentari de pagini..dar nu au habar care este investiția unui fermier care depinde de timp (seceta ,inundate ,etc)este simplu sa judeci un fermier pt arenda care o da taranului dar numai el stie investiția si munca pană cand ajung la roade numai punem ca sunt fermieri care rămân cu satisfactia ca dau arenda si poate socotindu-se pe acel an rămâne doar cu munca si speranța ca la anul va vi mai bine Alina ai aflat ca anul asta sunt fermieri care din cauza timpului neprielnic au încă de recoltat porumbul?a arunca vorbe în vânt este usor ,mai greu este sa stiim ce inseamna a fi fermier

  14. chiar de voi astia care terminati studii superioare imi este tare mila ca nu aveti unde sa lucrati si veti fi nevoiti sa lauti calea strainatatii. dina cauza statului roman ca nu intervine sa opreasca aceste valuri de absolventi sa inchida facultatile si liceele cu profil agricol daca nu vor gasi o solutie de anagajare a absolventilor . FERMIERII PUR SI SIMPLU NU VOR SA ANAGAJEZE. NU ca nu au nevoie ci e mai simplu sa lucrezi cu oameni la negru sa i platesti la misto si tu sa te imbogatesti. NU este posibil ca un ANALFABET CU 8 CLASE sa fie fermier Ar trebui sa fie niste criterii de acordare a titulaturii de fermier si acordare a subventiilor beneficii si tot felul de ajutoare. PRIMUL criteri este sa ai studii superioare de profil daca vrei sa te apuci de agricultura daca nu angajeaza unul ca sut destui dornici de un loc de munca si care vrea sa munceasca nu numai sa fie inginer cu numele ci sa faca si munca de jos asa cum muncesc in spania la capsuni oameni cu studii superioare asa si in tara vor munci daca VOR AVEA UNDE. ar fi multe criterii dupa care se acorda subventii : performanta , tehnologii de cultura , randament , profit , angajare de personal , etc

    • Si crezi tu ca din cauza noastră a fermierilor pleacă tinerii în străinătate.Sunt si oamenii care au afacerii de milioane, nu in domeniul agriculturii care au 8 clase sau chiar mai puțin. se vede ca nu ai habar de agricultură. Să știi ca niciodată nu o să îți iasă profitul în agricultură așa cum scie în cărți.Știi, este o vorbă TEORIA CA TEORIA DAR PRACTICA TE OMOARĂ

  15. Fermierii si au cam luat nasul la purtare au deveneit cam impertinenti daca nu zici ca ei esti postac sau cineva tea pus sa comnentezi au fost invatati ca sa le plangem de mila ca ei saracii muncesc si dau de mancare ieftina popultatiei si de fapt ei departe de ochii lumii s au imbogatit au facut miliarde si lea u pus la dos si acum ne rad in nas ne jignesc ca ei sunt realizati. Toate autoritatile statului sa demareze controale in tereitoriu sa i verifice la sange sa faca publice toate averile si listele cu toti fermierii de la apia care au incasat subventii si tot felul de beneficii Anaf sa puna pe net listele cu toti fermierii cu listele da bani incasati din ramburs de tva STATUL SA PUNA IN BALANTA BANII PE CARE I AU INCASTA FERMIERII CU ANGAJATII PE CARE I AU AVUT DECAND AU FIRMA ex: un pfa cu peste 400 de ha co cifra de afaceri de miloane de euro NU ARE UN ANGAJAT VA VINA SA CREDETI?

  16. sunt autoritati ale statului care sunt platite sa gaseasca solutii pentru tinerii absolventi . daca economia subterna din agricultura ar fi scoasa la suprafata ar fi creea te mii de locuri de munca si dezvoltarea rurala ar fi vizibila . in mediiile rurale e jale dispar satele imbatranite de pe harta din cauza acestor jigodii numite fermieri care se plang toata ziua pe la tv ca ei muncesc si dau mancare populatiei ieftina VRAJEALA HAI MARS DE AICI. ori te lasi daca nu merita ori angajeaza pe cineva si iti vei usura munca VAI dar am uitat nu vei mai castiga miliardele ce pacat ca mai trebuie sa imparti cu cineva AVARI DUSMANOSI SI CRETINI MAI SUNT FERMIERII. bai oameni buni nu mancati cu 2 linguri media de viata in tar e in scadere sia maine poimane veti muri cu banii la saltea puneti banii sa se invarta nu mai blocatii banii dati le drumu sa circule in piata sa mai castige si cineva din urma voastra.

  17. subventii si tot subventi ce tot trageti cu dintii de ele? cum de statul va dau atatea subventii si benefecii calamitati ramburs de tva si tot felul de ajutoare sunteti mai rai decat ASISTATII SOCIALI. in rest nimic voi sa dati inapoi sa platiti impozite la stat sa dati si voi arenda ca lumea nu ca acum pana in 200 de lei la ha sau 40 de litri ulei din ala naspa din en-gro cu 3 lei litru deci iese cam 120 de lei pe ha cam umilitor NU?angajati ZERO SI VOI FACETI MLIARDE As face urmatoarea schama cine vrea SUBVENTII si beneficii de la 100 ha in sus sa faca dovada angajarii a minim 2 angajati si o sa vedeti fermierii care sunt asa de disperati dupa subventii csa nu o sa se lase de agricultura si vor face angajari masive in mediul rural si asa o sa dezvoltam si zonele de la tara..

  18. Sa ti fie rusine sefuletule APIA marele pintea tie si tovarasilor tai pentru deinformare si incercarea de creare de iluzii agricultorilor onesti. Nu s a dat inca subventie nici elor care nu sint in zisul esantion de control .iar tu zis tehnocrat , cacaciosule , spui ca deja se da subventia si celor care sint in zisul esantion de control. AILAVIU BEBY >ADIO DUPA ALEGERI>

  19. D-l Director spune ca au platit o parte din fermieri, astazi am fost la Apia in judet si mi sa spus ca sa tot fie vreme pana la 30 iunie 2017 ca atunci se fac platile oare care este adevarul.

  20. In perioada 18 oct-5 nov, 2 saptamani sau platit 516,78 milioane iar in perioada 6 nov-21 nov tot 2 saptamani 218 milioane de euro.De ce au incetinit ritmul?Pe 7 nov domnul Director spunea ca finalizeaza plata avansului mai devreme si astazi 21 nov sunt fermieri care nu sunt la control si nu se regasesc pe lista,iar dumnealui declara zilele trecute ca a inceput sa plateasca fermieri care au fost la control.

  21. De ce nu se da o situatie pe fiecare judet,cati fermieri sau platit ,pentru ca sunt judete cu fermieri care nu sunt la control,nu au erori si nu sunt nici macar pe lista,cand mai primesc avansul ca mai este o saptamana,cei 713000 sunt de acum doua saptamani.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*